Apariţie editorială: Oliviu Puie, “Parteneriatul public – privat”

Apariţie editorială: Oliviu Puie, “Parteneriatul public – privat”

La Sibiu a avut loc recent Sesiunea de Lucrări Ştiinţifice Anuale a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, ocazie cu care sălăjeanul Oliviu Puie, doctor în drept, şi-a lansat o nouă carte, „Parteneriatul public – privat”, volum apărut la Editura Universul Juridic din Bucureşti.

Volumul, conform prezentării făcute, constituie prima monografie care analizează detaliat şi interdisciplinar problematica la modă a parteneriatului public – privat, ca modalitate de gestionare mai eficientă a bunurilor şi serviciilor publice, atât în contextul noilor reglementări instituite în materia parteneriatului public-privat, prin Legea nr. 178/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2011, cât şi în contextul unor acte normative speciale anterioare adoptării noilor dispoziţii în materie, în vigoare, care reglementează posibilitatea încheierii unor tipuri de contracte sub forma unui parteneriat public-privat.

Cartea, potrivit autorului, este structurată pe capitole şi secţiuni, urmând ordinea logică a unui demers ştiinţific, cuprinzând problematica reglementării naţionale şi comunitare a parteneriatului public-privat, conceptualizarea legală – omnis definitio periculosa est – a termenilor utilizaţi în lege, principiile care stau la baza parteneriatului public-privat, fazele premergătoare atribuirii contractului de parteneriat public-privat şi modalitatea de contestare a actelor administrative emise de partenerii publici în aceste faze premergătoare, contractul de parteneriat public-privat, compania de proiect, trăsăturile şi natura juridică a contractului de parteneriat public-privat, încetarea contractului de parteneriat public-privat şi, în finalul lucrării, problematica complexă a contenciosului contractului de parteneriat public-privat.

Prefaţa lucrării este semnată de prof. univ. dr., Verginia Vedinaş, preşedinte al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, care afirmă, printre altele: „O lucrare în primul rând aşteptată, pentru că în această materie, doctrina este departe de a se fi exprimat într-o măsură care să acopere, fie şi în parte, complexitatea şi semnificaţia materiei”.

Leave a Comment