„Măsurișul oilor” – spectacolul tradițiilor sălăjene

Serbarea câmpenească  de la Măgura Priei, o tradiție iubită nu doar de sălăjeni ci de tot mai mulți români care locuiesc dincolo de granițele Sălajului, a fost și în acest an un succes.  “Măsurişul Oilor” a debutat duminică încă de dimineață, pe un Soare arzător, și a oferit preț de câteva ore bune un spectacol în care natura, muzica, dansurile  și bucatele alese au făcut deliciul publicului strâns în număr mare, ca în fiecare an. Sărbăroarea de la Pria, ajunsă la ediția cu numărul 49, a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local al comunei Cizer, Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi postul de televiziune Hora. Cunoscuţi interpreţi de muzică populară şi ansambluri folclorice, atât de pe raza judeţului cât şi din judeţele limitrofe s-au întrecut în talent și au oferit un spectacol de zile mari celor prezenți: Ansamblul Profesionist “Crişana” din Oradea, Cornel Borza, Leontin Ciucur, Voichiţa Mihoc, Simona Costin, Felicia Costin, Simona Haragoş, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Ansamblul “Cununiţa” UVVG Sântana – judeţul Arad, Mile Povan, Dorel Banci, Monica Groza, Gabi Bârsăuan, Ansamblul “Cununa Blăjelului” – judeţul Sibiu, Nicu Stoica, Narcisa Luncan Şimon, Vlad Fărcaş, Sânziana Toader, Lia Bereş, Elena Şerb, Vasile Coca, Lorena Florentin, surorile Chiş, Alexandra Maria Secan, Aurel Ţurcaş Vlaicu, Iuliana Tătar, Alexandra Bălaş şi Marius Păcurar. Organizatorii au oferit celor veniți la tradiționalul „măsuriș” al oilor, surprize inedite și au făcut ca această sărbătoare să fie și în acest an un prilej de reîntâlnire cu frumusețea naturii, a obiceiurilor și datinilor sălăjene, un motiv de bună dispoziție și relaxare pentru toți cei care au dorit să vadă și să simtă „pe viu” o adevărată sărbătoare câmpenească, la ea acasă.

One Thought to “„Măsurișul oilor” – spectacolul tradițiilor sălăjene”

  1. […] Serbarea câmpenească de la Măgura Priei, o tradiție iubită nu doar de sălăjeni ci de tot mai mulți români care locuiesc dincolo de granițele Sălajului, a fost și în acest an un succes. “Măsurişul Oilor” a debutat duminică încă de dimineață, pe un Soare arzător, și a oferit preț de câteva ore bune un spectacol în care natura, muzica, dansurile și bucatele alese au făcut deliciul publicului strâns în număr mare, ca în fiecare an. Sărbăroarea de la Pria, ajunsă la ediția cu numărul 49, a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local al comunei Cizer, Consiliul …read more […]

Leave a Comment