Deputatul Mirel Taloş cere demisia ministrului Sănătăţii

Proasta gestionare a crizei declanşate de îmbolnăvirea bebeluşilor din Argeş care a dus deja la decesul a trei dintre aceştia arată, în viziunea deputatului ALDE, Mirel Taloş, că actualul ministru al Sănătăţii este incapabil pentru funcţia pe care o ocupă. „Este inadminisibil ca la aproape două săptămâni de la apariţia situaţiei din Argeş să nu se afle sursa infecţiei copiilor şi autorităţile să se joace de-a ghicitul în lapte praf. E adevărat că se întâmplă în Argeş, dar la fel de bine se putea întâmpla la Zalău, puteam avea acum…

Mai mult...

Dezbatere TSD: Femeia poate găsi echilibrul între familie şi carieră

În premieră pentru România, Liga Tinerelor Social Democrate, for din cadrul organizaţiei de Tineret a Partidului Social Democrat, a organizat, marţi, 16 februarie, dezbateri publice în Bucureşti şi în fiecare judeţ al ţării, având ca temă “Femeia la început de drum. Carieră vs. Familie!”. La Zalău, 32 de femei, atât din cadrul PSD, cât şi din afara partidului, au răspuns invitaţiei lansate de Liga Tinerelor Social Democrate Sălaj, tema dezbaterii dovedindu-se extrem de benefică în contextul evenimentelor socio-politice actuale. „Poate fi o femeie o profesionistă desăvârşită şi, în acelaşi timp,…

Mai mult...

Campania PNL pentru sănătate: Consultaţii şi analize gratuite pentru copiii sălăjenilor

Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) Zalău, în colaborare cu reprezentanţii Clinicii “Sfânta Vineri” (Haller) continuă seria de acţiuni din cadrul campaniei „PNL are grijă de sănătatea ta”. Astfel, sâmbătă, 20 februarie 2016, la sediul clinicii amintite anterior, vor fi organizate controale medicale pediatrice. „În ultimii ani, OFL Sălaj a organizat o serie de acţiuni dedicate prevenţiei şi informării – de la analize optometrice, la controale ale tensiunii şi glicemiei la puncte amenajate în spaţii publice. Specialiştii Clinicii „Sfânta Vineri” au fost alături de noi şi la alte evenimente, iar acum şi-au…

Mai mult...

Lucian Bode, PNL Sălaj: “În 12 ani de conducere roşie, timpul a stat în loc pentru  sălăjeni”

La conferinţa de presă a PNL Sălaj desfăşurată vineri, copreşedintele PNL Sălaj,  Lucian Bode, a prezentat, avându-i alături pe Radu Căpîlnaşiu şi Valeriu Crişan, lista cu candidaţii la primăriile locale dar şi situaţia judeţului, a sălăjenilor înainte de alegeri, în opinia liberalilor sălăjeni. Candidatul la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) a spus că “este timpul ca cei doisprezece ani de conducere roşie să ia sfârşit” şi că, în tot acest timp, judeţul a dus-o din rău în mai rău, ajungând să fie clasificat, în termeni de specialitate, un…

Mai mult...

RADU CĂPÎLNAŞIU nu mai revine asupra deciziei privind candidatura sa la Primărie: “Le mulţumesc zălăuanilor pentru încrederea şi sprijinul lor”

Primarul Radu Căpîlnaşiu a ţinut să le mulţumească zălăuanilor pentru încrederea şi susţinerea de care s-a bucurat, pe parcursul celor 12 ani, din partea cetăţenilor. Acesta a subliniat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă a PNL, faptul că nici nu poate fi vorba de o revenire asupra deciziei de a nu candida la viitoarele alegeri, indiferent despre ce funcţie ar fi vorba. Nici măcar un câştig de cauză în dosarul de incompatibilitate nu l-ar mai întoarce din drum pe edil. “Termenul în dosarul de la Înalta Curte de Casaţie…

Mai mult...

Lucian Bode, Valeriu Crișan, Septimiu Țurcaș și Nelu Blidar sunt opțiunile liberalilor pentru cele mai importante funcții administrative din județ

În urma votului membrilor Biroului Permanent Județean (BPJ), PNL Sălaj îl va susține pe Lucian Bode pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Întruniți în ședința BPJ al PNL Sălaj, pentru a valida candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean, liberalii au decis joi seară să-l susțină pe Lucian Bode pentru a ocupa fotoliul amintit. De asemenea, membrii BPJ au validat numele liberalilor care vor intra în lupta pentru principalele primării din județ. Dacă la Jibou, deocamdată, candidatul PNL la Primărie reprezintă o necunoscută, pentru celelalte primării ale orașelor…

Mai mult...

Totul despre alegerile locale: „Bătălia” se va da în 5 iunie

Alegerile locale vor avea loc în data de 5 iunie, a decis Guvernul, care a aprobat în şedinţa de miercuri șase hotărâri care vizează organizarea şi desfăşurarea acestui scrutin. Alegerile locale din acest an vor avea loc în 5 iunie, potrivit unei Hotărâri incluse în pachetul legislativ pentru organizarea și desfășurarea alegerilor autorităților administrației publice locale, adoptat astăzi de Guvern. „Stabilirea datei de 5 iunie a avut în vedere prevederile legale potrivit cărora data alegerilor se stabilește prin Hotărâre de Guvern cu cel puțin 75 de zile înaintea votării și…

Mai mult...

Dan Ghiurco, candidatul PSD la Primăria Jibou

Biroul Politic Orășenesc (BPO) Jibou și-a desemnat, la finele săptămânii trecute, candidatul la Primărie, acesta fiind consilierul județean Dan Ghiurco, președintele organizației amintite. Contactat, Dan Ghiurco s-a arătat optimist în ceea ce privește candidatura sa la Primăria Jibou, cu atât mai mult cu cât celelalte partide politice nu s-au hotărât încă asupra numelor candidaților lor, deși au mai rămas mai puțin de patru luni până la alegerile locale. În vârstă de 49 de ani, Dan Ghiurco este inginer, absolvent al Universității Tehnice Petroșani, actualmente directorul sucursalei Aveg SA Jibou, firmă…

Mai mult...

Valeriu Crișan, candidatul liberalilor pentru funcția de primar al Zalăului

Liberalii zălăuani au decis joi seară, în cadrul ședinței Biroului Permanent Local (BPL), că Valeriu Crișan urmează să candideze, din partea PNL, pentru fotoliul de primar al municipiului Zalău. În vârstă de 41 de ani, Valeriu Crișan deține, din 2012, funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Sălaj. Licențiat în drept, Valeriu Crișan a mai ocupat funcțiile de șef Serviciu Juridic la Transurbis SA (2003-2012), consilier juridic la Drumuri și Poduri Sălaj SA (2005-2012), consilier juridic la Trans Bitum SRL (2008-1012), aceeași poziție de consilier juridic ocupând-o, de asemenea, la Citadin…

Mai mult...

Lucian Bode, deputat PNL: “Partidul Naţional Liberal vine în sprijinul cetățenilor care solicită acte doveditoare ale drepturilor la pensie”

“Astăzi (miercuri, n.r.), în plenul Camerei Deputaților, a fost adoptată cu majoritate de voturi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin.(1) al art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local (Pl-x 772/2015), pe care am inițiat-o alături de alți colegi liberali. Prin această intervenție legislativă am urmărit completarea cadrului legal existent în sensul în care se va permite și administrațiilor publice locale (consilii locale și județene) să poată organiza activități ce țin de gestionarea fondului arhivistic. În…

Mai mult...

Dezvăluiri pe muchie: PNL scoate „din joben” noi candidați pentru Primăria Zalău

Nu vi se pare interesant, ca să nu spun ciudat, că, deși au mai rămas doar câteva luni (puțin peste 4) până la alegerile locale din acest an, niciun partid nu și-a anunțat candidatul la Primăria Zalău? Ei bine, da, este interesant, cu atât mai mult cu cât în lunile care au mai rămas până la alegeri, unii candidați fără prea multă notorietate ar putea să își crească șansele. Ați citit bine. Într-adevăr, sunt șanse ca unul din viitorii candidați mai puțin cunoscuți zălăuanilor, dar cu un anumit potențial de…

Mai mult...