Sălăjenii, îndemnați să se autorecenzeze

Sălajul ocupă locul 12 la nivel național în clasamentul județelor în funcție de procentul de autorecenzare pentru perioada 14 martie – 10 aprilie 2022, acțiune cuprinsă în Recensământul Populației și Locuințelor. Peste 18 la sută din sălăjeni s-au autorecenzat până în data de 10 aprilie.

Prezent într-o conferință de presă, directorul Direcției Județene de Statistică Sălaj, Nicolae Joldeș, a declarat că autorecenzarea este esențială pentru rapiditatea derulării recensământului, acțiune cu un rol esențial nu doar din perspectiva socială, ci și economică. Iar asta pentru că derularea anumitor investiții, inclusiv a finanțărilor cu fonduri europene, poate depinde de numărul de locuitori dintr-un oraș sau comună. Mai mult, a spus Nicolae Joldeș, sălăjenii nu trebuie să-și facă griji pentru că datele introduse în aplicația de autorecenzare sunt confidențiale, inclusiv codul numeric personal fiind criptat. Încă un aspect foarte important. Datele din recensământ nu pot fi utilizate în chestiuni juridice care țin de instanțele de judecată. Pe primul loc în funcție de numărul de persoane recenzate este județul Botoșani cu 25, 5 procente, urmat de Brașov cu 23,4 procente, iar pe locul trei este județul Timiș cu 23,2 la sută. Pe ultimul loc figurează județul Iași cu 12,4 la sută.

Loc de mai bine și în Sălaj

În privința autorecenzării, primul loc este ocupat în Sălaj de municipiul Zalău cu aproape 3000 de persoane autorecenzate. Urmează Cehu Silvaniei, Jibou și localitatea Șimleu Silvaniei. Ultimele localități ca număr de persoane autorecenzate sunt Băbeni, Zalha și Fildu de Jos. Termenul limită pentru autorecenzare este 15 mai, avertizează autoritățile. Rămâne valabilă măsura în baza căreia salariații autorecenzați pot beneficia de o zi liberă, plătită. Persoanele care nu se pot autorecenza, nu se descurcă în utilizarea aplicației sau nu dispun de un dispozitiv conectat la internet pot solicita sprijin la punctele locale de autorecenzare sau sunând la numărul de telefon 031.433.8300.  „Îi îndemn pe sălăjeni să se autorecenzeze. Unii ar spune că mai este timp până în data de 15 mai, dar să știți că timpul trece foarte repede. Vin și sărbătorile, să nu uităm asta, vine și vacanța în sistemul de învățământ preuniversitar. Toate acestea ne pot lua din această perioadă pe care o mai avem la dispoziție pentru autorecenzare. De asta este important să nu amânăm momentul autorecenzării”, a declarat prefectul județului Sălaj, Dari Toma.

One Thought to “Sălăjenii, îndemnați să se autorecenzeze”

  1. […] Sălajul ocupă locul 12 la nivel național în clasamentul județelor în funcție de procentul de autorecenzare pentru perioada 14 martie – 10 aprilie 2022, acțiune cuprinsă în Recensământul Populației și Locuințelor. Peste 18 la sută din sălăjeni s-au autorecenzat până în data de 10 aprilie. Prezent într-o conferință de presă, directorul Direcției Județene de Statistică Sălaj, Nicolae Joldeș, a declarat că autorecenzarea este esențială pentru rapiditatea derulării recensământului, acțiune cu un rol esențial nu doar din perspectiva socială, ci și economică. Iar asta pentru că derularea anumitor investiții, inclusiv a… Citeste mai mult […]

Leave a Comment