În Sălaj, zeci de școli și grădinițe nu au autorizație de securitate la incendiu. Primăriile riscă amenzi

Situația unităților de învățământ din Sălaj a fost analizată și prezentată astăzi în cadrul unei întâlniri, eveniment organizat de Instituția Prefectului Sălaj cu primarii de orașe și comune, dar și cu directori și manageri de instituții publice. Prezent la eveniment, coordonatorul activității de inspecție-prevenire din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj, colonelul Ionuț Sabău, a declarat că 29 de clădiri care găzduiesc activități educaționale (școli, grădinițe, săli de sport) nu au autorizație de securitate la incendiu. Datele prezentate în ședința de astăzi mai arată că în județ sunt înregistrate și utilizate aproape 400 de clădiri destinate activității educaționale. Dintre acestea, 94 dețin autorizația de securitate la incendiu și 253 de clădiri nu necesită această autorizație, iar asta pentru că au fost construite înainte de anul 1992 și nu li s-au adus modificări constructive și schimbări ale destinației. Potrivit legii, primăriile sunt cele care trebuie să solicite aceste autorizări. Amenzile pentru inexistența autorizării sunt cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei. Da, procesul de avizare și autorizare nu este unul tocmai ușor, au spus reprezentanții ISU, dar și-au manifestat întreaga disponibilitate și înțelegere, dar numai dacă și din partea primăriilor există înțelegere și implicare. La rândul său, prefectul Dari Toma a spus că unele dintre clădirile neautorizate au fost sau sunt în curs de reabilitare sau modernizare, proces care va continua și cu demersurile pentru obținerea autorizării de securitate la incendiu.

Fotografie cu caracter ilustrativ

One Thought to “În Sălaj, zeci de școli și grădinițe nu au autorizație de securitate la incendiu. Primăriile riscă amenzi”

  1. […] Situația unităților de învățământ din Sălaj a fost analizată și prezentată astăzi în cadrul unei întâlniri, eveniment organizat de Instituția Prefectului Sălaj cu primarii de orașe și comune, dar și cu directori și manageri de instituții publice. Prezent la eveniment, coordonatorul activității de inspecție-prevenire din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Porolissum” Sălaj, colonelul Ionuț Sabău, a declarat că 29 de clădiri care găzduiesc activități educaționale (școli, grădinițe, săli de sport) nu au autorizație de securitate la incendiu. Datele prezentate în ședința de astăzi mai arată că în județ… Citeste mai mult […]

Leave a Comment