Spitalul din Șimleu, dotat cu un computer tomograf

Șimleuanii, dar și cetățenii din localitățile aparținătoare, vor putea beneficia de tomografie computerizată (CT). Spitalul ”Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei a fost dotat cu  un computer tomograf în valoare de 250.000 de euro și asta grație unui proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – ”Dotarea cu echipamente medicale a Ambulatoriului din cadrul Spitalului Orășenesc ”Prof. Dr. Ioan Pușcaș”. Proiectul, inițiat de autoritățile locale din Șimleu, a fost încheiat  cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Organism Intermediar ce monitorizează implementarea acestui proiect. Valoarea totală a proiectului este de 8.839.864,31 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă reprezintă 8.663.067 de lei (6.187.905 de lei provenind din FEDR și 2.475.161,99 de lei din bugetul național).

Potrivit edilului Septimiu Țurcaș, obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea accesibilității serviciilor medicale pentru populația orașului Șimleu Silvaniei și din zona rurală deservită, în special pentru populația supusă riscului de sărăcie, prin dotarea cu echipamente medicale performante a singurului ambulatoriu public din oraș. Prin proiectul precizat, au fost achiziționate echipamente medicale și dotări pentru modernizarea cabinetelor de specialitate și a laboratoarelor de analize medicale și radiologie-imagistică determinând totodată și dezvoltarea mai multor categorii de servicii medicale noi. Grație noului aparat la unitatea spitalicească din Șimleu se va realiza CT. Aceasta este o metodă de diagnosticare neinvaziva care combină razele X cu tehnologia computerizată avansată pentru a reda imagini clare și detaliate ale structurilor interne și organelor corpului și este folosită pentru a investiga diferite părți ale corpului: abdomen, cap, membre, oase, plămâni, inimă, ficat, pancreas, rinichi, glande suprarenale și vasele de sânge.

Leave a Comment