Mesajul lui Andrei, urmaș al Fraților Petreuș, pentru sălăjeni: Nu vă uitați tradiția!

Andrei este fiul lui Ștefan Petreuș, cei doi, tatăl și fiul, fiind continuatorii a ceea ce Frații Petreuș au început cu decenii în urmă. Pe Andrei și Ștefan i-am întâlnit la un eveniment organizat de Grupul de Acțiune Locală „GAL Valea Someșului”. Andrei Petreuș apreciază că muzica este extrem de importantă mai ales în aceste vremuri dificile, vremuri în care efectele pandemiei se simt și în plan psihologic, iar mulți oameni sunt afectați și de singurătate.

„Eu m-am născut cu muzica, m-am născut într-o familie plină cu muzică. Muzica face parte din sufletul meu. Noi am umblat foarte mult, dar în ultima perioadă mai puțin. Acest aspect ne-a afectat și sufletește, ne este greu să nu cântăm, dar asta nu înseamnă că nu mergem înainte. Înainte de pandemie am avut turnee foarte frumoase, unele chiar și în Statele Unite ale Americii, chiar și în țările nordice. Am fost inclusiv în Suedia, țară în care am predat și folclorul românesc”, a punctat Andrei Petreuș.

„Și străinii sunt încântați de muzica românească”

„Să știți că oamenii sunt mai sensibili acum, iar muzica este alinare, poate alina. Asta vrem să vă spunem și vouă, sălăjenilor, să nu vă uitați tradiția. Nu vă uitați tradiția, tradiția trebuie păstrată, muzica trebuie trăită, păstrată nealterată, portul popular, obiceiurile, toate sunt rădăcina noastră, a românilor. Să nu uităm că rădăcinile noastre sunt aici. Ascultând muzica populară, indiferent unde se află în lumea asta, românul își aduce aminte de unde și cine este, unde îi sunt rădăcinile. Mulți mai scapă și câte o lacrimă pentru că își dau seama cât de frumos este folclorul românesc. Nu doar tradiția maramureșeană este frumoasă. Și Sălajul are obiceiuri deosebite, un port popular frumos, iar toate acestea trebuie păstrate și promovate”, a adăugat Andrei Petreuș.

 

 

2 Thoughts to “Mesajul lui Andrei, urmaș al Fraților Petreuș, pentru sălăjeni: Nu vă uitați tradiția!”

  1. […] Andrei este fiul lui Ștefan Petreuș, cei doi, tatăl și fiul, fiind continuatorii a ceea ce Frații Petreuș au început cu decenii în urmă. Pe Andrei și Ștefan i-am întâlnit la un eveniment organizat de Grupul de Acțiune Locală „GAL Valea Someșului”. Andrei Petreuș apreciază că muzica este extrem de importantă mai ales în aceste vremuri dificile, vremuri în care efectele pandemiei se simt și în plan psihologic, iar mulți oameni sunt afectați și de singurătate. „Eu m-am născut cu muzica, m-am născut într-o familie plină cu muzică.  » Citeste mai mult […]

    1. Celentano

      sunt uitate de mult Tradițiile !

Dă-i un răspuns lui Celentano Anulează răspunsul