„Ursuz și Amuz” organizează o nouă întâlnire la Zalău

Proiectul cultural „Ursuz și Amuz” organizează o nouă întâlnire la data de 21 decembrie. Aceasta va avea loc începând cu ora 19, la Charlie’s în Zalău. Proiectul cultural de avangardă îi așteaptă pe cei care vor lua parte la următoarea întâlnire cu un program inedit. Aceasta va cuprinde o serie de momente principale: Ciorne Răzlețe: „Spiritualitate între drog și soluție”. Momentul va cuprinde o perspectivă cabalistică, de Daniel Meze, dar și o perspectivă psihologică, de Teodora Dumitru. Comedia limbajului: „Imediat mă gândesc”, de Luiza Matilda Mitu. Armonie și Contrapunct: „Imersiune…

Mai mult...

Rupt de beat, a părăsit locul accidentului

Polițiștii zălăuani au fost sesizați, în data de 12 decembrie, la ora 19, că pe șoseaua spre Cluj a avut loc un accident, iar autorul a părăsit locul faptei. La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, conducătorul unui autoturism nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat 41 de ani, din municipiul Zalău, intrând în coliziune cu acesta. După producerea evenimentului, bărbatul și-a continuat deplasarea spre Cluj-Napoca. La scurt timp, acesta a pierdut controlul volanului, a părăsit partea…

Mai mult...

O tânără din Sânmihai umbla la furat prin Zalău

În această dimineață, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unei tinere de 25 de ani, din comuna Sânmihaiu Almașului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal. În urma investigațiilor efectuate, a reieșit faptul că la data de 6 decembrie aceasta ar fi pătruns în locuința unei femei, din municipiul Zalău, de unde ar fi sustras suma de 2.700 euro și 1.500 lei. Ulterior, la data de…

Mai mult...

Expoziție foto-documentară dedicată prăbușirii regimului comunist, la Zalău

Împlinirea celor 35 de ani de la căderea regimului comunist va fi celebrată printr-o expoziție stradală foto-documentară la Zalău. Intitulată „După 35 de ani – Revoluția Română din decembrie 1989”, aceasta reprezintă o incursiune vizuală și emoționantă în istoria ultimilor ani ai regimului comunist din România. Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău invită persoanele doritoare să ia parte la această expoziție stradală care va aduce în atenție istoria ultimilor ani comunismului și evenimentele care au dus la prăbușirea acestuia. Expoziția este amplasată în zona pietonală din fața muzeului…

Mai mult...

Încă o sălăjeancă bătută de soț. Atacatorul riscă închisoarea

Cazurile de violență domestică par tot mai multe și în Sălaj. Miercuri, 11 decembrie, polițiștii din Hida au fost anunțați de o tânără, în vârstă de 29 de ani, că  soțul său a bătut-o. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul în vârstă de 30 de ani ar fi lovit-o pe femeie, iar apoi a plecat. În urma evaluării efectuate, polițiștii au constatat că există un risc iminent de pericol, astfel că pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru…

Mai mult...

Localnic din Ip, beat la volan

La mijlocul acestei săptămâni, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Nușfalău au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Ip. Bărbatul conducea prin localitatea Ip, iar testarea aparatul etilotest a evidențiat o concentrație de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei, conform legislației în vigoare.

Mai mult...

Șimleuan cu permis de conducere fals

Mai nou, în Sălaj sunt depistate și persoane cu permis de conducere falsificat. Miercuri, 11 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Șimleu Silvaniei au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din oraș. La solicitarea documentelor, tânărul a prezentat un permis de conducere care ar fi fost eliberat de autorităţile străine. Cu ocazia efectuării verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere, iar documentul prezentat era fals. Pentru fapta sa, bărbatul este cercetat penal.

Mai mult...

Sălăjeni condamnați la închisoare, încătușați de polițiști

Polițiștii sălăjeni au identificat și încătușat mai mulți sălăjeni condamnați la închisoare cu executare.  Oamenii legii au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea și un mandat de arestare preventivă. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Zalău, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. Acesta a fost condamnat la închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier. Bărbatul a fost condus și predat reprezentanților Penitenciarului Satu-Mare, în vederea executării pedepsei. Totodată,…

Mai mult...

Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” organizează concertul de colinde „Dacă în fiecare zi Crăciunul ar veni”

Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” din Zalău organizează cea de-a doua ediție a concertului de colinde „Dacă în fiecare zi Crăciunul ar veni”. În cadrul acestuia vor concerta grupuri de colindări ale școlii și ale mai multor grădinițe din oraș. Concertul de colinde va avea loc luni, 16 decembrie, începând cu ora 10, la Catedrala Episcopală „Sfânta Vinere” din Zalău. La concert vor transmite magia sărbătorilor mai multe grupuri de colindători de la grădinițele din oraș. Vor colinda copiii de la Grădinița „Piticii isteți”, Grădinița „Licurici”, Grădinița „Voinicel”, „Grădinița „Dumbrava minunată”,…

Mai mult...

Arme deținute ilegal în Sălaj

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au pus în executare, în data de 11 decembrie, un mandat de percheziție domiciliară, în orașul Cehu Silvaniei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În urma percheziției efectuate, a fost descoperită și ridicată o arma neletală supusă autorizării, deținută fără drept, de un bărbat, de 48 de ani, din județul Alba, care locuia fără forme legale, în orașul Cehu Silvaniei, persoană neautorizată în vederea deținerii…

Mai mult...

Expoziție dedicată pomilor tradiționali de Crăciun din Sălaj, organizată la Zalău

Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău invită persoanele doritoare să ia parte la o incursiune în tradițiile de iarnă ale satului sălăjean. Cei ce vor participa vor avea parte de această experiență printr-o expoziție foto-documentară organizată în cadrul Târgului de Crăciun din Zalău. Expoziția, intitulată „Pomii de Crăciun”,  este deschisă publicului începând de joi, 12 decembrie. Aceasta va avea loc pe platoul central din Zalău, în cadrul Târgului de Crăciun și va aduce în atenție un obicei mai puțin cunoscut al confecționării pomilor de Crăciun, specific mediului rural…

Mai mult...

Noua modă: permisul fals!

Polițiștii sălăjeni au oprit pentru control, în localitatea Var, în data de 10 decembrie, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din localitatea Trestia. La verificarea documentelor, s-a constatat că permisul de conducere prezentat de bărbat era fals, acesta nefiind posesorul unui permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals. M. S.

Mai mult...

S-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat

Polițiștii din Sânmihaiu Almașului au fost sesizați, în data de 10 decembrie, cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitate. La fața locului au fost identificate cele două autoturisme și conducătorii acestora, un bărbat de 70 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, respectiv un bărbat de 56 de ani, din municipiul Zalău, care nu erau răniți. În urma verificărilor, s-a stabilit  că șoferul de 70 de ani ar fi acroșat celălalt autoturism. Surpriza a venit când polițiștii au constatat că bărbatul de 70 de ani figura cu dreptul de a…

Mai mult...