Gabriela Hossu pierde funcția de manager al Casei Municipale de Cultură Zalău

Persoana cu cea mai înaltă funcție în cadrul Casei Municipale de Cultură Zalău, Gabriela Hossu, nu a reușit să obțină punctajul minim pentru a rămâne în continuare în această funcție. Ea va asigura în continuare conducerea instituției, deși nu mai este manager, fiindu-i delegate atribuțiile de conducere până la organizarea unui concurs. Proiectul de management prezentat de managerul Gabriela Hossu pentru perioada următoare a obținut o notă insuficientă, astfel încât, Primăria Zalău va organiza un concurs în perioada următoare, iar în urma rezultatelor obținute de cei care se vor înscrie, Casa de Cultură va avea un nou manager. La solicitarea Magazin Sălăjean, reprezentanții Primăriei Zalău ne-au comunicat, referitor la acest subiect, următoarele: “Potrivit prevederilor OUG nr.189/2008, articolul 43, privind managementul instituțiilor publice de cultură, coroborate cu prevederile art.14 alin (2) din Anexa 1 al Ordinului Ministerului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și al modelului-cadru al contractului de management, precum și cu cele ale prezentului Regulament, în data de 18 august 2020 a fost demarat procesul privind organizarea și desfășurarea procedurii de analizare a noului proiect de management al managerului Casei Municipale de Cultură Zalău. Proiectul de management a fost depus de către doamna Hossu Gabriela, fiind și singurul candidat, iar în urma procedurii de analizare a proiectului a fost notată cu 6,63, nota minimă pentru a fi admisă fiind 7. Având în vedere situația de față, urmează demararea procedurii pentru organizarea concursului de proiecte de management, conform prevederilor OUG 1189/2008, pentru ocuparea postului de manager al Casei Municipale de Cultură Zalău. Până la data finalizării procedurii de concurs, doamnei Hossu Gabriela îi vor fi delegate atribuțiile de manager al Casei Municipale de Cultură Zalău.

 

 

Alte articole

8 Thoughts to “Gabriela Hossu pierde funcția de manager al Casei Municipale de Cultură Zalău”

  1. Anonim

    Nici o pierdere. Suprinde doar nota, relativ mare.

  2. Anonim

    Imi pare rau pt doamna insa nota reflecta pe deplin activitatea culturala saraca din ultimii ani. Acest an nu se pube la socoteala, evident. Zalaul nu are spectacole, nu are diversitate, nu are nimic!

  3. Anonim

    N-a fi mnica ca de nunta lui Bula.Tat ea ramane.

    1. Anonim

      Foarte bine, să vină Darius Prodan în loc! Orașul ăsta merită o șansă din punct de vedere cultural!

  4. Anonim

    Poate se gaseste un om adevarat de cultura care sa aiba scoala facuta la vremea ei.

  5. Anonim

    O instituție inutilă …care ar trebui sa se autofinanțeze ……….că singurul rol care îl are e acela de a oferii asistenta sociala angajaților prin salarii susținute de toți zălăuanii prin impozite…

  6. Anonim

    Nu e o doamna, cine o cunoaste stie.

  7. Anonim

    Nu merita sa fie in aceasta functie, cei care lucram aici stim exact cum a fost. Conjunctura si altele…

Leave a Comment