Drumarii, avertizați de polițiștii sălăjeni

Drumarii care nu vor interveni pe șoselele din Sălaj pentru înlăturarea zăpezii și a poleiului în perioada sezonului rece vor fi amendați, avertizează polițiștii.

Comisarul șef de poliție Bogdan Oltean,  șeful Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, a anunțat că vor avea loc verificări pe toată perioada sezonului rece și se va trece la aplicarea de amenzi acolo unde se va constata ca firmele responsabile cu întreținerea drumurilor nu își respectă prevederile contractuale. „Intră în atribuțiile poliției și este o sarcină permanentă a noastră să efectuăm asemenea verificări. Realizăm controale pe toată perioada iernii, în special în perioadele cu fenomene meteorologice nefavorabile. Ținem legătura cu drumarii pe tot parcursul sezonului rece. Vom aplica amenzile prevăzute de legislația în vigoare acolo unde vom constata că drumurile nu sunt curățate corespunzător”, ne-a declarat comisarul șef Bogdan Oltean.

One Thought to “Drumarii, avertizați de polițiștii sălăjeni”

  1. Anonim

    Asta e foarte bine. Doar ca nu trebuie așteptat sa se întâmple un accident. Prevenția. Mașinile de politie sa circule și sa fie anunțați în timp util drumarii unde sunt probleme. Acum vreo 2-3 ierni veneam de la Cluj seara târziu. Ningea de rupea. În Cluj curat drumu, în Sălaj zăpadă de 15-20 cm zăpadă pe drum. Când am ajuns în Ciumarna își alimentau drumarii mașina cu nisip.

Leave a Comment