Oferta Muzeului Judeţean, prezentată în şcolile de la ţară

Pentru a promova în rândul elevilor şi dascălilor de la sate agenda de activităţi culturale şi educative organizate de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, reprezentanţii instituţiei derulează, în această perioadă proiectul „Muzeul şi şcoala de la ţară”.
În cadrul acestei acţiuni, elevii din 20 de unităţi de învăţământ din satele Sălajului vor afla direct de la muzeografi atât despre expoziţia de bază a Muzeului, cât şi despre colecţia de fluturi şi insecte, activităţile organizate pentru elevi în perioada vacanţei de vară, atelierele educative, Porolissum Fest, vizitarea Complexului Arheologic de la Porolissum şi a Castrului de la Buciumi. Totul, în cadrul unei prezentări atractive, cu imagini şi filmuleţe.
După cum ne-a declarat cercetătorul ştiinţific Ioan Bejinariu, coordonatorul acestui demers, proiectul se va derula până la finele anului şcolar în curs, însă ar putea continua şi în anul şcolar 2017-2018. Primele prezentări ale ofertei muzeale au avut loc în şcolile gimnaziale din comunele Dragu, Sânmihaiu Almașului, Marca și Vârșolț, şi urmează Chieşd, Rus, Letca, Bălan, Bănişor şi Sîg.
„Proiectul a pornit de la o constatate a ultimilor ani, după ce a fost deschisă noua expoziţie de bază a Muzeului şi anume că foarte puţini elevi din mediul rurual sălăjean au trecut pragului unei astfel de instituţii de cultură. Având în vedere că de multe ori nici profesorii nu cunosc care este oferta noastră, ne-am gândit să încercăm să o facem cunoscută mergând noi la ei, să îi deteminăm să iasă din imobilism şi să îi facem curioşi”, a precizat Ioan Bejinariu. Acesta a mai spus că acţiunea se bazează pe premisa că şi elevii de ţară trebuie să aibă aceleaşi şanse cu cei din mediul urban, care, oarecum datorită faptului că sunt în municipiul reşedinţă de judeţ, sunt mai norocoşi.
Iar asta chiar dacă mulţi dintre profesori şi directori au reclamat faptul că pentru a organiza o excursia şcolară au nevoie de foarte multe avize, aprobări, un teanc de documente.
„Vrem să vedem în ce măsură impactul va fi unul real, dacă, de exemplu, în perioada Şcoala Altfel sau spre finalul ori începutul anului şcolar, cei cărora le facem prezentările vor organiza excursii, vor lua parte la activităţile instituţiei ori vor vizita muzeul”, a subliniat reprezentantul MJAI Zalău.

Alte articole

One Thought to “Oferta Muzeului Judeţean, prezentată în şcolile de la ţară”

  1. Gghhgjj

    De CE nu au cost adusi elevii LA muzeu sa vada pe viu
    Cum sta treaba ,nu in. ,,filmulete,, ???

Leave a Comment