Olivia de Havilland, singura supraviețuitoare din pelicula „Pe Aripile Vântului” a murit la 104 ani

Dame Olivia Mary de Havilland, cunoscută pentru roluri din filme ca „Pe aripile vântului/Gone With the Wind”, „Aventurile lui Robin Hood/ The Adventures of Robin Hood”, „Moştenitoarea/ The Heiress”, a murit, sâmbătă, la Paris, la vârsta de 104 ani – vârstă pe care o împlinise în 1 iulie. decesul marii actrițe a fost anunțat duminică seara. Ea a fost, până astăzi, singura supraviețuitoare din întreaga echipă a filmului „Pe aripile vântului”, film intrat în Cartea recordurilor ca fiind pelicula cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Cu două premii Oscar, obținute  în 1947 şi în 1950, pentru rolurile principale din „To Each His Own” (1946) şi „The Heiress” (1949), de Havilland s-a născut în Japonia, într-o familie britanică, pe 1 iulie 1916. Devine cetăţean al Statelor Unite ale Americii, iar din 1953  s-a stabilit în Franța, la Paris. Cu un tată avocat, Walter de Havilland, descendent al unei familii britanice din Guernesey, şi o mamă actriţă de teatru, cu o scurtă carieră în cinema în anii 1940, Olivia de Havilland a fost verişoara lui Sir Geoffrey de Havilland, pionier al aviaţiei. În 1919, părinţii  s-au despărţit, iar mama a avut ideea de a se muta la Saratoga, aproape de San Francisco.

În 1934, Olivia de Havilland se pregătea să devină profesoară de limba engleză când a fost remarcată de regizorul Max Reinhardt în „Visul unei nopţi de vară”, după William Shakespeare, în care juca cu o trupă de amatori. Reihardt a angajat-o pentru o adaptare filmată, semnând un contract pe cinci ani cu studiourile Warner Brothers. În anii următori, ea a apărut în „Căpitanul Blood/ Captain Blood” (1935), alături de atunci necunoscutul australian Errol Flynn. Devin cuplul cel mai cunoscut pe ecran. Au urmat, alături de Errol Flynn, opt filme, între care „Atacul brigăzii uşoare/ The Charge of the Light Brigade” (1936) şi „Aventurile lui Robin Hood/ The Adventures of Robin Hood” (1938). În 1939, Olivia de Havilland a jucat în „Pe aripile vântului”, produs de influentul David O. Selznick. A interpretat rolul Melanie Hamilton, cea care devine soţia lui Ashley Wilkes (interpretat de Leslie Howard), iubit de Scarlett O’Hara (Vivien Leigh).

Din palmaresul ei fac parte două Globuri de Aur şi un premiu pentru interpretare primit la Veneţia, pentru „The Snake Pit” (1948). Între filmele în care a jucat se numără „Dublă enigmă/ The Dark Mirror” (1946), „Verişoara mea Rachel/ My Cousin Rachel” (1952) şi thrillerul psihologic „Secretul verişoarei Charlotte/ Hush… Hush Sweet Charlotte” (1964), alături de Bette Davis. A făcut parte din distribuţia „Al cincilea muschetar/ The Fifth Musketeer”, alături de Ursula Andreess şi Beau Bridges, după care au urmat filme şi seriale de televiziune, între care „Nord şi Sud”, cu Patrick Swayze, Kirstie Alley şi Lesley-Anne Down. Olivia de Havilland a declarat că a văzut „Pe aripile vântului” de câteva zeci de ori spunând:  „de fiecare dată, îmi aduce bucurie”. Foarte vânat de presă, de-a lungul deceniilor, a fost și subiectul legat de distanța permanentă față de sora sa, nu mai puțin celebra Joan Fontaine – mai mică cu un an decât Olivia – (cunoscută mai ales pentru rolul principal din pelicula lui Alfred Hitchcock, Rebecca). Amândouă  au câştigat Oscaruri (Olivia – două, Joan – unul) şi au fost mai mult decât distante încă din copilărie. Se detestau de mici (Olivia, preferata mamei lor, a devenit prima actriţă, iar Joan a fost nevoită să-şi inventeze alt nume de scenă), s-au întrecut în a cuceri acelaşi bărbat (Errol Flynn flirta cu Olivia, dar era dispreţuit de Joan; Howard Hughes se iubea cu Olivia, dar o vrăjea cu promisiuni de nuntă pe Joan), au concurat la Oscar în acelaşi an (1942; Joan a câştigat) şi s-au bătut pentru aceleaşi roluri (cel al lui Melanie Hamilton Wilkes din „Pe aripile vântului” rol care a fost obtinut de Olivia, în defavoarea surorii sale. Deși s-au mai întâlnit, accidental, la unele evenimente, din 1975 nu și-au mai vorbit niciodată. Joan Fontaine a murit în 2013, la 96 de ani. Olivia de Havilland rămăsese singura supraviețuitoare a Epocii de Aur de la Hollywood. Actrița, care a decedat din cauze naturale, va avea parte de o ceremonie privată de înmormântare, după cum a anunțat familia.

 

Alte articole

Leave a Comment