Ansamblul Mesesul, la Radio Cluj

Ansamblul Mesesul, la Radio ClujMembrii Ansamblului folcloric Mesesul din Zalau vor colinda, vineri, la Cluj. Potrivit informatiilor furnizate de directorul Centrului de Cultura si Arta al judetului Salaj, Daniel Sauca, Ansamblul folcloric Mesesul, a fost invitat sa participe vineri, 16 decembrie 2011, de la ora 19, la spectacolul de colinde La toata casa-i lumina. La acest eveniment, organizat de Radio Romania Cluj, vor participa cantareti de marca, grupuri si ansambluri folclorice din judetele Maramures, Bistrita – Nasaud, Mures, Alba si Brasov.

Din dorinta ca la acest eveniment sa fie reprezentat si judetul Salaj, Ansamblul Mesesul fiind reprezentativ pentru aceasta zona, va adresam invitatia de a participa la acest spectacol care va fi transmis in direct din Sala de Spectacole Radio Romania Cluj, se arata in invitatia primita la Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj.

Ansamblul folcloric Mesesul a fost infiintat in 1996 si a functionat in diverse formule institutionale sub egida Consiliului Judetean Salaj. Din octombrie 2010 este sectie a Centrului de Cultura si Arta al Judetului Salaj. Conducerea sectiei este asigurata de Paula Pop – Talos, conducerea muzicala de catre dirijorul Dorel Ciobanu, iar coregrafia de Radu Muresan.

Leave a Comment