După o carieră impresionantă, cu rezultate deosebite la nivel naţional şi internaţional, Valeria Motogan şi Ana Maria Şomoi au început un proiect prin care vor să-i inveţe handbal pe copiii din municipiu, dar şi din celelalte zone ale judeţului. La iniţiativa Valeriei Motogna, cele două foste mari handbaliste şi-au deschis o şcoală privată de handbal. La trei ani după ce fostul voleibalist, Marius Lazăr, a decis să-şi deschidă o Academie de Volei în municipiu, handbalista Valeria Motogna, un alt sportiv reprezentativ la nivel naţional, nu doar judeţean, şi-a înfiinţat propriul…
Mai mult...Autor: Morar Marius
Arcada Galaţi – Volei Municipal Zalău, Clasicul României în voleiului masculin
Duminică, începând cu ora 18:30, Volei Municipal Zalău va susţine cel mai greu meci din prima parte a campionatului, urmând să evolueze pe terenul echipei Arcada Galaţi, câştigătoarea Cupei României din sezonul trecut. Conducerea clubului gălăţean a efectuat câteva achiziţii „de marcă” în vara acestui an, printre cei transferaţi aflându-se şi universalul zălăuan, Adrian Gontariu. „Urmează jocul cu Arcada Galaţi, un adversar extrem de dificil. Va trebui să jucăm foarte bine pentru a câştiga acest meci”, a precizat universalul Zalăului, Pawel Adamajtis. „După părerea mea, Arcada Galaţi este cea mai…
Mai mult...Karateka de la Terra Kid şi Seiko Zalău iau cu asalt Campionatul Mondial de la Cluj-Napoca
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va fi, timp de trei zile, gazda celei de-a VII-a ediţii a Campionatului Mondial de Karate Fudokan, even iment la care sunt aşteptaţi aproximativ 2.000 de sportivi din 40 de ţări. Pe podeaua Sălii Polivalente vor fi amenajate 12 suprafeţe de concurs (tatami), unde sportivii prezenţi vor lupta pentru cele 900 de medalii puse în concurs de către organizatori. Sălajul, de unde provine şi Călin Marincaş, unul dintre cei mai valoroşi karate din România, va fi reprezentat la acest amplu eveniment de două cluburi: Terra Kid…
Mai mult...Trei partide în şase zile pentru HC Zalău
Handbal Club Zalău a pierdut cu scorul de 26 – 30 partida susţinută miercuri seara, pe terenul echipei HCM Râmnicu Vâlcea, după ce gazdele au condus şi la pauză cu 17 – 14. Având în faţă o echipă mai valoroasă decât în sezonul trecut, formaţia zălăuană nu a reuşit să repete istoria din turul ediţiei trecute, când s-a impus cu 29 – 25 în Zăvoi, după ce la pauză, tabela a indicat 16 – 12 tot în favoarea Zalăului. Zălăuancele au condus în primele şase minute, vâlcencele au restabilit egalitatea…
Mai mult...Adrian Feher, libero CSVM Zalău: „Aveam nevoie de o victorie de trei puncte”
Indiferent de poziţiile ocupate de cele două formaţii în clasament, duelurile dintre Volei Municipal Zalău şi SCM Universitatea Craiova au o miză aparte, având în vedere orgoliile care există de mulţi ani între cele două cluburi. Campioana şi vicecampioana din sezonul trecut s-au întâlnit miercuri seara pentru prima dată în actuala ediţie, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici” din Zalău, meciul fiind câştigat cu 3 – 0 de Volei Municipal. Preluarea a fost „punctul cheie” al echipei zălăuane, iar în atac s-au remarcat secundul Bălean şi universalul Adamajtis. Campioana a condus…
Mai mult...Nu s-a repetat istoria
Handbal Club Zalău a pierdut cu scorul de 26 – 30 partida susţinută miercuri seara, pe terenul echipei HCM Râmnicu Vâlcea, după ce gazdele au condus şi la pauză cu 17 – 14. Având în faţă o echipă mai valoroasă decât în sezonul trecut, formaţia zălăuană nu a reuşit să repete istoria din turul ediţiei trecute, când s-a impus cu 29 – 25 în Zăvoi, după ce la pauză, tabela a indicat 16 – 12 tot în favoarea Zalăului.
Mai mult...Volei Municipal a obţinut o victorie clară în derby-ul orgoliilor
Indiferent de poziţiile ocupate de cele două formaţii în clasament, duelurile dintre Volei Municipal Zalău şi SCM Universitatea Craiova au o miză aparte, având în vedere orgoliile care există de mulţi ani între cele două cluburi. Campioana şi vicecampioana din sezonul trecut s-au întâlnit pentru prima dată în actualul sezon miercuri seara, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău, meciul fiind câştigat cu 3 – 0 (21, 16, 22) de Volei Municipal. În etapa viitoare, Volei Municipal va evolua pe terenul echipei Arcada Galaţi, partida fiind programată duminică, la ora…
Mai mult...Conducerea Volei Municipal Zalău scoate la iveală ”mafia pariurilor” din voleiul românesc
După modelul din fotbal, unde mafia pariurilor a ajuns în mai toate campionatele din Europa, un caz similar a fost descoperit în aceste zile în campionatul masculin de volei din România, potrivit gsp.ro. Lucrurile au ieşit la iveală în urma unei contestaţii depuse de Volei Municipal Zalău după partida cu Steaua Bucureşti, desfăşurată vineri. În ediţia de marţi a cotidianului nostru, antrenorul campioanei, Marian Constantin, ne-a precizat faptul că oficialii clubului zălăuan au depus o contestaţie la Federaţia Română de Volei despre modul în care a fost organizat meciul dintre…
Mai mult...Caz fără precedent în fotbalul sălăjean: Benfica Ileanda, ameninţată cu judecata de titrata Benfica Lisabona
„De-a răsu’-plânsu’” ar putea fi intitulat cazul cu care se confruntă de ceva vreme Benfica Ileanda, formaţie ce activează în Liga a IV-a de fotbal, situându-se pe locul 10 în clasament. Pe adresa clubului a ajuns, recent, o notificare din partea unei case de avocatură din Bucureşti, în care echipei din Ileanda i se atrage atenţia că a încălcat drepturile de proprietate intelectuală aparţinând clubului Benfica Lisabona. „Am fost sesizaţi de o societate de avocatură din Bucureşti, care reprezintă interesele clubului Benfica Lisabona în România, despre faptul că am încălcat…
Mai mult...Sportivii de la CS Dani-San Zalău s-au remarcat la Cupa României
Ediţia din acest an a Cupei României de Karate Do, versiunea WSF şi a Campionatului Naţional de Sanbon Shobu (un sistem de kumite care se încearcă a fi implementat şi pe plan naţional) a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Târgu Secuiesc. La cele două evenimente a fost prezentă şi o delegaţie a clubului CS Dani-San Zalău, condusă de antrenorul Dan Chiş, care a participat şi în calitate de arbitru. Sportii prezenţi la cele două evenimente au concurat la 450 de probe, iar karateka de la CS Dani-San au…
Mai mult...Schimbare de lider în Campionatul de Minifotbal „Titan”
Etapa a V-a a Campionatului de Minifotbal „Titan” a adus şi o schimbare în fotoliul de lider. Ocupanta locului întâi, Info Plus, a pierdut cu scorul de 1 – 3 partida cu STC Zalău, cele două făcând rocada în clasament în urma acestui rezultat. Scorul etapei l-a realizat Cipricom Zalău, care a învins cu 12 – 5 Tenaris Zalău. Raul Vetişan a marcat toate cele cinci goluri pentru Tenaris, iar pentru formaţia adversă, Radu Pop şi-a trecut de cele mai multe ori numele pe lista marcatorilor. În formaţia celor de…
Mai mult...HC Zalău întâlneşte echipa momentului din Liga Naţională
Venită după o victorie la trei goluri obţinută pe teren propriu, în faţa echipei CSM Bistriţa, Handbal Club Zalău va avea miercuri după-amiaza un meci mult mai dificil, urmând să evolueze pe terenul echipei HCM Râmnicu Vâlcea. Formaţia din Zăvoi a pierdut în urmă cu trei zile la o diferenţă de doar trei goluri, 24 – 27 meciul cu CSM Bucureşti, fiind un rezultat care a făcut furori în lumea handbalului feminin românesc. Cu toate acestea, antrenorul Gheorghe Tadici pare încrezător înaintea partidei din Zăvoi. „HCM Râmnicu Vâlcea are nouă…
Mai mult...Cele mai bune echipe de volei din sezonul trecut se duelează la Zalău
Miercuri, ora 17, Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” Volei Municipal Zalău – SCMU Craiova Volei Municipal Zalău şi SCM Universitatea Craiova este capul de afiş al etapei cu numărul şase din Divizia A1, partidă ce va avea loc miercuri după-amiaza, începând cu ora 17, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Este duelul celor mai bune formaţii din sezonul trecut, echipa pregătită de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae fiind campioana ediţiei trecute, iar Craiova, vicecampioana din sezonul trecut. Antrenorul Marian Constantin ia în calcul doar varianta victoriei, considerând că un succes de trei…
Mai mult...Conducerea Volei Municipal Zalău a sesizat Federaţia după înfrângerea de la Steaua
Prima înfrângere din actualul sezon al Diviziei A1 a fost digerată greu de conducerea tehnică şi administrativă a campioanei Volei Municipal. Conştient de faptul că juctătorii săi nu au avut o evoluţie bună, antrenorul Marian Constantin a arătat cu degetul şi spre brigada de arbitri, formată din Benone Vişan şi Alexandru Prodana, care sunt tocmai din Bucureşti. Conducerea echipei zălăuane a sesizat Federaţia Română de Volei după jocul din Capitală, făcând referire atât la maniera de arbitraj a celor doi bucureşteni, cât şi modul în care a fost organizat jocul…
Mai mult...