Cătunul Dealul Corbului, izolat parțial din cauza viscolului

Accesul în Dealul Corbului, cătunul situat pe raza comunei sălăjene Sâg, la granița dintre județele Sălaj, Cluj și Bihor, este blocat din cauza stratului mare de zăpadă și a viscolului.

Autoritățile comunei Sâg ne-au anunțat că se fac eforturi susținute pentru deblocarea drumului, zăpada atingând pe alocuri peste un metru grosime, mai ales în zonele cu viscol. Potrivit autorităților locale, drumul va fi deblocat până joi dimineața. Localnicii pot ieși din cătun spre Bihor, pe drumul spre Șinteu. Probleme mari sunt la ieșirea din Tusa spre Dealul Corbului, într-o zonă deluroasă unde zăpada este viscolită. Dealul Corbului este un cătun în care locuiește o comunitate de slovaci, oameni simpli. Locul este unul tot mai atractiv din punct de vedere turistic datorită peisajului. Drumul de acces este asfaltat, iar de ani buni, cătunul dispune și de alimentare cu energie electrică. În zonă există și o cabană, iar reprezentanții acesteia ne-au confirmat telefonic că zăpada măsoară pe alocuri aproape doi metri, iar circulația este îngreunată din cauza viscolului. Ioan Boca deține o cabană turistică în cătun și spune că „domnule, zăpada este foarte mare. A nins ca în povești. Se mai poate circula, dar greu, e nevoie de lanțuri pe roți. E zăpadă foarte mare, are aproape doi metri în unele locuri. Primăria trimite mereu utilaje, dar ninge, iar noaptea viscolește”.

Sursa foto: Severe Weather Alert

Fotografie cu caracter informativ

Leave a Comment