În urma investigațiilor desfășurate la nivelul IPJ Sălaj, la data de 10 iunie, în jurul orei 22, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sălaj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au localizat și identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Creaca, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani și jumătate, de către magistrații Judecătoriei Zalău, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea…
Mai mult...Autor: Mihai - Tudor Ruţaş
Un șofer sălăjean a supraviețuit ca prin minune după ce a fost izbit de tren
Un sălăjean a fost la un pas de o tragedie pe o cale ferată din județul Satu Mare. Un accident feroviar a avut loc luni dimineață, în localitatea Balta Blonda, unde o autoutilitară condusă de un șofer de 38 de ani din Sălaj a fost lovită de un tren. Din fericire, bărbatul a scăpat cu viață și a fost transportat la spital. Medicii și salvatorii au intervenit rapid la fața locului în urma impactului, iar, din fericire, nu au existat alte persoane rănite sau încarcerate. Șoferul a scăpat ca prin…
Mai mult...Cele mai valoroase descoperiri arheologice din Sălaj, prezentate într-o expoziție aniversară
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău invită publicul sălăjean la vernisajul expoziției temporare „75 – Arheologia Sălajului în 75 de piese de muzeu”, ce va avea loc vineri, 12 iunie, începând cu ora 13, în Beciul Cultural. Organizată în contextul aniversării a șapte decenii și jumătate de existență a muzeului din Zalău, expoziția propune o incursiune în patrimoniul arheologic al instituției, prin intermediul a 75 de artefacte reprezentative pentru istoria cercetării arheologice desfășurate în județul Sălaj. Demersul expozițional pornește de la o realitate definitorie pentru identitatea instituției: de-a lungul…
Mai mult...Spălare de bani și marfă contrafăcută, descoperite în urma unor percheziții în Zalău
Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj au desfășurat activități, în două cauze penale, pentru prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală, dar și pentru respectarea drepturilor legale ale titularilor și a protejării intereselor cetățenilor, în cadrul operațiunii JUPITER. Într-un dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor, marți dimineață, polițiștii au pus în executare…
Mai mult...Cititorii se pot bucura de un nou număr al revistei „Caiete Silvane”
O nouă ediție a revistei „Caiete Silvane” a apărut în format online. Numărul 257, din luna iunie a acestui an, poate fi accesat de cititori. Publicația este editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Consiliului Județean Sălaj și Primăriei Municipiului Zalău. Varianta tipărită a revistei va fi distribuită începând de joi, 11 iunie 2026. Cei interesați pot descoperi mai multe detalii, accesând site-ul www.caietesilvane.ro, și se pot bucura de toate articolele celui mai nou număr, accesându-le în varianta digitală: Christopher Okemwa,…
Mai mult...Elevii sălăjeni ai claselor a VIII-a își sărbătoresc absolvirea zilele acestea
Finalul unui capitol important din viața elevilor de clasa a VIII-a este marcat în aceste zile prin emoționante festivități de absolvire organizate în școlile din județul Sălaj. După opt ani de muncă, provocări, reușite și experiențe care și-au pus amprenta în parcursul lor educațional, absolvenții gimnaziului vor trece curând la o nouă etapă, dar nu înainte de mult așteptatele manifestări dedicate în întregime elevilor și dascălilor ce i-au format. De la emoții, bucuria roadelor muncii lor și nostalgie, anii petrecuți în băncile școlii se apropie de un final, marcat de…
Mai mult...Încă un accident mortal pe șoseaua dintre Zalău și Cluj-Napoca
Încă un accident mortal a avut loc pe șoseaua de legătură dintre Zalău și Cluj-Napoca. Un motociclist de 36 de ani a decedat duminică, în urma unui grav accident de circulație produs în localitatea Mera, din județul vecin. Potrivit autorităților, bărbatul, care se îndrepta spre Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație în urma unei depășiri neregulamentare. Acesta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie. Motociclistul a fost grav rănit, iar medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru…
Mai mult...Companie israeliană începe producția de energie la două parcuri fotovoltaice din Șimleu Silvaniei
O companie din Israel a obținut săptămâna trecută licența pentru exploatarea în scop comercial a două parcuri fotovoltaice din orașul Șimleu Silvaniei. Aceste autorizații, acordate de ANRE după finalizarea proiectelor și racordarea lor la rețea, permit începerea producției și vânzării de energie electrică, potrivit capital.ro. Shikun & Binui Energy a primit cele două autorizații pentru proiecte cu o putere instalată cumulată de peste 80 MW în județul Sălaj. Grupul israelian este activ pe piața energiei regenerabile din România și dezvoltă mai multe investiții în acest sector. Licențele au fost aprobate…
Mai mult...În numele cui?
Despre trădare e mult de spus. O europarlamentară, rămasă recent fără imunitate, a vorbit în numele unei națiuni chiar în fața liderului rus. Stimabila a optat să-și transpună propriile valori în numele a aproape 20 de milioane de români, deși tendințele societății sunt cu totul opuse celor declarate de aceasta. Să pui în umbră o comunitate economică prin care țara a avut enorm de câștigat, ba chiar să beneficiezi de o remunerație deloc mică din partea acesteia, iar apoi să ajungi în fața „inamicului”, după cum l-ar numi unii și…
Mai mult...Tânăr rănit într-un accident la Chichișa
Un tânăr a fost rănit într-un accident rutier, produs luni după-amiază în localitatea Chichișa. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier, iar din primele verificări au constatat că un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, ce ieșea din curtea unui imobil și pătrundea pe șosea, nu a acordat prioritate de trecere unui ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de un bărbat de 43 de ani din localitatea Buciumi, care se deplasa regulamentar. În urma impactului, tânărul de 23…
Mai mult...Controale pe principalele zone de pescuit din Sălaj
Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat o acțiune pe principalele cursuri și amenajări de apă de pe raza județului Sălaj, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, precum și pentru informarea pescarilor cu privire la obligațiile legale ce le revin. Dată fiind deschiderea oficială a sezonului de pescuit, polițiștii au desfășurat activități de informare privind respectarea normelor legale în domeniul pescuitului recreativ. Acțiunea a fost desfășurată împreună cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj, fiind verificate mai multe zone…
Mai mult...Încă o săptămână de înscrieri pentru clasa a V-a intensiv engleză la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”
Admiterea în clasa a V-a, intensiv limba engleză, la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei au început. Înscrierile și pregătirile sunt în desfășurare. Colegiul șimleuan se alătură unităților de învățământ din țară unde elevii claselor primare vor putea urma ciclul gimnazial. Pe lângă specializările care consacră deja liceul de la poalele Măgurii, planul de învățământ pentru anul viitor școlar cuprinde și un număr de 26 de locuri pentru viitorii elevi ai clasei a V-a, cu predare în limba română – intensiv limba engleză, iar timp de patru ani elevii…
Mai mult...Semne de creștere a natalității în Sălaj
Vești încurajatoare din punct de vedere demografic pentru județul nostru. În primele trei luni ale anului 2026 s-au născut 518 copii, cu aproape 13% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrați 459 de nou-născuți, potrivit celor mai recente date puse la dispoziție de Direcția Județeană de Statistică. Și luna martie a adus o evoluție pozitivă. În Sălaj au fost înregistrați 157 de nou-născuți, cu 9% mai mulți decât în luna februarie și cu 4% mai mulți comparativ cu martie 2025. Creșterea numărului de nașteri…
Mai mult...Liceenii sălăjeni au început probele orale ale Bacalaureatului
Liceenii sălăjeni au început primele probele din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026. Până în 17 iunie, elevii claselor a XII-a și a XIII-a vor susține probele orale pentru evaluarea competențelor de comunicare în limba română și în limba maternă, precum și probele pentru competențele într-o limbă de circulație internațională și pentru utilizarea tehnologiei informației. Aceste probe au rolul de a evalua modul în care candidații comunică, utilizează informațiile în contexte practice și își valorifică competențele digitale dobândite pe parcursul anilor de studiu. La intrarea în sala de examen, cei…
Mai mult...