Începe Postul Crăciunului

Creștinii, îndeosebi cei obișnuiți să țină posturile de peste an, vor intra, începând de duminică, 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, un post considerat a fi mai ușor de ținut decât Postul Paștelui. Acest Post ține 40 de zile și durează din 15 noiembrie până în noaptea de 24 spre 25 decembrie, lăsând sec în seara Sfântului Filip, în 14 noiembrie. Toți credincioșii care doresc, pot să postească de carne, brânză și ouă. De asemenea, în zilele de luni, miercuri și vineri se consumă mâncare fără ulei și fără vin. În zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică, până pe 20 decembrie, inclusiv, se dezleagă de untdelemn, pește și vin. Astfel, se mănâncă untdelemn (ulei) și se face dezlegare la vin în datele de 16, 22, 23, 24, 25 și 30 noiembrie, dar și în 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 și 20 decembrie, dacă aceste zile cad lunea, miercurea sau vinerea, deoarece în aceste zile Biserica prăznuiește Sfinții mai importanți. În ceea ce privește dezlegarea la pește pe 21 noiembrie, indiferent dacă această sărbătoare va cădea miercurea sau vinerea, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Credincioșii mai pot mânca pește în zilele de luni, miercuri și vineri ale acestui post, doar dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria noastră. De asemenea, mai este dezlegare la pește și în zilele cu sfinți însemnați, dar și în zilele de 16, 22, 23, 24, 25, 30 noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 decembrie dacă zilele acestea cad marți sau joi.

Alte articole

Leave a Comment