Concediile medicale: scutire de plată pentru angajatori

Angajatorii vor fi scutiți de la plata obligațiilor către angajații lor, în ceea ce privește zilele de concediu medical, conform ultimului proiect de lege în domeniu. Propunerea legislativă a trecut luni, în mod tacit, de Senat. Angajatorii nu vor mai suporta primele cinci zile ale concediului medical pentru starea de incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau accidente în afara muncii, se arată într-un proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Propunerea legislativă a trecut luni, în mod tacit, de Senat, și prevede ca obligațiile amintite să fie preluate de stat. Iar inițiatorii argumentează necesitatea acestui demers legislativ prin degrevarea angajaților de o sarcină financiară suplimentară. Deși inițiativa legsilativă ar veni în sprijinul celor angajați, după cum afirmă inițiatorii proiectului, comisiile de specialitate din Senat au oferit avize și rapoarte negative pentru modificările de lege.

În plus, din partea Comisiei pentru muncă a venit sublinierea că proiectul e unul ce aduce o cheltuială în plus pentru stat, dar și că nu se poate spune cum ar putea fi acoperită.Trebuie menționat că există mai multe categorii de concediu medical: concediu medical pentru boală obișnuită,  concediu medical pentru accidente de muncă și boli profesionale, concediu pentru sarcină și lăuzie (a nu se confunda cu concediul pentru creșterea copilului). În plus, există și  concediul pentru risc maternal, concediu îngrijire copil bolnav, concediul medical pentru urgențe medico-chirurgicale, precum și concediu în caz de boală infectocontagioasă, carantină, TBC, boală cardiovasculară, neoplazii, SIDA, ce prevede o reducere cu un sfert a duratei normale de lucru. Fiecare are o durată specifică și reguli proprii, dar legate de stagiul minim de cotizare al angajatului și suma plătită de acesta.

Alte articole

Leave a Comment