Azi s-a dat startul simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, odată cu proba scrisă la limba și literatura română. În Sălaj s-au înscris la această probă 2.110 elevi și au participat 1.879 elevi, înregistrându-se 231 de absenți. Lucrările au fost scanate în prezența elevilor și încărcate pe o platformă educațională. Nu s-au semnalat tentative de fraudă. Pentru buna desfăşurare a Evaluării Naţionale, sunt pregătite 20 centre de examen și un centru de evaluare, la Colegiul Național „Silvania” din Zalău, dotat cu laboratoare de informatică unde, în premieră, vor…
Mai mult...Autor: Adrian Lungu
Tentative eșuate de reluare a mineritului în Sălaj
Mai mulți investitori privați din Sălaj și Bihor au vrut să reia exploatarea cărbunelui în județul nostru, în zona Șărmășag – Bobota. În discuțiile purtate la nivel local a fost luată în calcul varianta redeschiderii unei exploatări de suprafață într-o zonă unde mai există importante zăcăminte de cărbune. Și sunt mai multe asemenea locuri în Sălaj. Interesul pentru redeschiderea exploatării de suprafață a apărut pe fondul scumpirii, în ultimii ani, a gazului metan și a lemnelor pentru foc. Cerere pentru cărbune există în special de la populație. Numai că, spun…
Mai mult...Angajații unei creșe din Zalău au gătit pentru nevoiași
Tot mai mulți sălăjeni se implică în programul de voluntariat „O masa caldă”, un proiect simplu, conceput să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. De această dată, voluntari au fost angajații Creșei „Voinicel” din Zalău. Voluntarii au pregătit 120 de porții de mâncare pentru familiile defavorizate din Zalău. „A fost o zi minunată în care ne-am bucurat să petrecem împreună timp de calitate și să oferim, în același timp, o rază de lumină în viețile unor semeni de-ai noștri”, este mesajul celor care coordonează programul. Persoanele interesate pot afla mai multe…
Mai mult...Tânărul șahist Tudor Jacodi impresionează din nou
Tudor Jacodi este elev, are 12 ani, iar pasiunea sa este șahul. În ultimii ani, Tudor a obținut nenumărate medalii în competiții locale și naționale. Zilele trecute, Tudor a participat la turneul „Șah în școală”, eveniment competițional găzduit de Zalău Value Centre și organizat de un club sportiv din Iași. Tânărul șahist s-a clasat pe locul I, un rezultat foarte bun datorat muncii depuse alături de antrenorul Adi Mușat. Tudor se pregătește în sistem online, iar rezultatele sunt tot mai vizibile. Felicitări, Tudor!
Mai mult...Apel umanitar pentru familia a cărei casă a fost distrusă de o explozie
Casa din localitatea Trestia în care zilele trecute a explodat o butelie a fost distrusă aproape în totalitate. Comunitatea locală s-a mobilizat și organizează o campanie de strângere de fonduri, pentru reconstrucția imobilului. Mai mulți săteni au intrat în imobil și au salvat tot ce se mai putea salva, dar situația este una gravă mai ales că suntem în plină iarnă. Persoanele care vor să ajute sunt îndemnate să contribuie în măsura posibilităților. Sunt disponibile două conturi bancare: RO22BTRLEURCRT0359365901 și RO72BTRLRONCRT0359365901.
Mai mult...Premiu important pentru Amalia-Maria Țîrle, eleva tenorului Sergiu Chirilă
Un nou premiu important a ajuns la Școala Populară de Arte și Meserii, secție a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Amalia-Maria Țîrle, cursantă la clasa de canto muzică ușoară, profesor Sergiu Chirilă, a obținut premiul al II-lea, la secțiunea muzică ușoară, la recentul Festival-Concurs „Starurile viitorului” de la Baia Mare.
Mai mult...Explozie în Trestia. Mai multe persoane au fost rănite
În cursul dimineții, pompierii au primit un apel care a anunțat o explozie într-o casă din localitatea Trestia. Deflagrația nu a fost urmata de incendiu, însă au fost afectate cinci persoane (patru adulți și un minor). Patru victime (trei adulți și un copil) au fost transportate la UPU SMURD Zalău. La locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale, 12 pompieri și cinci ambulanțe cu trei medici: trei SMURD și două ale Serviciului Județean de Ambulanță Sălaj. În urma exploziei, locuința a fost distrusă aproape în totalitate. De vină, spun pompierii, a…
Mai mult...În Sălaj, weekend cu ploaie și temperaturi în creștere
Ploi, vânt și temperaturi în creștere, sunt principalele elemente ale prognozei meteorologice Severe Weather Alert Sălaj. Conform meteorologilor de la SWAS, cel puțin în următoarele zile, vremea se va schimba semnificativ, intrând în proces de încălzire chiar de azi. Începând de luni, temperaturile vor crește în continuare, iar următoarea perioadă va fi definită de temperaturi cu mult peste normalul calendaristic, cel puțin până spre jumătatea lunii. Pe parcursul săptămânii viitoare se preconizează maxime ce pot atinge 15 – 18°C. Din păcate, această perioadă caldă va pune în pericol evoluția mugurilor…
Mai mult...Oportunități profesionale pentru elevii de la API Zalău
Proiectul educativ de orientare vocațională pentru liceeni a ajuns la cea de-a treia ediție, iar începând cu acest an poartă denumirea „Eu și cariera mea!”. În perioada februarie-mai 2024, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău găzduiește o serie de activități în parteneriat cu Tenaris Silcotub și Universitatea și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, cu scop de orientare în carieră și în viață menite să determine alegeri ce maximizează potențialul elevilor. „Ora de carieră!” organizată de Tenaris este prima activitate din program și le-a oferit elevilor, în laboratorul multifuncțional al școlii,…
Mai mult...Atenție pescari! Pescuitul la știucă este interzis și în Sălaj
Reprezentanții Clubului Pescarilor din Sălaj au anunțat interzicerea pescuitului la știucă începând cu data de 1 februarie, măsură prevăzută de legislația în vigoare. Desigur, măsura este valabilă doar pe cursurile de apă și lacurile aflate în subordinea statului, nu și pe acumulările private. „În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Ministerului Apelor şi Pădurilor prin care se comunică prohibiția pescuitului în bazinele piscicole ale României. La știucă perioada de prohibiție este de la 1 februarie până în 20 martie, aici intervine o precizare…
Mai mult...Accident între Vârșolț și Crasna. Un bărbat a fost rănit
Azi dimineață, polițiștii au fost sesizați că între localitățile Crasna și Vârșolț, a avut loc un accident rutier. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că, un bărbat de 31 de ani, din Cehu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul județean 108 G, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi pătruns în afara părții carosabile, intrând într-un parapet metalic. În urma accidentului, bărbatul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.…
Mai mult...Problemele pensionarilor din Jibou, analizate de autoritățile locale
Primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco, a organizat, zilele trecute, o întâlnire cu pensionarii din oraș și din localitățile arondate. Evenimentul a fost unul în care au fost prezentate și analizate principalele probleme cu care se confruntă seniorii. „Am avut privilegiul de a organiza o întâlnire specială cu pensionarii din Jibou, un moment de dialog sincer și constructiv, menit să ne aducă mai aproape de comunitate și să răspundem la întrebările și preocupările acestora. Alături de mine, au fost prezenți secretarul de stat de la Ministerul Muncii, Marius Stanciu, directorul Casei…
Mai mult...Veteranul Jandarmeriei sălăjene, Marin Cranta, felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 98 de ani
Colonelul în retragere Marin Cranta este veteranul Jandarmeriei sălăjene, iar azi a fost felicitat de conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj cu ocazia împlinirii vârstei de 98 de ani. Născut în 1 februarie 1926 în comuna Gura Padin, județul Olt, Marin Cranta este cel mai în vârstă militar al Jandarmeriei din Sălaj și ofițerul cu una dintre cele mai îndelungate cariere în slujba acestei instituții militare. Conform arhivei cotidianului Magazin Sălăjean, colonelul a ajuns pe meleaguri sălăjene în toamna anului 1946, venind din cadrul Legiunii de Jandarmi Ploiești, acolo unde…
Mai mult...Sălajul a intrat în 2024 cu peste 2.700 de asistați social
Datele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială arată că Sălajul a figurat în luna decembrie a anului trecut cu 2.770 de beneficiari de ajutor social. Pentru plata drepturilor curente ale acestor persoane a fost nevoie de peste 1,1 milioane de lei. Suma medie plătită în Sălaj pentru un asistat social a fost de 401 lei, conform ANPIS.
Mai mult...