Şimleul şi Zalăul, puse pe harta Google Street View

Acoperirea Street View în România a fost extinsă cu sute de localităţi, printre care şi unele din judeţul Sălaj. Începând din această săptâmână, Google a cuprins în aplicaţia Street View imagini noi, care permit utilizatorilor să vizualizeze şi să navigheze prin imagini panoramice la nivel stradal inclusiv în Zalău şi Şimleu Silvaniei.
Cei interesaţi se pot plimba de acum prin intermediul imaginilor pe străzile din municipiu, dar şi pe cele din oraşul de sub Măgura.
Extinderea a început în luna iulie anul trecut, când maşina şi bicicleta Google au pornit la drum pentru a pune pe hartă unele dintre cele mai cunoscute obiective turistice din ţară. Astfel, acoperirea iniţială a Street View în România a fost extinsă cu peste 40.000 de kilometri.
Street View pentru Google Maps a fost lansat la sfârşitul anului 2010, fiind primul serviciu localizat introdus după deschiderea reprezentanţei Google din România. Hărţile aplicaţiei permit utilizatorilor să exploreze locaţii din întreaga lume cu ajutorul imaginilor la 360 de grade, la nivel de stradă.

Leave a Comment