Călătorii olfactive (I): Parfumul – drumul de la nas la suflet  

Parfumul are o istorie ce-și află rădăcinile încă din cele mai vechi timpuri. Deși nu se cunoaște vechimea exactă a primului parfum, se pare că primele parfumuri compuse (nu vorbim doar de plante aromatice ori flori a căror sevă a fost folosită ca atare, pe piele) au apărut în urmă cu mai bine de 4000 de ani. Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina „per fumus” și înseamnă „prin fum„. Parfumeria sau arta preparării parfumurilor, a luat naștere în Mesopotamia antică și Egipt fiind rafinat în continuare de romani și perși. Deși parfumuri și parfumerii au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri și obligeană cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat și le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumărate ori. Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi și condimente precum migdale, coriandru, mir, rășină de conifere, bergamotă. În Egipt au apărut și primele sticle (recipiente) de parfum, combinațiile de uleiuri aromatice fiind folosite în diverse ceremonii, dar și pentru a spori puterea de seducție a femeilor, în special.

Primul parfum denumit de istorici „modern” a fost creat în 1370. Regina Elisabeta a Ungariei a fost cea care a a avut ideea aducerii unei esențe parfumate  speciale în forma unui parfum. Notele erau din plante diverse, între care se remarca rozmarinul. Grecii au fost, ulterior, cei care au pus bazele  parfumeriei adevărate. Esențele folosite erau cele din frunze de smochin, măslin, migdale, dar și esențe din diverse flori parfumate din flora mediteraneană. Italia a venit ulterior, în special în epoca în care a trăit celebra familie Medici, în Italia, mai ales în Veneția și Florența, luând având această industrie aflată la începuturi.  Conducătorii Franței, din secolele trecute, au aflat ți ei despre aceste minunate poțiuni și au ordonat  imediat să înceapă și în această țară, producția – ce-I drept, în primele decenii doar pentru cei cu rang înalt și în serii extreme de mici – a parfumurilor. Istoria parfumeriei mondiale este lungă și cuprinde informații pe cât de diverse, pe atât de contestate de unii istorici, nefiind suficiente dovezi care să susțină ori să infirme anumite ipoteze. Cert este că de la apariția ei și până astăzi, industria parfumurilor a fost considerată una extrem de profitabilă, mai ales după 1900 când au apărut și primele mari case de parfumuri din lume.  Vom reveni pe parcursul călătoriei noastre cu date din istoria parfumurilor. Voi încerca, pe parcursul acestei călătorii care va include episoade săptămânale, să vă stârnesc curiozitatea în privința acestui tărâm minunat, un punct  “nevralgic” care ne sensibilizează și ne fac curioși, astăzi, pe tot mai mulți. Chiar dacă articolele referitoare la anumite parfumuri nu vor conține prea multe date tehnice, date care, desigur, interesează mai puțin cititorul, mica noastră călătorie va încerca să vă ofere posibilitatea de a face o legătură între parfumul pe care îl purtați cu starea de spirit și cu anumite etape prin care trecem în traiul nostru de zi cu zi.

Parfumul – un lichid cu “inimă”

Stări, emoții, bucurii, neîmpliniri, frustrări, dorințe, întâmplări, așteptări și altele, lucruri care pot construi o punte către un anumit parfum. Totodată, fără îndrăzneala de a sugera cuiva un anumit parfum – articolele mele fiind nesponsorizate de niciun brand și neavând un scop comercial – voi încerca să aduc în fața cititorului o cale prin care alegerile viitoare să poată fi mai inspirate, mai speciale, având nu doar o componentă strict olfactivă, cât și una sufletească, un lucru care, “sinergic”, dacă pot spune asta, ne-ar putea face în final să obținem mai mult decât o simplă exclamație din partea celor care ne simt mirosul după ce am folosit un parfum sau nouă înșine, starea aceea de bine pe care ne-o dă un parfum care ne place. Parfumul ne poate da nu doar o aură olfactivă – evidentă, desigur, prin natura produsului în sine – ci și una mai puțin “vizibilă” ori simțită, dar perceptibilă la nivelul altor simțuri decât cel olfactiv. Ne pot da încredere mai mare în noi, zi de zi ori  în anumite momente, ne pot face să fim mai siguri în anumite situații, mai deciși, mai inabordabili ori, din contră, mai deschiși. Ne pot crea acea undă atât de dorită de mulți dintre noi, care, percepută de alții, ne-ar scoate din “grămadă” și ne-ar plasa pe un loc mai special nu doar în ochii celorlalți, cât mai ales în ochii noști – acesta fiind, de departe, cel mai important câștig – încrederea de sine . Prin urmare, parfumurile ascund în ele mult mai multe secrete, nebănuite căi către noi înșine, dar și către ceilalți oameni, în special față de cei cu care dorim să stabilim o legătură. Parfumurile au înțelesuri ascunse, ele ne pot stimula, ne pot activa stări ori, dimpotrivă, ne pot domoli porniri ale căror consecințe le-am putea regreta ulterior. Tocmai pentru că inima lor este… vie, dacă discutăm de un parfum care are în compoziție măcar în proporție de 50 la sută, ingrediente naturale, provenite din plante ori esențe animalice (ambergis  – un produs r regurgitat de cașalot, pietrificat în timp, materie extrem de prețioasă astăzi sau civet – produsă de glanda unui mamifer sălbatic, castoreum etc – dacă discutăm de parfumurile deceniilor trecute, elemente interzise parțial sau chiar  total astăzi în formula naturală și “clonate” chimic pentru a păstra, totuși, caracterul animalic al unui parfum.

Un parfum –  o poveste

Călătoria pe care v-o propun va fi lipsită de termeni tehnici, de procese de fabricație, de elemente chimice folosite ori termeni industriali, comerciali, publicitari – ceea ce vă propun este să încercăm să găsim împreună, firește, fiecare în funcție de gusturile și personalitatea sa, puntea care leagă… nasul de suflet… de fapt, mici povești în care poate unii dintre dumneavoastră se vor regăsi și, odată lecturate, vă vor ajuta să priviți pe viitor un parfum dincolo de cea mai evidentă caracteristică a sa – mirosul. «Capitolul» meu de parfumuri include, în majoritate, sticle “vintage”, din anii ’60 până în prezent. Toate sunt în stare impecabilă pentru că extreme de puține sunt parfumurile pe care timpul le degradează – cu condiția să nu fie ținute în baie, în lumină directă sau în căldură. Sunt foarte multe cele pe care le plac, multe cele pe care le iubesc, fiecare cu povestea lui, cu istoria lui mai mult sau mai puțin tumultuoasă. Am parfumuri în jurul cărora s-au țesut tot soiul de legende, au fost iubite și purtate de personalități și au stârnit pasiuni, povești de dragoste ori drame. Parfumuri care încă din procesul creației au fost marcate de scandaluri, procese ori controverse în ceea ce privește contribuția unor chimiști ori parfumieri și care au rămas de-a lungul timpului pe cât de iconice, pe atât de rare și tot mai greu de procurat. Mulți m-au întrebat care e parfumul meu preferat – nu am reușit, în zeci de ani și sute de parfumuri încercate și avute, să mă decid. Colecția mea a fost mereu atipică, nefiind o colecție “veritabilă” de vreme ce am folosit și folosesc absolut tot ce am, indiferent cât ar fi de rarisim, unele se termină, vin altele și tot așa…chiar dacă cele mai îndrăgite sunt tot mai greu de găsit în Lumea asta mare. Locul I e încă neocupat și nici nu știu dacă aș vrea să fie ocupat vreodată. Printre cele mai dragi mie sunt Magie Noire, ediția originală de la sfârșitul anilor ’70 și primul parfum al casei Armani, cel clasic din 1982, Ho Hang – Balenciaga din 1971, Shalimar de la Guerlain și unul ceva mai nou, tot de la Guerlain, Rose Nacrée du Désert din 2012 – aproape o capodoperă, scos din păcate din producție.

Nu ar trebui să existe parfumuri “de damă” sau “bărbătești”, ci doar parfumuri care ne plac

Am descoperit în urmă cu câțiva ani și câteva parfumuri de nișă, unele mi-au atras atenția, altele m-au convins să le iau acasă, însă destule mi-au întărit convingerea că nu tot ce e scump și catalogat de alții «excepțional», e și bun, în accepțiunea mea. Cu toate acestea, parfumurile cu care mă identific cel mai bine au fost create în anii ’80 și o bună parte a anilor ’90, decadele aceasta fiind în opinia mea apogeul creativității, al bunului gust, al atenției pe care parfumierii au acordat-o în creațiile lor rămase legendare. Parfumurile mele își găsesc o utilitate specială și seara, îmi dau o stare aparte, îmi liniștesc spiritul și îmi induc o liniște de care am mare nevoie înainte de somn. Vă recomand ca după sfântul duș de seară, să alegeți un parfum care să vă dea, pe lângă un film, o carte bună, compania partenerului de viață ori vouă înșivă doar, un plus de bine în starea pe care o aveți. Pentru astăzi am ales Epic de la Amouage, un parfum misterios, unisex fără niciun dubiu prin vibrațiile pe care le răspândește. Varianta din fotografie, cea produsă în categoria “de damă” (în fapt, total unisex, cu accente masculine evidente, în nasul meu) este cea care îmi place cel mai mult. Vă mai spun un secret: parfumurile nu au granițe, nu au “sex”, nu se aliniază în categorii strict delimitate de teorii absurde. Dacă un alt simț în afară de cel olfactiv se trezește în voi și îl place, alegeți-l fără să vă mai încadrați în ceea ce spun cei care l-au produs ori alții.

Epic

Parfumurile adevărate au nevoie de «liberul arbitru» al celui care le folosește nu doar ca să «miroasă frumos», ci ca să înțeleagă cât mai bine ceea ce poartă și să folosească chiar ceea ce poartă ca pe un mijloc de a-și accentua personalitatea și a-și pune în valoare calitățile, chiar virtuțile. În acest fel, da, parfumul pe care îl porți poate stârni mult mai mult decât un simplu compliment pornit din… nas și ulterior rostit. Dacă parfumul străbate, ca o cometă, calea către suflet, atunci și-a îndeplinit adevărata lui misiune. Pe asta s-au bazat cei care au creat parfumurile legendare, rămase la fel de frumoase și nealterate peste timp – performanțe tot mai greu de atins astăzi în arta parfumistică, sufocată de dulcegării grețoase și esențe sintetice comune, alese pe criterii strict comerciale. În următorul episode al călătoriei noastre vă propun, pe lângă o clasificare pe înțelesul tuturor a parfumurilor în familii olfactive, și povestea unui parfum ce a avut o viață destul de scurtă, fiind însă special atât prin măiestria combinării esențelor și a rezultatului final, cât și prin forma specială a sticlei, care amintește, cumva, de formele pe cât de voluptoase, pe atât de… misterioase ale celebrei femei-spion Mata Hari. A trecut mai bine de o oră de când am lăsat esențele din Epic – parfumul care deschide călătoria noastră olfactivă – să își facă de cap pe pielea mea. E un parfum surprinzător, imaginați-vă un mix floral prețios, ușor întunecat, un iz de chimion și… un miros de creion proaspăt ascuțit. Da, o combinație destul de greu de înțeles doar din cuvinte, însă una care în mod cert scoate purtătorul din contextul – din păcate – destul de banalizat al parfumurilor “mainstream”, de toată ziua, de o calitate nu foarte bună Epic surprinde, învăluie, trezește, stârnește – este un parfum care, iată, după o oră de la aplicare, acum începe să se transforme ușor și să capete fațete fantastice, asemănătoare cu irizațiile spectaculoase din Aurora Boreală.

Foto: Magazin Sălăjean

Alte articole

One Thought to “Călătorii olfactive (I): Parfumul – drumul de la nas la suflet  ”

  1. Simona

    Frumos subiect. O raza de lumina (sau o boare de parfum) in lumea asta plina de virusi. Nu cunosc parfumul Epic – nu inca, dar l-ai descris atat de senzual incat nu voi rezista tentatiei. Felicitari! Astept continuarea.

Leave a Comment