Industria judetului pare sa-si revina dupa declinul de anul trecut. Potrivit datelor furnizate de catre Directia Judeteana de Statistica Salaj, in luna iulie a acestui an, productia industriala realizata de catre agentii economici salajeni a fost de 187 milioane de lei, in scadere cu 0,3 procente fata de luna precedenta si cu 66,5 la suta peste volumul din iulie 2009.
Rezultatele sunt optimiste si pe primele sapte luni din an, in conditiile in care productia industriala a judetului s-a majorat cu 36,5 la suta fata de 2009, depasind 1,2 miliarde de lei. In perioada mentionata, cresterea inregistrata la nivel de tara a fost de doar 5,3 procente.
In ceea ce priveste indicele productivitatii muncii, in aprilie, acesta a fost mai mic cu 1,1 la suta in raport cu luna precedenta si cu 80,6 la suta peste nivelul de acum un an. Si in intervalul ianuarie-iulie 2010, indicele amintit a crescut, fiind cu 57,4 la suta peste cel din perioada corespunzatoare din 2009.
Statisticile mai arata ca afacerile intreprinderilor cu activitate principala de industrie au mers mai bine in iulie fata de iunie 2010, inregistrand un salt de 2,9 puncte procentuale si depasind cu 45 la suta realizarile din 2009. Pe primele sapte luni din an, cifra de afaceri din industria salajeana s-a apropiat de 1,3 miliarde de lei, cu 18 la suta peste nivelul de acum un an.