O serie de sondaje, publicate de curând de IMAS, CCSB şi CSOP, chiar dacă au anumite date contradictorii, par să confirme un singur lucru: USL a intrat pe un trend descendent. În acest caz, fără nicio îndoială, asistăm la un efect de bumerang după tendinţa amplificată de decizia de suspendare a preşedintelui Traian Basescu. În cel mai optimist scenariu, mai precis în sondajul CCSB – institut coordonat de familia Voiculescu, USL este cotată la 62 la sută din intenţiile de vot. Iar în scenariul cel mai pesimist, în sondajul CSOP…
Mai mult...Autor: Olivian Vadan
Udemeriştii iau în derizoriu presa locală
Sigur că organizarea unei conferinţe de presă necesită aumite eforturi fizice, intelectuale şi chiar pecuniare din partea organizatorului, însă de la aceste aspecte şi până la situaţia în care invitaţii tăi sunt puşi în faţa ridicolului credem că ar trebui să fie o distanţă destul de lungă. Nu şi în ceea ce priveşte atitudinea UDMR faţă de o anumită parte a presei, în special cea de „etnie” română. Presa locală a fost invitată vineri de reprezentanţii UDMR Sălaj la o conferinţă de presă la care şi-a anunţat prezenţa liderul Uniunii,…
Mai mult...Fekete Andras este detronat de Vegh Alexandru
Filiala judeţeană a UDMR Sălaj înregistra, în urmă cu două săptămâni, două candidaturi pentru funcţia de senator şi una pentru fotoliul de deputat. Dacă ce-a din urmă şi, totodată, singura candidatură figura în dreptul actualului deputat Seres Denes, liderul UDMR Sălaj, ecuaţia „senatorilor” Fekete Andras şi Vegh Alexandru a rămas una necunoscută. Cel puţin până miercuri după-amiază, când a avut loc Consiliul Reprezentanţilor Judeţeni ai UDMR. Aceştia, prin vot secret, cu un scor de 42 la 31, au decis numele persoanei care va fi aruncată în lupta pentru un fotoliu…
Mai mult...UDMR îşi comasează „trupele” în Zalău
Următoarea şedinţă a Consiliului Reprezentanţilor Unionali va avea loc la Zalău, a făcut cunoscut Kovács Péter, secretarul general al UDMR, adăugând că întrunirea delegaţilor va fi convocată pentru sâmbătă, 29 septembrie, eveniment precedat de o serie de consultări în diverse domenii de specialitate. Evenimentul care se va desfăşura pe parcursul a două zile va debuta vineri, începând cu ora 13, cu o conferinţă de presă susţinută de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care îl va avea alături pe liderul organizaţiei judeţene Sălaj a UDMR, senatorul Seres Dénes. Ulterior, de la ora…
Mai mult...Mai mulţi bani pentru fermele ecologice
Termenul până la care fermierii pot depune cererile pentru acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică s-a prelungit până în data de 15 octombrie. Suma totală care se va acorda la nivel naţional a fost suplimentată cu 1 milion de euro. De asemenea, nu mai este valabilă clauza care spunea că fermierii cu datorii la bugetul de stat nu pot accesa această măsură. La început de toamnă, s-a decis, în sfârşit, să se facă ceva pentru ca toţi cei care practică agricultura ecologică…
Mai mult...Ce documente trebuie depuse la Fisc până marţi
Declaraţiile care trebuie depuse până marti, inclusiv, îi vizează atât pe plătitorii de tva, cât şi cei care au ieşit din această categorie. Funcţionarii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj informează contribuabilii că până în 25 ale lunii trebuie să depună la Fisc, după caz, următoarele documente: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii august formular 100; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, pentru…
Mai mult...Sălajul şi-a desemnat reprezentanţii în Consiliul pentru Dezvoltare Regională
Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, a participat joi, 20 septembrie 2012, alături de vicepreşedinţii Tiberiu Csoka, Valeriu Crişan şi secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu, la o întâlnire cu primarii comunelor şi oraşelor din Sălaj, în vederea desemnării reprezentanţilor judeţului în Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) al Regiunii Nord Vest. Din cei patru membri pe care judeţul îi are în CDR, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc este, conform legii, membru de drept. De semenea, reprezentant al municipiilor este Radu Căpîlnaşiu, primarul Zalăului, singurul municipiu din Sălaj. În cadrul întâlnii de…
Mai mult...Departe de adevăr
În urmă cu câţiva ani, când se cânta prohodul CDR, aveam convingerea că alianţele electorale nu vor mai avea vreun viitor. Doar că, după 2000, „căsătoriile” politice au revenit rapid la modă. Mai degrabă din interes, decât pentru binele ţării, aceste legături au „crăpat” la fel de spectaculos precum au şi apărut pe scena politică. A apărut mai întâi Alianţa DA, care a supravieţuit doar vreo doi ani. Acum se manifestă acest simulacru de USL, ce se confruntă deja cu primele frământări serioase. La alegerile din toamnă, va aparea, cel…
Mai mult...Pentru a face rost de fonduri, prefectul de Sălaj a făcut „cărare” între ministere
Prefectul judeţului, Filonaş Chiş, a avut la Bucureşti, în perioada 11-13 septembrie, o serie de întâlniri cu conducerea unor ministere şi agenţii naţionale. Potrivit Prefecturii Sălaj, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prefectul i-a prezentat ministrului Eduard Hellvig situaţia plăţilor în baza Ordonanţei 7/2006 cu privire la „Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural”. Conform informării, din judeţul Sălaj, au fost promovate pentru finanţare un număr de 41 de comune pentru lucrări de infrastructură – alimentări cu apă, canalizare, reabilitări de poduri, podeţe şi…
Mai mult...Despre calendarul obligaţiilor fiscale din septembrie
În septembrie, contribuabilii sălăjeni trebuie să facă plata anticipată a 50 la sută din impozitul pe venitul din activităţile agricole. Tot în această lună se fac şi plăţile anticipate aferente trimestrului III al anului 2012 de către cei care au venituri din activităţi independente şi din cedarea folosinţei bunurilor (cu excepţia arendei), a anunţat Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Sălaj. De asemenea, se fac şi plăţile obligaţiilor la bugetul fiscal şi TVA, pentru termenele lunare. Declaraţiile şi formularele care se depun până la 25 septembrie sunt următoarele: Formularul 100…
Mai mult...Legitimaţii speciale pentru cadrele militare în rezervă
Cadrele militare în rezervă şi în retragere pensionari militari, provenite din Ministerul Apărării Naţionale, pot beneficia începând cu luna ianuarie 2013, de legitimaţii. Acestea vor certifica provenienţa din MApN, gradul militar şi funcţia avută la data trecerii în rezervă sau direct în retragere. Cu această legitimaţie, pensionarii militari vor avea acces în spaţiile aflate în administrarea MApN, destinate serviciilor medicale, refacerii capacităţii de muncă sau cazării, precum şi activităţilor recreative, sportive, culturale, în condiţiile stabilite prin actele normative specifice în domeniu. Pentru cadrele militare aflate deja în rezervă sau în…
Mai mult...Vegh Alexandru candidează pentru un fotoliu de senator
Filiala judeţeană a UDMR Sălaj a înregistrat – până la termenul limită de depunere a dosarelor de candidatură pentru alegerile parlamentare din toamnă – trei candidaturi, una dintre ele aparţinând fostului prefect al judeţului, Vegh Alexandru, ce îşi doreşte un post de senator. Potrivit preşedintelui executiv al UDMR Sălaj, Szilagyi Robert, şi-au mai exprimat intenţia de a candida şi actualii parlamentari ai formaţiunii, respectiv deputatul Seres Denes, preşedinte al filialei judeţene a UDMR şi senatorul Fekete Andras. Ambii vor să ocupe un nou mandat pe fotoliile pe care le deţin…
Mai mult...Jumătate din şcolile controlate nu au autorizaţie sanitară de funcţionare
Cu toate că Ministerul Sănătăţii a anunţat că, în perioada 18 – 27 septembrie, inspectorii sanitari vor controla condiţiile igienico-sanitare din şcolile sălăjene, autorităţile judeţene au pornit deja acest demers. De altfel, Ministerul Sănătăţii a anunţat că această acţiune de verificare va fi demarată la nivelul tuturor şcolilor din ţară. Până atunci însă, echipe mixte din partea Prefecturii, Inspectoratului Şcolar şi Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj au luat la „puricat” o parte dintre şcolile din judeţ. Rezultatul este unul dezastruos: cu doar o săptămână înaintea începerii anului şcolar, aproape 50…
Mai mult...Termenul de depunere a Declaraţiei 092 este vineri
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj reaminteşte că, vineri, inclusiv, se mai pot depune la administraţiile fiscale Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, formular 092. Au această obligaţie persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna august 2012 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de…
Mai mult...