Câştigătorii Festivalului judeţean de teatru pentru elevi, ediţia 2017

Peste 300 de elevi au participat la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului-concurs județean de teatru pentru elevi, ce a avut loc în perioada 24 – 26 noiembrie, în sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Concursul s-a adresat tuturor elevilor din şcolile gimnaziale şi licee/colegii din județul Sălaj şi a fost structurat pe două secţiuni: teatru popular şi teatru dramatic – şcoli gimnaziale şi licee.

Astfel, la secțiunea teatru popular, juriul format din Ileana Grațiana Pop, Szoke Anna și Corina Bumbaș a hotărât acordarea următoarelor premii și mențiuni: premiul I – „Agrijana” de la Școala Gimnazială nr. 1 Agrij; premiul II – „Junii Preotesei” de la Școala Gimnazială Preoteasa, comuna Valcău de Jos; premiul III – „Urmași de eroi” de la Școala Gimnazială nr. 1 Buciumi; mențiuni – „Spiridușii Valcăului” de la Școala Gimnazială Valcău de Jos și „Barcăul” de la Liceul Tehnologic nr. 1 Sîg.

La Secțiunea teatru dramatic școli gimnaziale, din juriu au făcut parte Pompiliu Ceaca, Simona Rusan și Szoke Alexandru, care au acordat premiul I trupei „Bufonii” de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău; premiul II, pentru „Joie” de la Școala Gimnazială nr. 1 Agrij; premiul III – „Szikra” de la Școala Gimnazială „Gyulaffy László” Cehu Silvaniei; mențiuni – „Non Formal” de la Clubul Copiilor Cehu Silvaniei și „Duo Act” de la Școala Gimnazială nr. 1 Dragu, premii de interpretare Ciupe Diana Maria (Școala „Mihai Eminescu” Zalău); Hunaydi Kimberly (Școala „Gyulaffy László” Cehu Silvaniei) și Lăcătuș Codruța (Școala Agrij) şi mențiuni speciale: Trupei „GL5” de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău și trupei „Catharsis” de la Școala Gimnazială „Vasile Breban” Crișeni.

La aceeaşi secţiuni, de această dată pentru licee și colegii, juriul a fost format din Emanuel Petran, Sebastian Topan, Marcel Lucaciu, Szoke Alexandru și Flavius Lucăcel. Aceştia ai acordat următoarele premii şi menţiuni: premiul I – „Bogdan Brothers” de la Liceul Tehnologic nr. 1 Gâlgău; premiul II – „Seminaria” de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” Zalău; premiul III – „Berekenye” de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” Cehu Silvaniei; mențiuni – „Actori ai timpului” de la Liceul Tehnologic „Ioachim Pop” Ileanda și „Mimesis” de la Colegiul Național „Silvania” din Zalău; premii de interpretare: Bogdan Maria Amalia – Daniela (Gâlgău); Sas Adela (Liceul Ortodox Zalău); Zörgö Normen Zsolt (Cehu Silvaniei); Bogdan Ștefan Mircea (Gâlgău).
Festivalul a fost organizat de către CCAJS şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj.

Leave a Comment