Lansare de carte: Teodor Moldovan, „Puzzle… în toate sensurile”

Iubitorii de literatură sunt invitaţi miercuri, 28 februarie, de la ora 14, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene Zalău, la lansarea trilogiei semnate de Teodor Moldovan, „Puzzle… în toate sensurile”.

Născut în Jac, comuna Creaca, prozatorul Teodor Moldovan (pseudonim Teo Banal) este absolvent al Facultății de Construcții din Timișoara și al Institutului Politehnic, Facultatea de Mecanică (1981). Și-a început activitatea la Stațiunea Pomicolă din Baia Mare, a continuat-o la Cluj, apoi la I.M.M.U.M. Baia Mare. A fost inginer-șef la Fabrica de Nutrețuri Combinate, iar din 1990 este directorul aceleiași instituții.

Printre apariţiile sale editoriale se numără „Rătăciţii” (Baia Mare, Ed. Emesis, 2003), „Destine Triste” (Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2006), roman în 2 volume, Vol. I „Fix Pix, Loneliza…”, Vol. II „Adio Monali” (Cluj-Napoca, Ed. Dacia XXI, 2011), „Obsesii lirice” (Baia Mare, Ed. Eurotip, 2013). A primit premiul pentru proză, în 2004, iar la apariția volumului „Rătăciții”, a fost nominalizat pe locul I la premiile Cărțile Anului, la secțiunea proză, între scriitorii maramureșeni. În 2007 a primit premiul „Cărțile Anului” pentru volumul „Destine Triste”.

În anul 2014, la ceas aniversar, scriitorului Teodor Moldovan i-a fost dedicat un volum omagial, de către Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, iar în Sălaj, Biblioteca Judeţeană „I. S. Bădescu” i-a prezentat activitatea în cadrul manifestării de suflet „Sălăjeni la ei acasă”, atribuindu-i şi Diploma de Onoare – „Oameni de seamă ai Sălajului”.

Leave a Comment