Carosabilul acoperit cu gheață și zăpadă, un pericol real pentru șoferii sălăjeni

 

Atenţie şoferi! Pentru prevenirea accidentelor rutiere, mai ales acum, pe timp de iarnă, când carosabilul este acoperit cu zăpadă şi gheaţă, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să se informeze despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, atunci când pornesc la drum. Viteza nu trebuie să depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. “Folosiţi corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei; Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă; Echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare; Verificaţi periodic acumulatorul acestuia; Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor; În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz”, atenţionează poliţiştii.

Operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite.

Alte articole

Leave a Comment