Hora TV sărbătoreşte un deceniu de la prima emisie

Cunoscutul post de televiziune Hora TV sărbătoreşte marţi, 13 noiembrie, 10 ani de activitate, prilej cu care reprezentanţii televiziunii vor organiza un grandios spectacol aniversar.
Spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, de la ora 18, pe scenă urmând să evolueze cunoscuţi interpreţi de muzică populară Aurel Tămaş, Benone Sinulescu, Puiu Codreanu, Angela Rusu, Văru` Săndel, Lena Miclăuş, Ciprian Picovici, Vasile Coca, Cosmin Marta, Florica Tomoioagă, Lucian Drăgan, Ionela Moruţan, Anuşa Iuga, Felix Gălan şi Ioan Dordoi, acompaniaţi de orchestra „Lăutarii din Ardeal”, dirijor Lucian Madiar.
Evenimentul va fi transmis în direct de Hora TV.
„Hora TV” este o televiziune care promovează folclorul autentic românesc, tradiţiile, obiceiurile străvechi, portul, cântecul şi jocul popular şi emite fără întrerupere, 24 de ore din 24, timp în care telespectatorii îşi pot identifica muzica şi preferinţele.

Leave a Comment