Afacerea nedeclarată cu nucă îi aduce pe doi sălăjeni în faţa instanţei

Doi sălăjeni au fost trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj sub acuzaţia de evaziune fiscală în formă continuată, după ce timp de 12 ani au realizat venituri din afacerile cu miez de nucă şi nu le-au declarat în totalitate organelor fiscale competente.
Astfel, susţin anchetatorii, Ana Bodea, în baza unei rezoluţii unice, în intervalul de timp cuprins între 2004-2015, în calitate de membru în cadrul Asociaţiei Familiale Bodea Ana şi Bodea Gavrilă Întreprindere Familială, a realizat venituri din vânzarea miezului de nucă în sumă totală de peste 5 milioane de lei, bani pe care nu le-a declarat în totalitate organelor fiscale competente, pentru fiecare an fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului, conform prevederilor Codului Fiscal. În acest fel, inculpata a ascuns sursa impozabilă cu consecinţa sustragerii de la plata unor obligaţiilor fiscale în valoare totală de circa 2,2 milioane de lei, reprezentând impozit pe venit, TVA, contribuţia de asigurări sociale şi de asigurări sociale de sănătate datorată. Suma amintită constituie prejudiciu produs bugetului consolidat al statului.
La rândul său, Marius-Ioan Bodea va da socoteală în faţa judecătorilor pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, după ce în intervalul de timp cuprins între 2010-2015, în calitate de membru în cadrul Asociaţiei Familiale Bodea Bodea Anaşi Bodea Gavrilă Întreprindere Familială, a realizat venituri de peste 5 milioane de lei din vânzarea miezului de nucă, pe care nu le-a declarat în totalitate organelor fiscale competente. Prejudiciul provocat statului a fost estimat la 42.748 lei, reprezentând impozit pe venit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Tribunalului Sălaj.

One Thought to “Afacerea nedeclarată cu nucă îi aduce pe doi sălăjeni în faţa instanţei”

  1. Anonim

    Cum ati calculat valoarea nucii vandute, daca nu au fost emise facturi? Prin estimarile specialistilor ANAF?

Leave a Comment