Volei Municipal Zalău şi-a amânat primul meci oficial din acest an

Programat iniţial sâmbătă, 10 ianuarie, meciul dintre Volei Municipal Zalău şi CS Banatul Caransebeş a fost amânat cu trei zile, urmând să se desfăşoare marţi, 13 ianuarie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Zalău. Partida contând din manşa tur a sferturilor de finală din Cupa României a fost amânată la cererea conducerii clubului zălăuan, vicecampioana având în această perioadă doi jucători la lotul naţional de tineret. După ce oficialii celor două cluburi s-au înţeles în privinţa amânării jocului, luni după-amiaza şi-a dat acceptul şi Federaţia Română de Volei,…

Mai mult...

Phoenix Şimleu a transferat doi voleibalişti din Venezuela

După ce l-a achiziţionat în vara anului trecut pe libero-ul Joel Silva, conducerea clubului Phoenix Şimleu Silvaniei a mai transferat în această iarnă doi voleibalişti din Venezuela. Coordonatorul Vlad Moisa a anunţat că renunţă la cariera sportivă, acuzând unele probleme de sănătate, astfel că oficialii şimleuani au fost nevoiţi să se reorienzeze rapid, având în vedere că pauza dintre tur şi retur este foarte scurtă. Locul lui Moisa va fi luat de Rodman Jose Valera, un venezuelean de 32 de ani, care a mai evoluat în campionatele din Spania, Italia,…

Mai mult...

HC Zalău a renunţat la serviciile pivotului Alexandra Lazăr

Adusă la echipă în vara anului 2012, după ce căpitanul Georgiana Ciuciulete a rămas însărcinată, pivotul Alexandra Lazăr nu va mai evolua şi în acest an la HC Zalău. Fosta componentă a naţionalei de junioare a fost anunţată zilele trecute că nu mai face parte din lotul condus de managerul Gheorghe Tadici, însă, pierderea nu pare să fie una prea mare atâta timp cât handbalista transferată de la CSS Cluj a bifat foarte puţine minute în tricoul echipei zălăuane.

Mai mult...

HC Zalău a câştigat primul turneu de verificare din 2015

Dacă anul 2014 l-a încheiat cu trei înfrângeri înregistrate în turneul de la Braşov, HC Zalău a început noul an cu două victorii obţinute într-o singură zi, în turneul de la Cluj, organizat la finalul săptămânii trecute. Formaţia condusă de managerul Gheorghe Tadici le-a avut ca adversare pe Universitatea Alexandrion Cluj şi HC Alba Sebeş, a doua echipă activând în Divizia A, dar cu şanse reale de a promova în Liga Naţională. În primul duel, cel cu formaţia clujeană, zălăuancele s-au impus cu 25 – 20, după ce tot formaţia…

Mai mult...

HC Zalău începe anul cu un turneu de verificare la Cluj

Handbal Club Zalău a încheiat anul 2014 cu un turneu de verificare la Braşov, iar sâmbătă şi duminică participă la primul turneu de verificare din acest an, organizat de Universitatea Alexandrion Cluj Handbalistele de la HC Zalău au efectuat înaintea sărbătorilor de iarnă un stagiu de pregătire la Cheile Grădiştei, după care au participat la un turneu de verificare la Braşov, la care au mai fost prezente Unirea Slobozia, HCM Roman şi formaţia gazdă, Corona Braşov. Echipa zălăuană a pierdut toate cele trei jocuri susţinute, însă managerul Gheorghe Tadici a…

Mai mult...

Minerul Sărmăşag se reuneşte pentru un scop caritabil

După aproape zece ani de la disputarea ultimului meci oficial în Divizia C, foştii componenţi ai echipei Minerul Sărmăşag vor avea din nou posibilitatea să evolueze împreună, de această dată, însă, pentru un scop caritabil. Fostul jucător şi antrenor al „minerilor”, Marius Paşca, actualmente antrenor al echipei Luceafărul Bălan, împreună cu profesorul Florin Morar, fost atacant al formaţiei din Sărmăşag s-au gândit să alcătuiască un lot cu care să participe la ediţia din 2015 a „Memorialului Radu Gog”. Echipa va purta denumirea celei care a activat ani buni în Divizia…

Mai mult...

Tricoul lui Lucian Sânmărtean, premiul cel mare la tombola „Memorialului Radu Gog”

„Memorialul Radu Gog” continuă şi în 2015 cu ediţia a XI-a, competiţie de minifotbal organizată în memoria fostului arbitru de fotbal decedat în urmă cu 11 ani într-un accident de circulaţie. Ediţia din acest an se doreşte a fi una specială, astfel că organizatorii s-au gândit să facă o licitaţie cu tricourile unor jucători importanţi din Liga I, printre care şi zălăuanul de la FC Botoşani, Gabriel Vaşvari. Pe lângă tricourile scoase la licitaţie, la Zalău va ajunge şi tricoul stelistului Lucian Sânmărtean, cu care acesta a evoluat la echipa…

Mai mult...

„A fost o organizare slabă a Galei Sportului Sălăjean”

Gala Sportului Sălăjean devine de la an la an un simplu eveniment în care sunt premiaţi cei mai buni sportivi ai judeţului. Tot mai puţină lume este prezentă la final de an la eveniment, iar aceasta din cauza atenţiei care li se oferă sportivilor atât din partea organizatorilor galei, cât şi a autorităţilor locale şi judeţene. Au apus de mult vremurile în care sportivii incluşi în clasamentul de la finalul anului erau cu adevărat satisfăuţi de premiile oferite. În acest an, pe lângă faptul că a fost organizată într-un cadru…

Mai mult...

Bogdan Nicolae crede în şansele Zalăului la titlu

Volei Municipal Zalău a terminat pe locul doi prima parte a campionatului, la două puncte în spatele liderului Tomis Constanţa, însă antrenorul secund, Bogdan Nicolae, consideră că formaţia de la poalele Meseşului poate face o surpriză plăcută în retur chiar pe terenul campioanei. Zece victorii şi o înfrângere este bilanţul echipei Volei Municipal Zalău în prima parte a campionatului, formaţia pregătită de Stoyan Stoev şi Bogdan Nicolae acumulând 29 de puncte după 11 etape. Practic, voleibaliştii zălăuani au pierdut în tur doar meciul cu Tomis Constanţa, în care au cedat…

Mai mult...

Pugiliştii zălăuani au obţinut rezultate bune la „Cupa Meseş”

48 de meciuri au avut loc la ediţia a 41-a a „Cupei Meseş”, competiţie desfăşurată joi şi vineri în Sala Sporturilor din Zalău. La eveniment au participat pugilişti de la cluburile: Torpedo Zărneşti, CSS Hunedoara, CSS Sighet, CSM Baia Mare, CSS 2 Baia Mare, CSM Zalău, Crişul Oradea şi Proghim Gheorgheni. Competiţia a fost rezervată copiilor, cadeţilor, juniorilor, tineretului şi seniorilor, fiind organizate atât meciuri de fete, cât şi de băieţi. La copii, zălăuanii Bogdan Mierloi şi Denis Stoica au avut cele mai bune evoluţii, ambii fiind pugilişti de perspectivă.…

Mai mult...

HC Zalău susţine opt amicale până la începerea returului

Handbalistele de la HC Zalău îşi vor încheia marţi după-amiaza stagiul de pregătire de o săptămână de la Cheile Grădiştei, nu înainte însă de a susţine două jocuri de verificare împotriva formaţiei ASC Corona Braşov. Primul joc este programat luni după-amiaza, chiar în noua sală de la Cheile Grădiştei, iar al doilea, marţi, la Braşov. Gheorghe Tadici şi cele două handbaliste de la HC Zalău convocate la echipa naţională eu revenit joi de la Campionatul European, însă lotului aflat în cantonament i s-a alăturat doar Crina Pintea. „Georgiana Ciuciulete a…

Mai mult...

Gheorghe Tadici renunţă la echipa naţională

„Le urez succes fetelor la barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial” Zvonurile apărute încă din timpul Campionatului European, potrivit cărora Gheorghe Tadici va renunţa la echipa naţională par să fie o certitudine. România şi-a aflat duminică adversara de la barajul pentru Campionatul Mondial de anul viitor, „tricolorele” urmând să evolueze împotriva vicecampioanei mondiale, Serbia. Selecţionerul consideră că Serbia este un adversar care poate fi depăşit, chiar dacă a avut rezultate bune la penultima ediţie a Campionatului European şi la ultima ediţie a Campionatului Mondial, devenind vicecampioană mondială. „Puteam avea şi…

Mai mult...

Phoenix Şimleu Silvaniei încheie anul pe locul zece

Echipa pregătită de Ovidiu Teuşan a pierdut cu scorul de 1 – 3 ultimul duel oficial din acest an, pe terenul echipei Arcada Galaţi Phoenix Şimleu Silvaniei a terminat pe locul zece prima parte a campionatului Diviziei A1, poziţie pe care a coborât după înfrângerea suferită în ultima etapă, scor 1 – 3 pe terenul formaţiei Arcada Galaţi. Antrenorul Ovidiu Teuşan a afirmat înaintea partidei că speră ca echipa pe care o conduce să se întoarcă cu cel puţin un punct de la Galaţi, iar şimleuanii au fost la un…

Mai mult...

Gheorghe Tadici intenţionează să se retragă de la echipa naţională

România a terminat pe locul 9 turneul final al Campionatului European din Ungaria şi Croaţia, cu toate că, în afară de clasamentul celor şase echipe care au plecat la Budapesta nu se poate face o clasare clară. Cu o victorie în faţa Danemarcei, „tricolorele” ar fi fost în semifinale. Vorba lui Tadici: „un gol sau un punct te poate urca trei locuri sau te poate coborî la o astfel de competiţie”, ceea ce a simţit România chiar pe pielea ei. Per ansamblu, România a arătat destul de bine la Europene,…

Mai mult...