A apărut monografia județului nostru: „Sălajul la Centenar”

A apărut, la editurile „Caiete Silvane” (Zalău) și „Eikon” (București), cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj, monografia județului nostru: „Sălajul la Centenar”, ediție coordonată și îngrijită de prof. univ. dr. Traian Vedinaș.

La acest volum contribuie: Daniel Săuca, Traian Vedinaș, Vasile Surd, Ovidiu Costinaș, Florenţa Lozinsky, Cristian Borz, Dumitru Gheorghe Tamba, Elena Musca, László László, Benedek Vasile,  Johanna Ioana Schweighoffer, Ioan Biriș, Balogh Lucian, Mirel Matyas, Camelia Burghele, Ioan Abrudan, Aurel Medve, Cosmin Sicora, Petroniu – Episcopul Sălajului, Daniel Stejerean, Tia Sârca, Marcel Lucaciu, Ioana Filipaș, Victor Cioban, Biblioteca Județeană Sălaj.

Potrivit autorului, monografia „Sălajul la Centenar” are discursurile orientate de paradigma „dezvoltarea durabilă” și epicentrul matricial în sociologia dezvoltării promovată în sociologia românească de Ion Aluaș în anchete sociologice de teren și de Achim Mihu, prin sincronizarea sociologiei românești la pragmatismul și interacționismul sociologiei americane.

„Sociologia dezvoltării este o matrice disciplinară cu pol economic și fluxuri de idei ce iradiază spre geografie, demografie, istoriografie, sociologia rurală, sociologia urbană, culturologie, etnografie, etnologie, antropologie culturală, ale căror discursuri întemeiate pe spirit științific și realități locale, microregionale și regionale reprezintă un efort comprehensiv pluridisciplinar, cu deschideri clare spre proiecte de dezvoltare locală și națională în comunități, sate și orașe, în care identitățile și particularitățile lor devin temeiuri reale pentru dezvoltare organică, creativă și proiectivă”, spune Traian Vedinaș.

Conform autorului, monografia este una pluridisciplinară, alcătuită din studii geografice și demografice, studii istorice, studii economice, studii etnologice, studii culturale și medalioane reprezentative pentru istoria și cultura Sălajului.

Fiecare discurs din grupurile de studii respectă independența matricei disciplinare pe care o reprezintă. Alături de această independență matricială, studiile conțin și corelații de profunzime, generate de faptul că acestea au la bază realități geografice (arii protejate), vestigii istorice, dezvoltări economice, configurații etnologice și culturale, patrimoniale, ce se constituie în nuclee de proiecte pentru dezvoltare durabilă, în care să se implice managerii administrațiilor locale, dezvoltatori individuali, dar și grupați în asociații ce pot să acționeze prin parteneriate pentru dezvoltarea comunitară și dezvoltarea familială, ambele orientate spre valorificarea prin competențe manageriale și profesionale a potențialului economic și patrimonial, atât din comunitățile rurale, cât și din comunitățile urbane ale Sălajului.

Monografia conține și o iconografie cu valori patrimoniale și figuri reprezentative ale Sălajului.

Alte articole

2 Thoughts to “A apărut monografia județului nostru: „Sălajul la Centenar””

  1. Anonim

    Și de unde se poate procura (cumpăra) monografia ?

  2. Anonim

    Ovidiu Costinaș, Dumitru Gheorghe Tamba, László László, Mirel Matyas, Ioan Abrudan
    Petroniu – Episcopul Sălajului, Daniel Stejerean, Tia Sârca, Victor Cioban! Despre ce sa scrie astia? Serios! Lipseste cel mai prolific istoric al Salajului, Marin Pop.

Leave a Comment