Iubitorii de drumeții în natură sunt invitați duminică, 25 februarie, la primul antrenament de orientare sportivă din acest an. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv „Pro Silva” din Zalău, sub coordonarea lui Ioan Tăutu și Florin Dârjan. Antrenamentul este unul gratuit, nu există limită de vârstă și se va desfășura sub forma unor plimbări în grupuri, prin pădurea de lângă municipiul Zalău. Pentru orientare, participanții vor utiliza doar harta și busola. Invitația se adresează în special familiilor cu copii. Punctul de întâlnire a fost stabilit în parcarea situată la ieșirea…
Mai mult...Autor: Adrian Lungu
Se menține limitarea donării de sânge în Sălaj
Începând de luni, 26 februarie, din cauza stocului excedentar la toate grupele sanguine, Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj va limita numărul de donatori la 20 pe zi, de luni până vineri. Limitarea va fi pusă în aplicare pentru persoanele cu grupa sanguină „0 Pozitiv”. Vor avea prioritate donatorii de sânge din grupele „RH Negativ” și donatorii de afereză trombocitară. Numărul celor care donează sânge a crescut semnificativ odată cu majorarea tichetelor valorice pe care le primesc în schimbul donării. Asta face ca la centru să fie colectată o cantitate mare…
Mai mult...Sediul fostei Cuprom a fost demolat
Clădirea în care și-a avut sediul fosta societate Cuprom Zalău a fost demolată în această săptămână, proprietarul imobilului și a terenului aferent fiind Tenaris Silcotub, companie care, din fericire, a cumpărat aceste bunuri ale societății care cândva era o emblemă a economiei sălăjene. Potrivit Primăriei Zalău, proprietarul a solicitatul și obținut anul trecut autorizația pentru demolarea imobilului. Conform unor surse neoficiale, producătorul de țevi din Zalău ar urma să realizeze pe teren o investiție în domeniul său de producție. Clădirile falimentarei Cuprom au fost goale ani și ani, degradate și…
Mai mult...Criza de experți judiciari îngreunează procesele sălăjenilor
Sălajul se confruntă de ani buni cu deficit de experți judiciari, specialiști atât de necesari în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată. Mai mulți avocați sălăjeni s-au plâns că experții judiciari sunt puțini, iar asta cauzează probleme în derularea proceselor, fie civile sau penale. „Sunt foarte multe litigii complexe unde opinia unor specialiști este esențială. Fără ea, nu se poate da o soluție corectă. Avem nevoie de evaluatori, de topografi, da. Sunt foarte multe litigii cu terenuri, litigii imobiliare. Avem nevoie de experți tehnici auto. Sunt enorm de multe…
Mai mult...Felician, sălăjeanul din lumea porumbeilor
Îl liniștesc, îi asigură doza zilnică de energie, bucurie, de iubire și nu îl trădează niciodată. Felician Sav crește porumbei din copilărie. Nu concepe o zi fără să-și vadă porumbeii, îi cunoaște, știe comportamentul fiecăruia, îi mângâie, petrec timp împreună și îi prezintă la concursuri de frumusețe. Participă periodic la evenimente de profil, se întâlnește cu crescători autorizați, cu specialiști în domeniu. Felician este și tehnician veterinar, dar și un fermier cu multe animale. Le iubește pe toate, îl țin în putere chiar dacă trebuie să muncească zilnic, de dimineața…
Mai mult...Lecturi publice cu Florin Bican
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj, Reprezentanța Zalău a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, Asociația „Curierul timpului” și Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău organizează miercuri, 28 februarie, de la orele 11 și 12, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, două lecturi publice susținute de scriitorul și traducătorul Florin Bican. Intrarea este liberă. Florin Bican s-a născut în București, a absolvit în 1980 Universitatea Bucureşti, Facultatea de limbi şi literaturi străine, a fost profesor de limba rusă,…
Mai mult...Ura și mizeria în an electoral
Zilele trecute am trecut pe lângă un politician local trecut prin cel puțin patru sau cinci partide, dar care acum se fotografiază cu mândrie în altă grupare politică. Mă mir cum nu îi este rușine să se afișeze în public, să înceapă să promită iar și iar. Mai văd cum, de o perioadă încoace, apar pe diferite site-uri locale tot mai multe grosolănii, atacuri la persoană, mizerii pregătite în catapulte gata să arunce cu rahatul prezent mereu în pragul campaniilor electorale. Sper să nu fiu nevoit vreodată să intru în…
Mai mult...Zălăuanca Dorica Dan, premiată de cea mai importantă asociație pentru boli rare din lume
„Holistic Care Award” 2024 este distincția pe care a primit-o zălăuanca Dorica Dan, managerul Centrului pilot pentru boli rare „NoRo” din Zalău și președinta Alianței Naționale pentru Boli Rare din România, în cadrul ceremoniei de acordare a premiilor Black Pearl 2024, eveniment organizat anual de EURORDIS – Alianța Europeană a Asociațiilor de Pacienți cu Boli Rare. „Un premiu care recunoaște munca depusă și rezultatele pe care le-am obținut pentru pacienții noștri. În același timp, demonstrează că pacienții cu boli rare trebuie să fie înțeleși, iar provocările determinate de raritatea bolii…
Mai mult...Invitați speciali la „Ursuz și Amuz”
Zălăuanii sunt invitați la spectacol. Vineri, 23 februarie, în Zalău, la Charlie’s, începând cu ora 19 va avea loc cea de-a doua ediție a proiectului „Ursuz și Amuz”. În meniul evenimentului vor fi cele trei rubrici: Ciorne Răzlețe – Noul Locatar al lui Eugène Ionesco: Luiza Mitu; Comedia Limbajului – Vlad Braga: Iarmaroc; Comedie și Contrapunct – Ada Morar: DOI NIT și Sergiu Corbu Boldor – Mișcarea Boema. Intrarea la eveniment se face pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0770118185. Locurile sunt limitate. Ada Morar este cântăreață, compozitoare…
Mai mult...Bolile psihice, o problemă printre sălăjeni
Numărul pacienților cu afecțiuni psihice a crescut îngrijorător în Sălaj, potrivit datelor medicilor de familie din Zalău și a medicilor specialiști. Depresia este o afecțiune tot mai des întâlnită și printre sălăjeni. Este o tulburare mintală comună și una dintre principalele cauze ale dizabilității la nivel mondial. La nivel global, se estimează că 264 de milioane de oameni sunt afectați de depresie, sunt afectate mai multe femei decât bărbați. Depresia se caracterizează prin tristețe, pierderea interesului sau a plăcerii, sentimente de vinovăție sau valoare de sine scăzută, tulburări de somn…
Mai mult...Revista „Caiete Silvane” a împlinit 19 ani
„Caiete Silvane”, singura publicație de cultură în adevăratul sens al cuvântului din județul Sălaj, a împlinit în această săptămână 19 ani. Revista este editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Județean Sălaj, a Consiliului Local și Primăriei Municipiului Zalău. Managerul Centrului de Cultură și Artă Sălaj, Daniel Săuca, a declarat că revista își va continua drumul, destinația fiind promovarea culturii, a oamenilor de cultură, creațiilor literare și nu numai. Există și o noutate. În acest an, proiectul cultural va…
Mai mult...Bivolii din Sălaj, salvați de la dispariție
Inginerul Ioan Cherecheș, sălăjeanul care a făcut parte din echipa ce a contribuit la salvarea rasei „Bivolul Românesc”, ne-a declarat că efectivele de bivolițe stagnează ca număr în județul nostru. Ioan Cherecheș a precizat că în județ sunt înregistrate aproximativ 1.600 de exemplare de bubaline, în ultimii ani fiind înregistrată o ușoară creștere. Este un număr infim față de situația prezentă înainte de Revoluție. În anul 1989, în județ erau înregistrate aproape 30.000 de exemplare de bivoli și bivolițe, scăderea din ultimii ani fiind una dramatică la nivel național. În…
Mai mult...Sistemul electronic „RO e-Factura”, în dezbatere la Zalău
Sistemul naţional privind factura electronică „RO e-Factura” a fost prezentat astăzi în Comisia de Dialog Social din cadrul Instituției Prefectului Sălaj. Comisia a fost alcătuită din sindicaliști, economiști, reprezentanții mai multor instituții din domeniul social și economic. Pentru început, participanților le-a fost prezentat sistemul „RO e-Factura”, un sistem creat în vederea punerii la dispoziția operatorilor economici a unui serviciu virtual pentru emiterea și primirea facturilor. Conform ANAF, sistemul contribuie la susținerea unui mediu fiscal eficient, transparent și echitabil și la tranziția către o metodă de lucru bazată pe instrumente digitale,…
Mai mult...Sălajul a mai pierdut un veteran de război
Instituția Prefectului Sălaj a anunțat decesul veteranului de război Victor Mezei. „Cu profundă tristeţe şi respect, transmitem sincerele noastre condoleanţe familiei şi celor dragi în aceste momente dificile, provocate de trecerea la cele sfinte a veteranului de război, sublocotenentul în retragere, Victor Mezei. Va rămâne în inimile noastre ca un simbol al curajului, sacrificiului şi dăruirii pentru patrie. Eroii nu mor niciodată. Ei rămân veşnic vii în amintirea noastră şi a generaţiilor viitoare. Condoleanţe familiei îndoliate”, este mesajul prefectului Dari Toma. Victor Mezei s-a născut în data de 5 decembrie…
Mai mult...