Bugetul găurit

Alexandru Tamba

Datoria externă a României a depășit 150 mld. euro, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din PIB, dar România, mai bine zis guvernanții României, continuă să adauge noi și noi cheltuieli în buget. Se adaugă creșteri de salarii în sectorul bugetar, se propun noi categorii de pensii speciale, concomitent cu reduceri de vârste de pensionare, deși în PNRR este prevăzut ca să se elimine acestea, să crească vârsta de pensionare a ,,specialilor”! Ce să mai înțelegi de aici, că nu știe dreapta ce face stânga? Sau invers, mă rog! Când vezi că se acordă tot felul de sporuri, de solicitare nervoasă, de risc că se lucrează la calculator, de antenă etc., te întrebi, legitim de altfel, pentru ce se acordă salariul de bază, dacă pentru ceea ce prevede fișa postului se primesc sporuri? Fiind în an preelectoral, și încă ce an!, parcă se face concurs cum să se acorde tot felul de sume care găuresc și mai tare sacul bugetar. De exemplu, a acorda diferite sume pentru stimularea natalității, fără a condiționa aceasta de obligativitatea de a fi angajat, în condițiile în care în România există un deficit de forță de muncă, de obligativitatea de a frecventa cursurile școlare pentru copii cu vârsta școlară, reprezintă un mare risc: ne vom trezi că va crește natalitatea doar pentru a beneficia de respectivele ajutoare, mulți copii nu vor beneficia de educația atât de necesară pentru a-și găsi un drum în viață, iar bugetul, oricum în deficit, va deveni și mai găurit. Pentru a crește natalitatea este nevoie de o strategie pe termen lung, cu asigurarea și a altor condiții, astfel încât tinerii să rămână în țară și să contribuie la bugetul țării, buget care să le asigure apoi serviciile de care au nevoie. Este greu de înțeles de ce în timp ne confruntăm cu atâtea deficite, bugetar, de cont curent, comercial, există, parcă, un concurs din partea guvernanților de a mai da o gaură în sacul bugetar, în loc să eliminăm găurile existente și dacă se poate, să mai punem ceva în sac, fără majorări de impozite și taxe, dar cu reducerea cheltuielilor bugetare nejustificate și a celor inoportune. Iar acesta este un subiect: oportunitatea cheltuielilor!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

2 Thoughts to “Bugetul găurit”

  1. […] Alexandru Tamba Datoria externă a României a depășit 150 mld. euro, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din PIB, dar România, mai bine zis guvernanții României, continuă să adauge noi și noi cheltuieli în buget. Se adaugă creșteri de salarii în sectorul bugetar, se propun noi categorii de pensii speciale, concomitent cu reduceri de vârste de pensionare, deși în PNRR este prevăzut ca să se elimine acestea, să crească vârsta de pensionare a ,,specialilor”! Ce să mai înțelegi de aici, că nu știe dreapta ce face stânga? Sau invers, mă rog!… Citeste mai mult […]

  2. […] Alexandru Tamba Datoria externă a României a depășit 150 mld. euro, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din PIB, dar România, mai bine zis guvernanții României, continuă să adauge noi și noi cheltuieli în buget. Se adaugă creșteri de salarii în sectorul bugetar, se propun noi categorii de pensii speciale, concomitent cu reduceri de vârste de pensionare, deși în PNRR este prevăzut ca să se elimine acestea, să crească vârsta de pensionare a ,,specialilor”! Ce să mai înțelegi de aici, că nu știe dreapta ce face stânga?  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment