În sistemul public, continuă angajările prin concurs

Angajările în sistemul public continuă în judeţul Sălaj. În aceeastă perioadă mai multe instituţii organizează concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Astfel, la Direcția de Asistență Socială Zalău se organizează concurs pentru două posturi în cadrul Cantinei de Ajutor Social. Este vorba despre un job de bucătar și unul de muncitor. Pentru postul de bucătar nu se solicită experiență în domeniu, ci doar studii medii, iar pentru cel de muncitor angajatorul solicită vechime în muncă de minimum zece ani și studii medii. De asemenea, Grădiniţa cu Program Prelungit “Prichindel” din Jibou organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de “administrator financiar S II”. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul economic, vechime în muncă de minimum șase ani, vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului de minimum cinci ani și cunoștințe operare programe: Edusal, e-licitație.ro, D112, Forexbug, SIIIR, Revisal etc.

Concursuri la Liceul Pedagogic și la Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 

Tot în prezent, Liceul Pedagogic “Gheorghe Șincai” din Zalău organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de secretar I A, iar condițiile specifice de participare la concurs sunt: studii superioare cu diplomă de licență de lungă durată și vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – cinci ani. Angajările continuă cu un post de de muncitor la Grădinița cu Program Prelungit nr. 5  Zalău, pentru care se solicită studii medii sau școală profesională, dar și vechime în muncă, respectiv calificare într-unul din domeniile:  : tâmplar, lăcătuș, instalator, electrician. La Școala Gimnazială nr. 1 din Sânmihaiu Almașului se organizează concurs pentru ocuparea unui post de îngrijitor pentru o perioadă determinată, iar condițiile specifice pentru participare la concurs sunt: studiile medii sau generale, o conduită morală ireproșabilă și abilitate de lucru în mediu cu copii. Concurs de angajare se orgnizează și la Primăria comunei Sălățig pentru funcția de șofer. Condițiile de participare la concurs sunt: studii medii liceale, gimnaziale, școală profesională; posesor permis conducere categoriile B, C+E; cunoștințe minime de mecanică auto; disponibilitate pentru lucrul peste program și vechime în domeniu de un an. Joburile vacante în sistemul public au fost publicate pe posturigov.ro., unde pot fi obținute de persoanele interesate mai multe detalii.

Alte articole

2 Thoughts to “În sistemul public, continuă angajările prin concurs”

  1. Anonim

    concursul se tine joi si postul este ocupat de marti.lupu-si schimba parul….

  2. Guvernnatii de acum

    se laudau in campanie ca vor restructura si imputina aparatul bugetar…Vad ca au aceleasi apacutari ca precedentii, ba inca mai fac angajari. N-avem nicio o speranta de normalitate in tara asta.

Leave a Comment