Călătorii olfactive (III): Ora Albastră

Ora albastră. Ceasul amânat de multe ori, ora secretă în care ne retragem, fiecare în lumea noastră și suspinăm, gândind la cele rar gândite. Ora la care ne tragem nasul, ne ard obrajii, ne e capul greu pe umeri, deși… nici urmă de răceală. Un nor pe cerul vieții, o furtună pe cerul zilei, o tristețe fără just temei, o oră în care avem dreptul și chiar nevoie să ne plângem de milă. Răniți într-un colț de orgoliu, într-un ungher de dragoste, părăsiți, abandonați, dați deoparte, loviți de o decizie ori un simplu cuvânt, nedreptățiți. Ora la care nu mai avem putere nici măcar să întrebăm „de ce”. Ceasul în care parcă dorim să nu fie nimeni care să ne spună că totul va fi bine, tocmai pentru a nu ne fura dreptul de a ne „linge” rănile. Fete ori băieți, femei ori bărbați, tineri ori cai frumoși, cu mai multe amintiri – oare cine ar putea dovedi onest că nu a fost măcar o dată cuprins de spaimă, de deznădejde, părăsit de brațele calde ale destinului și hărțuit de mâinile reci ale abandonului? Cine ar putea să recunoască nonșalant că niciodată fericirea lui nu a mâncat o bătaie soră cu moartea, de la deprimare?

Cine ar putea să rostească poezia fericirii lui fără să se încurce măcar o dată, fără să înghită în sec, să o spună din tot pieptul, convingându-i pe toți că nu a căutat vreodată, disperat, un rever pe care să-și șteargă fața udă de toate nedreptățile și supărările topite pe obraz. Că e dragoste, iubire de un ceas ori o viață, că e din muncă, din gesturi nerăsplătite, dureri neînțelese, secrete care mocnesc precum un vulcan, că e așteptarea în urma căreia nu mai vine nimic, ușa care nu se mai deschide, fereastra care ne arată mereu același copac.Toate ne sunt date și toate le trăim fiecare, indiferent cine suntem și cât suntem aici, sub perdeaua de viață numită cer. Uneori ne privim ceasurile și așteptăm Ora cea albastră, tocmai pentru a ne descărca și prin asta, de jos, din fundul prăpastiei, să realizăm că acolo este exact locul din care putem să începem urcăm din nou. Nu vă temeți de ora albastră și nu dați crezare celor care, tocmai pentru că pun preț mai mare pe spusele altora decât pe cele ale vocii lor interioare, ocolesc adevărul: oamenii care plâng – de milă, de silă, de ciudă, de nedreptate, de durere, de prostia pe care au făcut-o ori de prostia altora sau pur și simplu pentru știu că plânsul spală sufletul sunt oameni curajoși, frumoși, sinceri. Iar dacă un om este sincer cu el însuși, acela este un om pregătit cu tot ce are nevoie pentru a fi sincer și cu ceilalți.

 L’heure Bleue – Guerlain

 Sfârșitul unei epoci tihnite dar extrem de productive, cu viziuni nemaipomenite, creații uluitoare, vieți trăite în lumina unei frumuseți aparte în care oamenii erau aproape siguri că nimic nu le va tulbura albastrul cerului. Lumea de vis din L’Heure Bleue își închidea ferestrele pentru totdeauna, după doar doi ani, în 1914. Sufletele oamenilor erau tulburate atunci doar de povești de iubire ascunse, vinovate, plăceri lumești și nelumești de-a valma trăite de cei care au avut norocul să trăiască în acei ani. L’Heure Bleue, creația geniului parfumistic Jaques Guerlain, din anul 1912, este un parfum pe cât de frumos, pe atât de nostalgic, o feerie de arome care s-au născut dintr-un cufăr de tristețe, dar au reușit în îngemănarea lor perfectă să-și deseneze singure bucuria. E un parfum la care țin, deși îl port extrem de rar, niciodată când ies undeva, doar în momentele în care cobor în mine și încerc să mă repar, să mă refac, să mă încarc, descărcându-mă. Îl zăresc deseori pitit printre sticlele semețe, mari, cu arome opulente și parcă îl aud șoptind ” – Știu că nu sunt preferatul tău, dar eu îți ascult secretele și gândurile…albastre ca nimeni altul!”. Este un parfum în care garoafa – o floare pe nedrept îmbrâncită aproape exclusive într-un registru funest, nemeritat, de omul „atoateștiutor”, se dezvăluie așa cum este de fapt în realitate. Plină de viață, cărnoasă, proaspătă și atemporală. Ediția apei de parfum (eau de parfum)  este nu doar mai concentrată în comparație cu cea a apei de toaletă (eau de toilette) (având același nume), ci și diferită prin structură și felul în care au fost dozate ingredientele, fiind, în opinia mea, cea mai bună alegere când vine vorba de L’Heure Bleue. Există, de asemenea, varianta parfumului pur, aceasta fiind foarte concentrată și, totodată, diferită de celelalte două menționate. Cu un parfum unic, subtil și fin, cu petalele catifelate și zimțate, pictate parcă de mâna unui pictor. Din paleta de note mai fac parte irisul, anasonul, violeta, tuberoza, trandafirul, floarea de portocal, vanilia – toate învăluite într-un fir de fum rășinos și captive parcă într-un bob de chihlimbar, pentru totdeauna.

 

Alte articole

Leave a Comment