Cenaclul literar ”Silvania” a marcat 35 de ani de existenţă

Cenaclul literar “Silvania” din Zalău a marcat, marţi, 35 de ani de existenţă, manifestarea concepută ca un “In Memoriam Iuliu Suciu” fiind una plină de emoţie. Totuşi, după cum a spus preşedintele Cenaclului, Marcel Lucaciu, în lipsa maestrului Suciu sărbătoarea a fost oarecum incompletă. „Omul care a ctitorit Cenaclul <<Silvania>>, pe care l-a condus vreme de aproape 30 de ani, a plecat spre lumea Muzelor, lăsând în urma lui nu doar multă tristețe, ci și un pustiu sufletesc tot mai greu de suplinit”, a spus Marcel Lucaciu.
Evenimentul a avut loc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău şi a inclus vizionarea filmului documentar „Cenaclul <<Silvania>> – 35 de ani”, realizat de regizorul Szabolcs Katona.
De-a lungul anilor, Cenaclul ”Silvania” s-a bucurat deopotrivă de recunoaștere și de prestigiu, fapt confirmat, printre multe altele, de întâlniri cu redactori de la diferite reviste din țară (”Astra”, ”Vatra”, ”România literară” etc.); de prezența la ședințele literare a unor scriitori precum Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Horea Bădescu, Alexandru Ivasiuc, Mircea Ivănescu, Aurel Rău, Mircea Tomuș; de publicarea unor ”suplimente” în revistele ”Tribuna” (Cluj Napoca), ”Familia” (Oradea), ”Transilvania” (Sibiu), ”Luceafărul” (București), ”Steaua” (Cluj-Napoca). Atent la fenomenul literar românesc și preocupat, mereu, de încurajarea tinerelor talente, profesorul Iuliu Suciu a organizat și a desfășurat nu mai puțin de 17 ediții ale Concursului de creație ”Silvania” (concurs adresat liceenilor și dotat cu premii în bani, oferite de Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău – patronul statornic al Cenaclului). De asemenea, tot din inițiativa maestrului Suciu, creațiile elevilor premiați, de-a lungul anilor, au apărut în antologiile Zbor (Editura ”Silvania,” Zalău, 2002),  Zbor 2. Viața la pachet (Editura ”Silvania”, Zalău, 2005) și Zbor 3 (Editura ”Caiete Silvane”, Zalău, 2011).
În timp, conducerea Cenaclului ”Silvania” a fost asigurată de următorii președinți: Iuliu Suciu (noiembrie 1977- mai 1990); Marcel Lucaciu (mai 1990 – decembrie 1995); Valentin Meseșan, Daniel Hoblea, Daniel Săuca, Cristian Contraș (ianuarie 1996- septembrie 1997); Iuliu Suciu (octombrie 1997 – iunie 2012). Printre secretarii Cenaclului s-au numărat: Adrian Velichi (1977 – 1978); Doru E. Goron (1978 – 1989); Daniel Hoblea (1990 – 2012). În prezent, Cenaclul ”Silvania” își continuă activitatea tot în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Zalău, beneficiind de sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj şi de aportul unor nume noi, precum Carmen  Ardelean, Imelda Chința, Carmen Ciumărnean, Alice Valeria Micu.

Leave a Comment