Scriitori bistriţeni la Zilele revistei „Caiete Silvane”

 

Cea de-a VII-a ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane” va avea loc în perioada 28-29 martie. Manifestările primei zile vor fi găzduite de sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, iar a doua zi, acestea vor continua la Centrul cultural „Şincai-Coposu”, Căminul Cultural Bobota.
Printre activităţile programate pentru ediţia din acest an se regăsesc: Corneliu Coposu, „Jurnal din vremuri de război”, ediţia a II-a, Editura Caiete Silvane, 2014, Marin Pop, „Monografia familiei Coposu: între istorie şi memorie”, Editura Caiete Silvane, 2014, Carmen Ardelean, „Pactul cu ficţiunea: cronici şi alte semne de carte”, Editura Caiete Silvane, 2014, Franciscus Georgius, „Trilogia franciscană”, Editura Caiete Silvane, 2014, precum şi dezbaterile Caiete Silvane, tema fiind Corneliu Coposu, personalitate- simbol a Ţării Silvaniei şi a României.
De asemenea, nu vor lipsi lecturile publice. Potrivit organizatorilor, vor fi prezenţi la Zalău scriitori bistriţeni, printre care se numără: Aurel Rău, Ioan Pintea, Olimpiu Nuşfelean, Gavril Moldovan sau Marin Mălaicu Hondrari.
Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, revista şi editura „Caiete Silvane”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sălaj şi Primăria Municipiului Zalău. Printre parteneri se mai numără şi Uniunea Scriitorilor din România, filiala Cluj, editura EIKON, Primăria şi Consiliul Local al comunei Bobota, Fundaţia „Corneliu Coposu” , filiala Zalău, Instituţia Prefectului Sălaj, Direcţia Judeţeană de Cultură Sălaj, Biblioteca Judeţeană Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Arhivele Naţionale filiala Sălaj, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, filiala Zalău, Cenaclul literar „Silvania”, Accent Art, Color Print, Asociaţia culturală JAD, Asociaţia Colecţionarilor din Sălaj.

Leave a Comment