Pentru o zi, Sălajul a avut un nou prefect

Georgiana Daria Ţîrlea, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional ”Silvania” (CNS) Zalău, a fost desemnată prefect pentru o zi în cadrul campaniei cu acelaşi nume iniţiată de Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj. Campania, demarată la începutul lunii martie s-a adresat  elevilor liceeni, din clasele a XI şi a XII-a, și propune popularizarea în rândul liceenilor a rolului și atribuțiilor pe care le are instituția, atât în coordonarea instituțiilor deconcentrate din județ, cât și în slujba cetățenilor. Astfel, marţi 2 aprilie, dată instituită, conform unui act legislativ  ca Ziua Instituţiei Prefectului, tânara domnişoară a intrat în ”drepturi depline” şi a îndeplinit rolul de prefect al judeţului.  Eleva, de altfel şi preşedinte al elevilor de la CNS Zalău,  a avut ocazia de a cunoaşte o parte din atribuţiile prefectului, participând la diferite activităţi. Concret, tânara şi-a luat foarte serios rolul de prefect. ”Azi am văzut în câteva ore ce înseamnă munca unui prefect. Nu m-am aşteptat ca un prefect să aibă atât de multe  îndatoriri. Am învăţat că e important să faci ce-ţi place. Am cunoscut oameni care au avut un impact extraordinar asupra mea . (…). Mă voi duce şi le voi povesti colegilor  mei despre această experienţă. Azi am aflat, în linii mari, ceea ce face un prefect: dintr-o şedinţă într-alta, la conferinţe, o activitate intensă”, a precizat eleva care a îndeplinit funcţia de prefect pentru o zi.

De cealaltă parte, Florin Florian, reprezentantul guvernului în teritoriu, a amintit că pentru sălăjeni  data de  1 aprilie 1919  a fost un eveniment important. ”Am avut primul prefect al judeţului Sălaj, Pop Gheorghe de Oarţa şi la 100 de ani, într-o formă mai nouă, simbolică de data asta, începutul lunii aprilie 2019 aduce în faţa dumneavoastră, prin persoana domnişoarei Georgiana Daria Ţîrlea – primul prefect pentru o zi”.

Alte articole

2 Thoughts to “Pentru o zi, Sălajul a avut un nou prefect”

  1. Anonim

    como va fi prefect din douazeci douazeci

  2. Anonim

    Felicitari Georgiana! Sa deschizi ochii si sa nu te faci PSD-ista!

Leave a Comment