Satele „moarte” ale Sălajului

Da, în Sălaj sunt localități unde au rămas mai puțin de zece locuitori și cătune cu câte un locuitor sau doi. Datele preliminarii ale ultimului Recensământ ne arată că în Sălaj suntem mai puțini decât acum 70 de ani. Satele sunt tot mai pustii. Există și excepții, dar sunt puține. Și populația orașelor sălăjene a scăzut în ultimii ani. Interesant este că orașele par din ce în ce mai aglomerate, sentiment cauzat, spun sociologii, de numărul tot mai mare de mașini care circulă pe drumurile din mediul urban. Cătunul Tog din comuna Creaca este cel mai bun exemplu de loc unde a mai rămas un singur locuitor, cel puțin asta se întâmpla în toamna anului trecut. Stoboru, Ruginoasa, Cubleșu, sunt alte sate aproape pustii, unde școlile au devenit amintiri. În această zonă, școlile au fost închise cu decenii în urmă. Interesant este că urmașii localnicilor nu vor să vândă proprietățile, case vechi, unele lăsate în paragină. Dimpotrivă, prețurile au crescut mai ales după ce drumurile de acces către cele trei localități a fost asfaltat. Iarna, puținii săteni de aici pleacă la copii, la Zalău sau Cluj, iar casele rămân pustii. Călin este un alt cătun unde au mai rămas doar câțiva locuitori. Este adevărat, nici drumul de acces nu este unul tocmai bun, iarna, când ninge, calea de acces fiind uneori blocată. O mână de oameni regăsim și în Dealul Corbului, cătunul cu slovaci de la granița județelor Sălaj, Cluj și Bihor. Noroc că drumul de acces în zonă a fost reabilitat și asfaltat, se circulă în cele mai bune condiții. Autoritățile din Sâg, comună de care aparține cătunul, spun că iau măsuri în fiecare iarnă pentru ca drumul să fie practicabil. Uneori, șoseaua este blocată din cauza nămeților, dar localnicii sunt obișnuiți. Nici aici nu mai există școală, biserică sau magazin. Și nu sunt singurele exemple de comunități rămase aproape pustii. Autoritățile au înțeles că singura posibilitate pentru revitalizarea unor asemenea localități este modernizarea drumurilor, iar acolo unde acest lucru s-a întâmplat, urmașii localnicilor au început să revină.

2 Thoughts to “Satele „moarte” ale Sălajului”

  1. […] Da, în Sălaj sunt localități unde au rămas mai puțin de zece locuitori și cătune cu câte un locuitor sau doi. Datele preliminarii ale ultimului Recensământ ne arată că în Sălaj suntem mai puțini decât acum 70 de ani. Satele sunt tot mai pustii. Există și excepții, dar sunt puține. Și populația orașelor sălăjene a scăzut în ultimii ani. Interesant este că orașele par din ce în ce mai aglomerate, sentiment cauzat, spun sociologii, de numărul tot mai mare de mașini care circulă pe drumurile din mediul urban.  » Mai multe detalii […]

  2. […] Da, în Sălaj sunt localități unde au rămas mai puțin de zece locuitori și cătune cu câte un locuitor sau doi. Datele preliminarii ale ultimului Recensământ ne arată că în Sălaj suntem mai puțini decât acum 70 de ani. Satele sunt tot mai pustii. Există și excepții, dar sunt puține. Și populația orașelor sălăjene a scăzut în ultimii ani. Interesant este că orașele par din ce în ce mai aglomerate, sentiment cauzat, spun sociologii, de numărul tot mai mare de mașini care circulă pe drumurile din mediul urban. Cătunul Tog… Citeste mai mult […]

Leave a Comment