Invitaţii la „Ecouri Meseşene”, întâmpinaţi la Centrul de Cultură

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj a fost vineri, 26 august, gazda deschiderii celei de-a 41-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Ecouri Meseşene”, manifestare la care sunt invitate, în premieră, şase formaţii din străinătate.

Invitaţii au fost întâmpinaţi de către directorul instituţiei, Daniel Săuca, şi preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, care au oferit reprezentaţilor ansamblurilor suveniruri şi au primit, la rândul lor, daruri specifice fiecărei ţări în parte.

„Ecouri Meşene este un festival cu o lungă tradiţiei, iar în ultimii ani numărul formaţiilor din străinătate care au participat a fost în creştere. Vă mulţumim că aţi acceptat invitaţia organizatorilor şi sunteţi aici în aceste zile. Suntem un judeţ multietnic şi multicultural, cu foarte mulţi cunoscători şi iubitori de folclor. Vreau să vă urez încă o dată o şedere plăcută aici şi să vă amintiţi cu plăcere că aţi fost oaspeţii festivalului Ecouri Meseşene aici în Zalău, în Sălaj, în România”, a precizat preşedintele CJ Sălaj.

În cele două zile de festival – vineri şi duminică, vor evolua în faţa iubitorilor de folclor din Jibou şi Zalău formaţiile: Ansamblul „Exal Dabka” din Israel, Ansamblul „Ru Maccature” – Carpinone din Italia, Ansamblul „Fonó” din Ungaria, Ansamblul „Cucoara și Șoimanii” din Republica Moldova, Ansamblul „Auda” din Letonia, Ansamblul „Cacina” din Slovacia, alături de Ansamblul folcloric „Someșul” din Jibou, Ansamblul Profesionist „Porolissum” din Zalău, Ansamblul Folcloric „Meseşul” din Zalău şi soliştii vocali Sava Negrean Brudașcu şi Dinu Iancu Sălăjanu.

Leave a Comment