Călătorii gratuite cu trenul în Europa pentru tinerii care au trecut de vârsta majoratului

Programul „Descoperă Uniunea” a fost gândit la nivel European pentru a-i încuraja pe tineri să-şi asume identitatea europeană prin intermediul călătoriilor. Peste 15.000 de tineri europeni, inclusiv români, care au împlinit 18 ani vor putea călători gratuit cu trenul în Uniunea Europeană începând din această vară, dacă se înscriu într-un program lansat de Comisia Europeană. Programul se numeşte „Descoperă Uniunea” şi a fost gândit pentru a-i încuraja pe tineri să-şi asume identitatea europeană prin intermediul călătoriilor. Comisia Europeană a gândit acest program ca să ajute tinerii europeni, inclusiv românii, nu doar să viziteze alte state membre, dar şi ca să-i sprijine în carieră în condiţiile în care peste 60 la sută dintre angajatori apreciază dacă un tânăr are experienţă internaţională. Călătoriile sunt programate în perioada 9 iulie – 30 septembrie.

Programul este deschis tinerilor care sunt în diferite programe de ucenicie sau au deja un loc de muncă ori sunt în căutarea unui loc de muncă, bugetul alocat de Comisia Europeană este de 12 milioane de euro. Argumentul principal al acestui proiect este acela că, în acest fel, tinerii vor avea oportunitatea de a explora Europa, de a se conecta mai bine la identitatea europeană pentru a înţelege valorile de bază ale Uniunii Europene şi de a-şi lărgi orizonturile prin experimentarea culturii altor state. În condiţiile în care există deja mai multe programe mari de schimb de experienţă, proiectul InterRail va include tineri care nu sunt eligibili pentru acele programe. În cazul tinerilor de la noi, ei au din România doar două destinaţii la dispoziție, în prima fază a acestui program: Budapesta şi Viena, călătoriile fiind efectuat eîn baza unui permis de călătorie gratuit. Comisia Europeană  urmează să definitiveze în zilele următoare și modalitatea prin care tinerii vor putea aplica pentru a primi biletul de tren Interrail, în valoare de până la 510 euro. Scopul programului este de a-i ajuta pe tineri să își lărgească orizonturile și să capete o idee mai clară despre tradițiile, cultura și obiceiurile altor state. 

Un astfel de bilet de călătorie ar putea atinge valoarea maximă de 510 euro, ceea ce înseamnă că aplicantul care a obținut cuponul de călătorie la această valoare va putea călători cu trenul în majoritatea țărilor europene, într-un singur “tur”.

Leave a Comment