Orașul Zalău între anii 1945-1947. Cucerirea puterii politice de către comuniști

Instaurat sub presiunea Moscovei, la data de 6 martie 1945, guvernul procomunist condus de Petru Groza a început epurarea aparatului din administraţia locală pe criterii politice, în vederea susţinerii de către aceştia în campania electorală. În perioada respectivă inclusiv primarii orașului Zalău au fost schimbați foarte des. URSS-ul avea reprezentanță și la nivelul orașului Zalău, prin căpitanul Kastelean Vladimir. Ocupantul sovietic impunea practic totul, inclusiv la nivelul sărbătorilor și comemorărilor. Situația s-a agravat după falsificarea alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, desființarea partidelor politice și abdicarea forțată a regelui Mihai I de România, când Zalăul intră și el în noaptea totalitară comunistă instaurată la nivelul întregii țări. Articolul încearcă să evidențieze lupta politică acerbă pentru cucerirea puterii politice la nivelul orașului Zalău, precum și inegalitatea de șanse a partidelor politice istorice, care, deși se bucurau de sprijinul masiv al electoratului românesc, au fost marginalizate și desființate cu ajutorul regimului comunist de la Moscova. La sfârşitul celui de al doilea război mondial, ţara noastră avea să intre, din păcate, în sfera de infuenţă a U.R.S.S. Încă din timpul războiului, Stalin afirma, şi dădea de înţeles aliaţilor, faptul că acest război va fi altfel şi că imperiul sovietic îşi va impune propriul său sistem, până acolo unde va ajunge armata sa. Cu toate că Iuliu Maniu şi ceilalţi lideri ai partidelor istorice au sperat, până în ultimul moment, în ajutorul S.U.A., Angliei şi Franţei, acest lucru nu s-a întâmplat, Europa fiind împărţită în sfere influenţă. Din păcate, ţara noastră a căzut în sfera de influenţă a imperiului sovietic, condus de către dictatorul Stalin, care a reuşit să-şi impună regimul şi în România, până în anul 1947, cu ajutorul Partidului Comunist Român, un partid care nu avea decât aproximativ 1000 de membri. În aceşti ani de lupte grele, Iuliu Maniu a devenit simbolul rezistenţei anticomuniste, fapt recunoscut chiar de către liderii comunişti. Astfel, la Plenara Comitetului Central al P.C.R. din 28 ianuarie 1946, când se discută strategia pe care comunişti trebuiau s-o adopte în campania electorală, Gheorghe Gheorghiu-Dej sublinia următoarele: „În cadrul acestei campanii de alegeri, noi avem îndreptat focul principal împotriva lui Maniu şi a clicii sale, pentru izolarea politică a reacţiunii (este vorba de partidele istorice – n.n). Maniu reprezintă steagul de mobilizare a tuturor forţelor reacţionare din ţara noastră. Deci, împotriva lui îndreptat focul central”. Articolul de față încearcă să evidențieze lupta politică acerbă pentru cucerirea puterii politice la nivelul orașului Zalău, precum și inegalitatea de șanse a partidelor politice istorice, care, deși se bucurau de sprijinul masiv al electoratului românesc, au fost marginalizate și desființate cu ajutorul regimului comunist de la Moscova. Instaurat sub presiunea Moscovei, la data de 6 martie 1945, guvernul procomunist condus de Petru Groza a început epurarea aparatului din administraţia locală pe criterii politice, în vederea susţinerii de către aceştia în campania electorală. Liderul PCR Sălaj, Gheorghe Sabău raporta, în acest sens, la şedinţa Biroului politic al P.C.R. din Zalău, din data de 15 ianuarie 1946, că „lista propusă de P.C.R. cu cei epurabili a fost aprobată întocmai de către biroul politic judeţean”. În Poliţie se afirma că epuraţia „a fost organizată, dar nu în spiritul democraţiei, ci cu elemente reacţionare şovine şi afaceriste. Azi, se spune în document, o reorganizăm în spiritul vremii. De asemenea, se raporta că a început procesul de organizare a Poliţiei politice, „pe tot cuprinsul judeţului”, dar „nu avem elemente suficiente”. Până la acea dată au fost epurați pretorii şi notarii, iar restul „loturilor” era „în curgere de epuraţie”. O rezistenţă dârză au întâmpinat din partea magistraţilor. În privinţa lor, comuniştii motivau faptul că nu au „putut ajunge la date necesare”. Aceştia, se spunea, „sunt foarte ostili faţă de partidul nostru”. Printre alții a fost demis și președintele Tribunalului Sălaj, Simion Pop. El era nepotul lui Gheorghe Pop de Oarța, primul prefect român de Sălaj după 1918 și tatăl lui Vasile Pop (Loți Pop), fost deputat PNȚ și președinte al organizației județene a PNȚ după 1989. Reputatul jurist Simion Pop a fost ultimul președinte al organizației PNȚ Sălaj, înainte de desființarea ilegală în vara anului 1947. Atât Simion Pop cât și fiul său au suferit ani grei de închisoare, ca deținuți politici, după instaurarea regimului comunist. La Prefectura judeţului Sălaj se raporta faptul că P.C.R. „are membri şi celula de partid este în curs de organizare”. La Primăria din Zalău era „în curs de înfiinţare celula de partid”, iar „primarul ne dă tot sprijinul posibil”. La Inspectoratul Şcolar era „cuibul P.S.D.”, dar prin înfiinţarea Consiliului Pedagogic pe judeţe, în care Sabău spune că a intrat şi el, sperau că situaţia se va schimba în sensul dorit de către comunişti. La Camera de Agricultură a judeţului Sălaj erau „cuibăriţi cei mai recalcitranţi ingineri agronomi”. Directorul acestei instituţii era vicepreşedintele Frontului Plugarilor, dar „nu activează deloc”. Din această cauză, „cu ocazia epurării acestor(a)” se va „căuta justificare”. În perioada 1944-1949 și primarii orașului Zalău au fost schimbați foarte des. Astfel, primarul dr. Sreter Ioan s-a refugiat în data de 14 octombrie 1944 odată cu trupele horthyste, orașul Zalău fiind eliberat de către armata română și cea sovietică pe data de 17 octombrie. A fost urmat în funcție de Traian Jarca, fruntaș al PNȚ Sălaj, care a demisionat la data de 5 ianuarie 1945. Doar câteva luni a îndeplinit funcția de primar și dr. Cornel Sima, fratele mai mare al pictorului Ioan Sima și nepotul lui Victor Deleu, deoarece pe data de 10 martie 1945, la numai câteva zile după instaurarea guvernului Petru Groza a fost epurat pe criterii politice, fiindcă era fruntaș PNȚ. A fost înlocuit cu dr. Solymos Ivan, care a funcționat până la data de 16 octombrie 1946 când a demisionat. Lui i-a urmat Andrei Barabas, iar din 1949 tovarășa Vaida Margareta, odată cu constituirea Comitetului Provizoriu al orașului Zalău. Guvernul Petru Groza și-a implementat omul în structurile de conducere ale orașului Zalău prin Vasile Pop, președintele organizației județene a Frontului Plugarilor, care a îndeplinit până în 1949 funcția de ajutor de primar (viceprimar – n.n.). În funcția de secretar al Primăriei Zalău regăsim un reputat jurist sălăjean în persoana lui dr. Ioan Danciu, care a rezistat se pare până în 1949 în această funcție. URSS-ul avea reprezentanță și la nivelul orașului Zalău, prin căpitanul Kastelean Vladimir. Ocupantul sovietic impunea practic totul, inclusiv la nivelul sărbătorilor și comemorărilor. Astfel asistăm la impunerea unor serbări precum 7 noiembrie, ziua „isbutirei” revoluției sovietice din anul 1917, după cu se spune într-un document, ziua de 21 decembrie, Ziua lui Stalin, 23 august care devine zi națională și căreia i se falsifică importanța și adevărata implicare a minusculului, pe atunci, PCR din România, secție a Kominternului de la Moscova, recunoașterea internațională a guvernului Groza pe data de 8 februarie 1946, aniversarea Armatei Roșii pe data de 23 februarie etc. La toate aceste serbări, începând cu anul 1945 era obligatoriu ca pe lângă Imnul Regal să fie intonat și Imnul Sovietic. De asemenea, era obligatorie arborarea steagului sovietic, afișarea în locuri vizibile a portertului generalisimului Stalin, intonarea cântecelor sovietice etc. În anul 1946, la ordinul sovieticilor, cu costuri foarte mari, suportate de Primăria Zalău, a fost construit Monumentul Sovietic. Era un obelisc cioplit în piatră adusă din cariera de la Benesat, care avea în vârf steaua sovietică. El a fost amplasat în „Piața Libertății”, în fața clădirii Primăriei orașului Zalău și a tronat aici până după evenimentele din decembrie 1989, când a fost înlocuit cu actualul monument de inspirație romană. Anul 1946 a fost unul crucial pentru ţara noastră, deoarece de rezultatul alegerilor parlamentare depindea viitorul ţării pentru câteva decenii. De acest lucru era conştient şi Iuliu Maniu, dar şi comuniştii, aceştia urmărind câştigarea lor cu orice preţ. Referitor la importanţa acestor alegeri, liderul opoziţiei democratice, Iuliu Maniu, la şedinţa Delegaţiei Permanente a P.N.Ţ. din data de 3 ianuarie 1946, în care s-au purtat discuţii privind acceptarea sau nu a hotărârilor Conferinţei de la Moscova, spunea următoarele: „Acceptând hotărârea va trebui să intrăm într-o luptă politică şi electorală de mare importanţă, care va avea efecte pe zeci de ani înainte. Ne angajăm la o luptă foarte grea dar frumoasă şi avem conştiinţa că suntem reprezentanţii celor mai înalte idealuri ale poporului român”. Pe data de 5 mai 1946 a avut loc la Zalău Congresul Frontului Plugarilor, în prezenţa preşedintelui acestei formaţiuni politice, Petru Groza şi a ministrului Agriculturii, Romulus Zăroni. Referitor la numărul de 15.000 de „plugari români şi unguri”, participanţi la acest eveniment, pe care îl dau sursele comuniste, credem că el este mult supradimensionat. Cu toate eforturile depuse de către comunişti, după cum reiese din raportul secretarului secţiei de Educaţie Politică al P.C.R. Sălaj, Emil Huluba, adunarea nu a avut efectul scontat. Iată ce afirma acesta: „Partidul nostru a depus o muncă intensă în mobilizarea acestor imense mase, însă s-a constatat că nu a fost destul de bine prelucrat cu responsabilii noştri, deoarece nu a fost însufleţit poporul să aplaude şi să strige lozinci”. Ei îşi reproşau faptul că în satele sălăjene propaganda ţărănistă a reuşit să popularizeze ideea că Iuliu Maniu a împărţit titlurile de proprietate, în urma punerii în practică a legii de reformă agrară. Prin interzicerea desfăşurării adunării populare de la Zalău din data de 19 mai 1946, când se dorea organizarea Congresului judeţean al P.N.Ţ., s-au încălcat, în mod flagrant, hotărârile luate de către Aliaţi la Moscova, care prevedeau libertatea întrunirilor electorale. După cum reiese dintr-un alt raport al lui Emil Huluba, comuniştilor le era frică de faptul că ţărăniştii, având în vedere popularitatea de care se bucurau în rândul electoratului, vor reuşi să organizeze o adunare populară de o amploare mult mai mare decât cea a Frontului Plugarilor. Iată ce spunea acesta, printre altele: „reacţiunea (așa le spuneau comuniștii reprezentanților partidelor istorice – n.n.) a vrut să arate că azi vor fi în stare să mobilizeze mai mult popor decât Frontul Plugarilor. Pentru aceasta maniştii au întrebuinţat maximum de forţe, au pus la bătaie zeci de milioane, au întrebuinţat cele mai bune cadre ale lor. Şi ei au fost siguri sută la sută că vor bate recordul pe ţară deoarece aici este judeţul lui Maniu cu Bădăcini, că aici este Ipul, Tresnea, Nuşfalău şi altele, precum s-au bazat şi pe elita cadrelor cu experienţe vechi. Lozincele cu care ei au vrut să mobilizeze masele au fost următoarele, că la Zalău va veni regele, Maniu delegaţi anglo-americani etc.”. În aceste condiţii, autorităţile locale procomuniste au încercat să facă tot posibilul pentru a opri desfăşurarea acestei mari adunări populare. Şi din păcate au şi reuşit, deoarece aveau în subordine administraţia, poliţia şi jandarmeria. În ceea ce priveşte atitudinea Batalionului 7 Vânători de Munte din Zalău, este de remarcat faptul că, deşi era supus unui intens proces de epurare politică, mulţi dintre ofiţerii acestui batalion au declarat că „dacă poliţia şi PCR va împiedeca adunarea, atunci ei vor da concursul maniştilor împotriva noastră (a comuniştilor – n.n.) şi a poliţiei”. Autorităţile nu au luat în seamă această atenţionare şi au folosit toate mijloacele, după cum reiese dintr-un raport, pentru ca întrunirea să nu mai aibă loc şi prin aceasta organizaţia P.N.Ţ. Sălaj să se compromită în faţa electoratului. Iată ce se scria în acest raport despre măsurile ilegale luate de către comunişti pentru ca întrunirea să nu mai aibă loc, firul evenimentelor şi concepţia lor despre importanţa întrunirii politice: „Pentru a împedeca această adunare, noi am recurs la următoarele: Am convocat o adunare în cadrul F.N.D. la Zalău. Sala cinematografului am ocupat-o iar în ziua de 18 Mai am revocat adunarea noastră anunţând preturile notariatele şi primăriile că în ziua de 19 Mai nu mai are loc nici o adunare deoarece tot în aceeaşi zi fusese fixată şi o adunare a U.P.M.. Această tactică a avut un mare efect, deoarece s-au trezit maniştii în ultima zi că satele au fost anunţate că în Zalău nu mai are loc adunarea populară. În acelaşi timp şi noi cu prefectul am pornit pe teren pentru a opri adunarea lor. Toate maşinile au fost oprite în această zi să mai circule. Am primit ajutor foarte valoros din partea jandarmeriei Oradea în frunte cu Dl. colonel Mihalache şi din partea Inspectoratului Poliţiei Oradea, şi în ultimul moment şi de Batalionul 7 – Vânători de Munte. Ţăranii au fost informaţi că în această zi se va putea lua o masă cu 40 lei şi un Kg. vin cu 60 lei, pentru care motiv mulţi au venit cu sticle goale. Mulţi aveau ciomage mari cu cuie ascuţite fixate la capăt. S-a observat de asemenea că majoritatea au fost femei. Planul lor a fost ca la 10 să dea năvală în oraş din toate părţile. În total au venit cam 5-6000 oameni, care o parte când s-au văzut în faţa jandarmilor şi a poliţiei au stat pe loc. Alţii n-au stat la somaţie şi au rupt cordonul, ajungând în piaţa fixată. Însă acolo la un moment dat a apărut Dl. Colonel Jandarm Mihalache, care a arătat ţăranilor că n-au pentruce veni aici, că nu este nici M.S. Regele Mihai I, nici Maniu, şi nimeni care să le vorbească. I-a convins apoi că a curs destul sânge pe front şi că acum nu mai este cazul şi că aceasta numai reacţiunea interesată pentru ea ar dori. După ce le-a ţinut o bună lecţie politică, ţăranii în majoritate au aruncat lozincele şi chipurile lui Maniu la pământ, înjurând pe popi că i-au adus degeaba la Zalău, şi fără să mai strige „trăiască Maniu” s-au retras către casă. La una din bariere unde fusese oprite câteva mii de ţărani, a apărut preşedintele P.N.Ţ. pe judeţ, avocat Pop Ionel, care a îndemnat ca populaţia să meargă acasă deoarece nu e cazul să mai curgă sânge, şi a mai declarat în faţa ţăranilor căci cu aceasta dată, cariera lui politică a fost ruptă în două. La o altă barieră au vrut să rupă cordonul format de armată, care unităţi au fost nevoite să tragă rafale de puşti mitralieră pe deasupra. Ajunşi plouaţi în sate şi de ploaie şi de insucces, conducătorii au spus că au fost împiedecaţi de unguri şi evrei şi nicidecum de armată, jandarmerie şi poliţia democratică a poporului. Ca să aibă ce răspunde, promit ca peste câteva săptămâni vor face o adunare mai mare. Din partea conducerei P.N.Ţ nu s-a prezentat nimeni, deoarece conducerea locală văzând în ajun că nu vor avea nici un succes, au trimis telegramă la Cluj, ca să nu mai vină nici un reprezentant, deoarece sunt împiedecaţi de a face adunarea”. Despre Conferinţa judeţeană de la Zalău, d-l Horaţiu Ciortin, unul din liderii mişcărilor studenţeşti de la Universitatea din Cluj din anul 1946, membru marcant al tineretului P.N.Ţ. din acea perioadă, povestea următoarele: „Deplasată (pe data de 18 mai – n.n.) o echipă masivă de tineret, ocupând aproape în întregime micul mijloc auto Cluj-Sălaj, o dubiţă improvizată şi prăpădită, la coborârea de pe Meseş, deasupra Zalăului, spre surprinderea noastră, o echipă de civili şi militari a oprit maşina şi cu o gardă specială ne-a condus la sediul poliţiei Zalău, unde am fost supuşi apoi unei percheziţii corporale, dar prin dibăcia studenţilor, servieta dolofană plină de manifeste a scăpat neobservată, cred că şi datorită şefului lor prin care l-am recunoscut pe fostul meu coleg de şcoală primară din Oradea, pe Butiri (…) Ni s-a dat drumul, am fost aşteptaţi şi cazaţi de către inimoşii fraţi Crăciun, dar a doua zi întruniţi în casa şefului de partid P.N.Ţ. Simion Pop (era secretarul general al organizaţiei judeţene – n.n.), unde s-au întrunit şi liberalii din judeţ (…) am aflat că toate intrările din oraş sunt blocate de către un batalion de jandarmi sub comanda Şefului Legiunii jandarmi Bihor un colonel al cărui nume nu-l mai reţin (este vorba de colonelul Mihalache amintit mai sus -n.n.). Convoaiele masive de ţărani din judeţ, în frunte cu preoţii şi dascălii lor, cu steaguri şi prapuri, nu au putut pătrunde în oraş, în felul acesta conferinţa nu a mai avut loc”. Prin decretul-lege din data de 15 octombrie 1946 dat de către regele Mihai I, la propunerea primului ministru Petru Groza, s-a fixat data alegerilor pentru ziua de 19 noiembrie, iar noul Parlament era convocat la Bucureşti pentru data de 1 decembrie 1946. După cum reiese şi din contestaţia introdusă pe data de 18 noiembrie, deci cu o zi înainte de alegeri, de către Corneliu Coposu, Zaharia Boilă şi Iuliu Coroianu, candidaţi pe lista P.N.Ţ. la Sălaj, s-au produs şi în acest judeţ o serie de ilegalităţi. De la început, semnatarii acestei contestaţii subliniau faptul că nu fac referire la „toate abuzurile săvârşite de autorităţile administrative, în materie de propagandă, deşi Marile Puteri Aliate au hotărât la Moscova, ca propaganda pentru alegeri să fie complet liberă”. Aceste abuzuri urmau să facă obiectul unei alte contestaţii, care să fie înaintată Parlamentului. Ei contestau, în primul rând, modul cum au fost întocmite registrele electorale. Acestea, conform legii, trebuiau întocmite de către magistraţi, şi numai în cazuri excepţionale de către primari. Dar aceste registre au fost întocmite numai de către primari, care după cum am văzut mai sus erau oamenii noii puteri, cei de dinainte de instalarea guvernului Groza fiind epuraţi. De asemenea, listele electorale nu au fost afişate, pentru eventuale revizuiri, după cum stipula legea electorală. Din această cauză, semnatarii contestaţiei afirmă faptul că în Sălaj au fost privaţi de dreptul de vot cel puţin 7.500 de alegători. Tot legea spunea că certificatele de alegători trebuiau să fie distribuite de către magistraţi. În schimb ele au fost distribuite numai prin primării. Şi prin această metodă au fost privaţi de dreptul de a vota alţi aproximativ 7.200 de alegători. Biroul electoral judeţean a funcţionat defectuos. Astfel, adeverinţele pentru delegaţi au fost date abia în data de 15 noiembrie, orele 12, deşi ele trebuiau distribuite până în data de 14. Având în vedere faptul că organele administrative au arestat ilegal numeroşi fruntaşi ai organizaţiei P.N.Ţ. din Sălaj şi i-au adus la Zalău, aceasta a făcut imposibilă distribuirea adeverinţelor. Mulţi dintre aceştia au fost eliberaţi în momentul când nu au mai putut să ajungă la secţiile de votare unde erau delegaţi. Iată lista celor arestaţi: Dr. Fărcaş Victor, Zaharia Pamfil, Botiş Ioan, Govor Tiberiu, Sava Ioan, Pop Vasile, Duca Alexandru, Dr, Iustin Buzilă, Chioreanu Ion, Nădişan Ioan, Sumălean Dumitru. Şi adeverinţele pentru candidaţi au fost eliberate abia pe data de 18 noiembrie. La arhivele din Zalău se găsesc o serie de rapoarte din care reiese, în mod clar, modul cum a acţionat aparatul de propagandă comunist, cu largul concurs al administraţiei locale pentru falsificarea grosolană a alegerilor. O primă măsură ilegală luată de către comunişti a fost, după cum se poate observa şi din contestaţia amintită mai sus, acea a arestării fruntaşilor ţărănişti care erau desemnaţi ca delegaţi la aceste alegeri. Ei au fost eliberaţi în momentul în care mulţi dintre ei nu mai puteau să ajungă la secţiile de votare. O altă metodă folosită pentru fraudarea alegerilor a fost introducerea în urnă a buletinelor de vot ştampilate cu o zi înainte sau în noaptea dinaintea alegerilor. La cele două secţii de votare din Zalău au fost introduse 500 la prima şi 300 de voturi la cea de a doua, ştampilate cu lista nr. 1, lista coaliției procomuniste, care avea ca semn electoral Soarele, în dimineaţa zilei de 19 noiembrie. La secţia nr. 1 s-a profitat şi de faptul că delegatul PNȚ purta ochelari cu dioptrii mari. Pentru a-i distrage atenţia, el a fost rugat să citească numele cetăţenilor care urmau să voteze. În faţa urnelor au postat „5 tovarăşi”, „care în buzunar aveau buletine gata ştampilate cu votat lista Nr.1”. În acest mod, se spune în raportul instructorului judeţean al P.C.R., Dan Alexandru, la secţia 1 din Zalău au mai fost introduse încă 200 de voturi. La cealaltă secţie, însă, unde delegaţi erau fruntaşul ţărănist Traian Jarca şi un ţăran din Ortelec, comuniştii nu au reuşit să introducă decât 50-90 de voturi. O altă tactică folosită a fost acea a anulării a foarte multor voturi, care, după cum reiese şi din rapoartele secţiilor de votare, erau în marea lor majoritate ale listei nr. 3, cu semnul electoral „Ochiul”, adică ale P.N.Ţ. Oricum, rezultatele alegerilor au fost „aranjate” la Centru, adică la București. Astfel, deși alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 au fost câştigate de către P.N.Ţ. cu un procentaj de aproape 80 %, rezultatul alegerilor a fost practic inversat de către comunişti. A fost cea mai mare fraudă electorală din istoria României Conducerea P.N.Ţ., prin preşedintele său Iuliu Maniu, împreună cu cea a P.N.L., prin preşedintele Constantin I.C. Brătianu, au reacţionat cu promptitudine şi au contestat aceste alegeri. Astfel, pe data de 20 noiembrie 1946 ei au prezentat ilegalităţile comise de către guvernul Groza, subliniind faptul că acesta „a falsificat alegerile” şi că P.N.Ţ. le-a câştigat, reclamând „puterea în numele popularităţii covârşitoare pe care a dovedit-o, în numele opiniei publice româneşti care i-a acordat încrederea sa”. Şi la Biroul Electoral al judeţului Sălaj au fost depuse o serie de contestaţii pe care acesta le-a înaintat Comisiei Electorale Centrale, unde se pare că au fost „înmormântate”. Starea de spirit a populaţiei din Zalău și județ era foarte încordată, deşi comuniştii raportau că „după alegeri în general s-a observat o linişte şi o tăcere”. Se recunoaşte, însă, că această linişte „n-a durat mult”, deoarece, „reacţiunea a început să-şi manifeste nemulţumirile şi înfrângerea din alegeri prin fel şi fel de zvonuri: Că alegerile nu sunt valabile şi că nu sunt aprobate de Anglia şi America”. Acest zvon ar fi fost lansat de către funcţionarii din administraţia locală. S-a mai lansat zvonul „că în curând vor fi alte alegeri”. Au reînceput intimidările şi arestările fruntaşilor P.N.Ţ. Astfel, fostul candidat al listei P.N.Ţ. pentru Sălaj, Filip Sever din Tăşnad a fost arestat „din punct de vedere administrativ” şi adus la Zalău, de unde după câteva zile a fost lăsat acasă. După desființarea partidelor istorice și abdicarea forțată a regelui Mihai, pe data de 30 decembrie 1947, peste Zalău și întreaga țară se așternea noaptea totalitară comunistă, țara noastră transformându-se într-un adevărat penitenciar politic. Odată cu noua organizare administrativ-teritorială de tip sovietic din 1950, se desființeză județul Sălaj, iar orașul Zalău devine un simplu centru de raion. Abia după noua reorganizare administrativ-teritorială din anul 1968, când se reînființează județul Sălaj, în limitele actuale, mult mai mic decât Sălajul interbelic, orașul Zalău redevine capitală de județ.

Marin Pop

artticol apărut în revista Caiete Silvane https://www.caiete-silvane.ro/articole/1803/Orasul-Zalau-intre-anii-1945-1947-Cucerirea-puterii-politice-de-catre-comunisti.html

2 Thoughts to “Orașul Zalău între anii 1945-1947. Cucerirea puterii politice de către comuniști”

  1. perfidul albion

    Mărine, toată pălăvrăgeala ta se poate rezuma în câteva propoziții. România a fost o țară învinsă în război și a suportat consecințele. De ce nu povestești tu cum lepra de churchil a vândut România la ruși, la schimb cu Grecia ? Te crezi șmecher ?

  2. Anonim

    DOMNULUI MARIN POP Am citit articollul este complex . Va propun la fel ca acest articol documentat sa scrieti pentru informarea salajenilor despre ISTORIA UNEI TRADARI NATIONALE tratatul cu UCRAINA carte scrisa de Prof. dr. TIBERIU TUDOR . Se refera la marele prim ministru PETRE ROMAN si la ministrul de externe ADRIAN SEVERIN sub presedintia CONSTANTINESCU SUNT GRESELI PE CARE ISTORIA NU TREBUIE SA LE IERTE si sa le pedepseasca.

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul