Zeci de sălăjeni au participat la pelerinajul anual Bocșa – Bădăcin, pe urmele lui Simion Bărnuțiu

Credincioșii Parohiei Bocșa au pornit, zilele trecute, în tradiționalul pelerinaj anual de la Bocșa la Bădăcin, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, potrivit preotului Adrian Fabian Botea. „Pelerinilor li s-au alăturat credincioși din Zalău și Bobota, amatori (iubitori) de rugăciune, de jertfă, de Dumnezeu. Ne-am adunat peste 50 de persoane, în frunte cu Sfânta Cruce a Domnului, iar pașii ne-au fost ritmați de un mare număr de copii, care ne-au stimulat și ne-au dat încredere să înaintăm. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie celebrată în biserica din Bocșa, locul de…

Mai mult...

Personalul din cabinetele medicale școlare, pregătit să salveze vieți

Personalul medical al Direcţiei de Asistenţă Socială Zalău din cadrul Serviciului Cabinete medicale școlare și Asistență medicală comunitară a participat la o sesiune de instruire organizată la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al județului Sălaj. Activitatea de pregătire a vizat dezvoltarea competențelor în acordarea primului ajutor de bază și a inclus exersarea manevrelor de resuscitare pentru copii și adulți, precum și tehnici de dezobstrucţie (deblocare) a căilor aeriene. Această instruire face parte dintr-o campanie dedicată pregătirii în domeniul situațiilor de urgență și are ca obiectiv creșterea capacității de…

Mai mult...

Mai mulți sălăjeni mușcați de căpușe au ajuns la spital

Mulți ignoră mușcăturile de căpușe, dar trebuie să știe că sunt deosebit de periculoase, iar urmările, de multe ori, sunt grave. Zilele trecute, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Zalău au ajuns 12 persoane mușcate de căpușe. Căpușele sunt insecte parazite ce populează suprafața corpului. Cele mai multe se găsesc pe tegumentele mamiferelor, pe pielea păsărilor sau, mai rar, pe tegumentele reptilelor. O parte din căpușe nu transmit boli și nici nu determină apariția unor probleme grave de sănătate gazdei. Altele însă, reprezintă principalul vector al bolii…

Mai mult...

Atenție la ce mâncați. Peste 100 de sălăjeni au ajuns la spital cu gastrită și enterocolită

Peste o mie de sălăjeni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Zalău, în perioada 7 – 13 iulie. Numărul este foarte mare. Cele mai frecvente cazuri pe care medicii de la Unitatea de Primiri urgențe au trebuit să le gestioneze sunt: aproape 200 de pacienți cu fracturi, entorse și diferite traumatisme, aproape 90 de persoane cu probleme cauzate de hipertensiunea arterială, dar și 112 persoane cu gastrită, enterocolită  și alte afecțiuni digestive. Din păcate, alți 23 de pacienți au ajuns la spital cu infecții respiratorii…

Mai mult...

Sălăjeanca Andreea Coste, prima admisă la specializarea Aeronave și Motoare de Aviație

Andreea este sălăjeancă, a urmat cursurile Școlii Gimnaziale din Pericei, iar foștii săi profesori din Sălaj o felicită pentru că a intrat prima la specializarea Aeronave și Motoare de Aviație din cadrul  Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” din București. După gimnaziu, Andreea a intrat la Colegiul Militar din Alba-Iulia, o școală de prestigiu, iar apoi la Academia Militară. „ Visurile se împlinesc atunci când crezi și muncești pentru ele. Încrederea în forțele proprii, munca depusă și perseverența, i-au adus absolventei Andreea Coste împlinirea sufletească a reușitei, iar visul de a…

Mai mult...

La Dragu, patrimoniul gastronomic inspiră viitorul

În paralel cu intervențiile pentru punerea în siguranță a Castelului din Dragu, Asociația „ARCHE” a organizat în sat și o altfel de acțiune. „În cadrul proiectului nostru din Dragu, am pus împreună la aceeași masă trecutul, prezentul și viitorul satului, într-un atelier de educație antreprenorială dedicat fermierilor locali și patrimoniului culinar. Invitatul nostru special, George Cățean, fermier din Brașov și fondator Ferma Cățean, ne-a arătat cum gusturile locului, rețetele moștenite și ospitalitatea pot deveni motorul unei dezvoltări sustenabile. Am vorbit deschis despre Puncte Gastronomice Locale (GAL), cooperative, certificări ecologice și…

Mai mult...

Mii de oameni au fost prezenți la Zalău Ultra Trail

Da, mii de oameni, toți pasionați de sport, drumeții și natură, au fost prezenți vineri, sâmbătă și duminică la ZUT – Zalău Ultra Trail, o competiție în care nu a fost vorba doar despre alergare, ci și despre respectul față de natură și comunitate. Evenimentul a fost inițiat și coordonat de Cosmin Pașca, cel care coordonează Spartan Training Group Zalău, o adevărată comunitate în centrul căreia se află alergarea. Vineri a fost ziua detaliilor tehnice, iar seara a început mult așteptata cursă de anduranță, de rezistență. Competiția a continuat a…

Mai mult...

Accident lângă Mall. Un tânăr a ajuns la spital

Un grav accident de circulație a avut loc aseară la intersecția de acces în parcarea Zalău Value Centre, în jurul orei 22. Potrivit polițiștilor, o tânără în vârstă de 20 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autoturism, la pătrunderea în incinta unei parcări, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Crișeni, intrând în acesta. În urma impactului, motociclistul a fost transportat la spital. Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind…

Mai mult...

Suprafață de joc refăcută la Sala Sporturilor din Zalău

Vești bune. Suprafața de joc de la Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău va fi recondiționată, lucrările fiind demarate în această dimineață, a anunțat municipalitatea. Procesul presupune șlefuirea întregii suprafețe cu un utilaj special, pentru a asigura o planeitate perfectă, aspirarea reziduurilor, aplicarea mai multor straturi de vopsea cu caracteristici specifice sălilor de sport, precum și executarea marcajelor conform normelor federațiilor sportive de specialitate. Termenul de execuție a lucrărilor este de 30 de zile.  

Mai mult...

Campania „Detector pentru viață” a ajuns în Sălaj

Campania națională „Detector pentru viață”, derulată de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul E.ON România și Delgaz Grid, a ajuns, la final, și în județul Sălaj. În cadrul acestei campanii au fost montate 500 de detectoare în 17 localități din județ: 375 de detectoare de fum și 125 de detectoare de monoxid de carbon. Beneficiarii acestor dispozitive au fost informați cu privire la pericolele asociate surselor de încălzire, la riscurile generate de degajările de fum, coșurile de fum neîntreținute corespunzător, supraîncărcarea…

Mai mult...

Vremea ține cu alergătorii de la Zalău Ultra Trail

Azi se desfășoară probele de alergare la ZUT – Zalău Ultra Trail pe Meseș, comoara de lângă Zalău. Meteorologii de la Severe Weathere Alert – Sălaj au anunțat că prognoza meteo pentru acest sfârșit de săptămână este una de partea alergătorilor. Vremea va fi în general liniștită. Cerul va fi variabil, iar spre seară, izolat se pot semnala averse de scurtă durată. Temperaturile maxime vor fi de 22 – 25°C. Sursa foto: Facebook Louise Tănasă/Cosmin Pașca

Mai mult...

Drumul județean Crasna – Marin – Valcău de Jos a fost reabilitat

Consiliul Județean Sălaj (CJS) a recepționat lucrările de reabilitare și consolidare a drumului județean 191G, pe traseul Crasna – Marin – Valcău de Jos. Proiectul, desfășurat pe o lungime de 11,6 km și cu o valoare de 82,3 milioane de lei, a fost finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Lucrările au fost executate în 11 luni. „Finalizarea acestui drum, al cincilea obiectiv de investiții executat prin «Anghel Saligny», reprezintă rezultatul unei munci de echipă și al unei colaborări eficiente. Aprecierea mea se îndreaptă și către proiectant, diriginte de…

Mai mult...

Sălăjean acuzat că a provocat un accident în Satu Mare. Doi oameni au fost răniți

Un sălăjean a fost implicat într-un grav accident de circulație în județul Satu Mare. Incidentul s-a petrecut zilele trecute. Oamenii legii au fost anunțați de producerea unui eveniment rutier pe drumul județean 108 L, între localitățile Terebești și Pișcari. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un sălăjean în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei, ar fi pierdut controlul mașinii și ar fi pătruns pe sensul opus de circulație intrând într-o mașină condusă de o femeie în vârstă de 56…

Mai mult...

Escroc din Zalău prins de polițiști

Polițiștii din Șimleu Silvaniei, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale Sălaj și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat joi, 10 iulie, o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Zalău, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au identificat 30 de SIM box-uri și peste 20.000 de cartele prepay. Totodată, a fost recuperată suma de 35.995 de lei în urma instituirii măsurii asiguratorii a popririi unui cont bancar, prejudiciul…

Mai mult...