S-au finalizat lucrările de reabilitare a drumului Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec

Consiliul Județean (CJ) Sălaj a recepționat în cursul acestei săptămâni lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec. „Iată-ne la sfârșit de an cu încă un proiect de infrastructură recepționat! Această arteră județeană – până nu demult doar un drum de pământ – este importantă nu doar pentru localitățile pe care le străbate, ci pentru întreg județul, iar finalizarea investiției reprezintă încă o dovadă că împreună putem construi pentru a aduce plus valoare în viața sălăjenilor și a comunităților din care facem parte. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă implementarea proiectului, precum și locuitorilor din zonă, pentru răbdare și înțelegere”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Prin reabilitarea și modernizarea tronsonului în lungime de 16,5 km s-a urmărit fluidizarea traficului rutier între localități, respectiv în interiorul acestora, precum și realizarea unor legături rutiere optime din punct de vedere al distanțelor de transport, al vitezei de deplasare și al costurilor transporturilor.

Investiția are o valoare totală de 22 milioane de lei și a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. La recepția lucrărilor au participat constructorul, proiectantul și dirigintele de șantier, primarii comunelor Măeriște și Carastelec, reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții Sălaj, precum și specialiști din Direcția Investiții și Programe Publice și Direcția Patrimoniu de la CJ Sălaj.

 

2 Thoughts to “S-au finalizat lucrările de reabilitare a drumului Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec”

  1. […] Consiliul Județean (CJ) Sălaj a recepționat în cursul acestei săptămâni lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec. Citeste mai mult […]

  2. […] Consiliul Județean (CJ) Sălaj a recepționat în cursul acestei săptămâni lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec.  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment