Ani la rând, Festivalul Roman a fost evenimentul devenit emblematic în județul Sălaj pentru că a reușit să aducă mii de vizitatori în Zalău și la Porolissum. Atmosfera era una cu adevărat de sărbătoare pe străzile orașului. Defilarea dacilor și romanilor, luptele cu gladiatori, demonstrațiile, toate aceste scene de reconstituire istorică transformau Zalăul într-un centru de atracție turistică. La fel se întâmpla și la Porolissum. Doar că, de ani buni, festivalul n-a mai fost organizat. La solicitarea redacției cotidianului Magazin Sălăjean, municipalitatea a anunțat prin primarul Florin Florian că Primăria Zalău va lua în calcul reluarea Festivalului Roman în anii următori. Desigur, în acest an, organizarea nu este posibilă, timpul fiind mult prea scurt pentru pregătirea unui asemenea eveniment.
Primăria Zalău a luat în calcul reluarea Festivalului Roman
