Festivalul Vinului de la Borla va avea loc sâmbătă

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Vinului de la Borla se va desfăşura sâmbătă, 16 martie, de la ora 15. Evenimentul va cuprinde o conferinţă despre viticultură şi vinificaţie, printre temele abordate numărându-se consumul de vin în Evul Mediu, prezentarea cramei Hetei din Beltiug şi procedurarea profitabilă a vinurilor. În cadrul manifestării va avea loc şi o degustare de vinuri, petrecerea încheindu-se cu o seară de cântece tematice – “Fericit este cel care iubeşte cântecul” şi cu un spectacol de dansuri populare.

Organizatorii acţiunii sunt UDMR Borla şi Asociaţia Culturală Borla, iar finanţatori, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţelui Sălaj şi Biserica Reformată din Borla.

One Thought to “Festivalul Vinului de la Borla va avea loc sâmbătă”

  1. Anonim

    Care este intelesul pentru ,, procedurarea profitabila a vinurilor ,,

Leave a Comment