Toţi bebeluşii care vin pe lume la Spitalulul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău vor fi testaţi gratuit, începând de luna viitoare, în vederea stabilirii acuităţii auzului. Testarea se va face în a treia zi de viaţă, înaintea externării şi este posibilă graţie campaniei umanitare „O lume a sunetelor pentru toţi”, derulate de către Asociaţia Sprijin Independent pentru Spitalul Zalau. „Prin demersul nostru am urmărit să strângem fondurile necesare achiziţionării unui aparat de otoemisiuni acustice, care a costat aproximativ 17.000 de lei. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj, care a acoperit 90…
Mai mult...Categorie: Sanatate
Doi noi medici specialişti la UPU-SMURD Zalău
Timpul de aşteptare al pacienţilor care apelează la serviciile de specialitate ale cadrelor medicale de la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU-SMURD) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău s-a redus considerabil începând din prima zi a acestui an, după ce numărul medicilor de aici s-a dublat. Potrivit informaţiilor furnizate de către oficialii SJU Zalău, de la începutul anului, la UPU-SMURD îşi desfăşoară activitatea încă doi medici specialişti în medicină de urgenţă, care au finalizat pregătirea în rezidenţiat. Este vorba despre dr. Radu Onicaş, care şi-a încheiat rezidenţiatul pe…
Mai mult...Serviciul de Ambulanţă a trecut în subordinea Ministerului Sănătăţii
Serviciul de Ambulanţă Judeţean va fi, începând din acest an, în subordinea directă a Ministerului Sănătăţii, conform unui ordin de reorganizare. Astfel, solicitările se vor face direct către Minister şi nu prin Direcţia de Sănătate Publică Sălaj, în subordinea căreia era Serviciul până acum. „Săptămâna viitoare va avea loc o videoconferinţă pe această temă, urmând să primim mai multe detalii. Deocamdată mergem în paralel, adică întocmim adresele atât către Direcţia de Sănătate Publică Sălaj cât şi către Minister. De altfel, începând de anul trecut, finanţarea nu mai este asigurată prin…
Mai mult...Nemulţumiţi de finanţare, Doar 40 la sută dintre stomatologi vor semna contractele cu Casa de Asigurări
Ofertă fără acoperire. Aşa este catalogată de către stomatologii sălăjeni asistenţa stomatologică inclusă în pachetul de servicii medicale de bază. „Este un pachet mic, limitativ, prin care nu se asigură servicii de calitate. Nici profilaxia şi nici tratamentele nu sunt asigurate în totalitate. Prin alocarea unei sume de 60 de milioane de lei pentru stomatologie, pe ţară, din punct de vedere al acoperirii serviciilor, nu se asigură mai nimic”, a explicat Corin Penciuc, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Sălaj. În principal, în pachetul de bază sunt incluse servicii de…
Mai mult...Noi controale în spitalele sălăjene
Cele patru unităţi spitaliceşti din judeţ vor fi verificate, din nou, timp de trei luni, începând din martie, de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj. Ministrul Sănătăţii a dispus o serie de controale la capitolul curăţenie, cerând în acest sens şi sprijinul autorităţilor judeţene. Măsura a fost luată în urma “numeroaselor exemple apărute în mass-media referitoare la condiţiile igienico-sanitare precare din unele unităţi sanitare”. Primii vizaţi de eventualele sancţiuni, dacă vor fi găsite nereguli, sunt managerii de spitale. Controalele se vor încheia în 31 mai, iar rezultatele…
Mai mult...Primele doze de vaccin antigripal nu au fost epuizate încă în Sălaj
Aproape 8.000 de sălăjeni s-au vaccinat antigripal de la demararea campaniei gratuite derulate de Ministerul Sănătăţii. Potrivit informaţiilor funizate de Ligia Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în prima tranşă judeţului nostru au fost alocate 10.500 de doze de vaccin antigripal, imunizarea populaţiei începând din 2 decembrie 2013. Peste 4.000 de doze au fost administrate persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, iar aproape 2.600 bolnavilor cronici. Potrivit reprezentanţilor DSP Sălaj, s-au mai vaccinat antigripal aproximativ 850 de sălăjeni din rândul personalului medical şi peste 490…
Mai mult...Viroze mai puţine, pneumonii mai multe
Numărul sălăjenilor diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute, în ultima săptămână, a scăzut cu aproximativ 14 procente. În majoritatea cazurilor a fost vorba de forme uşoare şi foarte uşoare, necesitând tratament în ambulatoriu. Astfel, potrivit informaţiilor primite de la directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, în intervalul 29 decembrie 2013 – 5 ianuarie 2014, au fost înregistrate 552 de cazuri de infecţii respiratorii. Din totalul acestora, cele mai multe diagnostice au privit segmentul de vârstă 5-14 ani. Medicii au dispus internarea doar în şase cazuri. În schimb, faţă…
Mai mult...Weekend mai puţin aglomerat la Urgenţă
Peste 300 de sălăjeni au ajuns, la finele săptămânii trecute, la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, mai puţini cu 20 faţă de weekendul precedent. Din totalul persoanelor tratate, aproximativ un sfert dintre acestea au primit tratament în regim de spitalizare. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, în perioada 3-5 ianuarie, 322 de sălăjeni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Peste 60 de persoane au fost diagnosticate cu plăgi, fracturi, traumatisme şi entorse, în timp ce alţi nouă pacienţi…
Mai mult...Doi nou-născuţi în prima zi din 2014
Primul bebeluş venit pe lume în 2014 la Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău a fost o fetiţă. Aceasta s-a născut în seara zilei de 1 ianuarie, la ora 21,05 şi a cântărit 3.710 grame. Câteva ore mai târziu, în jurul orei 23,30, se năştea cel de-al doilea copil, care s-a dovedit a fi tot o fetiţă, cu o greutate de 2.730 de grame. Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Codruţa Puşcaş, ambele mame sunt din municipiu.
Mai mult...Spitalul Judeţean, unitate acreditată pentru prelevare de organe
Ministerul Sănătăţii a acreditat, în anul 2013, 51 de unităţi sanitare cu paturi pentru activităţile de prelevare şi transplant de cord, transplant hepatic şi pancreatic, transplant renal, dar şi pentru prelevare de organe, ţesuturi şi celule. Potrivit unui comunicat de presă postat joi, 2 ianuarie, pe site-ul Ministerului, printre acestea se numără şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Cea mai mare unitate spitalicească din Sălaj a fost acreditată pentru activitatea de prelevare de organe. Acreditarea este valabilă pentru o perioadă de cinci ani, cu precizarea că ea poate fi retrasă…
Mai mult...Spitalele sălăjene au program special de Sărbători
Unitatea de Primire a Urgenţelor, camerele de gardă şi centrele de permanenţă vor asigura continuitatea în asistenţa medicală în perioada Sărbătorilor de iarnă. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, spitalele sălăjene vor avea program normal în zilele de 27 decembrie, 31 decembrie şi 3 ianuarie, şi în regim de gardă, în restul zilelor, după cum urmează: Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău: 13 linii de gardă, care includ radiologie şi laborator, două gărzi la domiciliu şi linie de gardă de urgenţă la UPU; Spital Orăşenesc „Dr.Prof.…
Mai mult...Farmacii din judeţ deschise de Sărbători
Nu mai puţin de 15 farmacii din judeţ vor fi deschise şi în perioada sărbătorilor de iarnă, acestea urmând să funcţioneze după un program special. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj, în zilele de 25 şi 26 decembrie, respectiv 1şi 2 ianuarie, în Jibou vor fi deschise, în intervalul orar 9-13, trei farmacii: Farmalex, Paeonia şi Panaceea. În Cehu Silvaniei, în zilele menţionate, între orele 8 şi 13, va fi deschisă farmacia Hipocrate, iar în intervalul 9-13, farmacia Diana. În Şimleu Silvaniei…
Mai mult...Spitalele sălăjene, avertizate pentru documente incomplete
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj a finalizat zilele trecute controalele în unităţile sanitare cu paturi din judeţ. Timp de cinci zile, inspectorii instituţiei au verificat stocurile de medicamente, planificările medicilor, organizarea desfacerii de medicamente de medicamente în perioada sărbătorilor de iarnă, prevenirea situaţiilor care ar putea să apară în acest sezon, asigurarea asistenţei medicale în mediul rural sau menţinerea în stare bună a echipamentelor de urgenţă. Directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş, a precizat că toate datele au fost trimise la Ministerul Sănătăţii. „Abia după ce Ministerul Sănătăţii va aproba…
Mai mult...Tratamente în străinătate de peste un milion de lei, decontate de CJAS Sălaj
Peste 1.400.000 de lei a fost suma decontată în acest an de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj pentru serviciile medicale primite de sălăjeni în străinătate. Potrivit preşedintelui CJAS Sălaj, Marius Tăutu, printre ţările pentru care optează cei mai mulţi dintre sălăjeni sunt Germania şi Italia. „În acest an, CJAS Sălaj a avut decontări externe în valoare de 1.431.601 lei. Şi la acest capitol s-au înregistrat, în timp restanţe. Dar, în acest an, s-au diminuat şi sigur la anul vor fi, în mare parte, achitate, şi probabil se…
Mai mult...