Fermierii sălăjeni care înfiinţează livezi pot primi ajutoare financiare considerabile

Sălăjenii care vor să înfiinţeze sau să dezvolte plantaţii pomicole au acces, încă din 3 mai, la finanţări de până la 1.050.000 euro, bani nermbursabili.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, până în 31 iulie 2017, cereri pentru finanţări în cadrul submăsurii 4.1.A din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 4.1.A).

Ajutorul financiar nerambusabil acordat este de 90 la sută din valoarea eligibilă a investiției, fermierii având opţiunea de a aduce, în anumite condiții, o contribuție în natură în cadrul proiectului.

Fermierii, dar și alte categorii de antreprenori, pot dezvolta sau înființa livezi din numeroase specii pomicole precum: măr, păr, cireș, cais, piersic și nectarin, nuc, alun, castan, căpșun, zmeur, etc.

Sunt finanțate livezile care practică un sistem de cultură clasic, intensiv sau superintensiv, în acest caz, durata până la intrarea pe rod a speciilor pomicole putând fi redusă cu până la doi ani.

Contribuția privată a beneficiarului poate fi reprezentată de contribuția în natură sub forma lucrărilor efectuate în regie proprie, care vor fi evaluate pe baza unor costuri standard. Contribuția în natură nu poate depăși valoarea contribuției financiare a beneficiarului investiției.

Sunt eligibili să solicite acest ajutor financiar nerambursabil antreprenorii înregistrați cu statut minim de persoană fizică autorizată sau ca titulari ai unor întreprinderi individuale, precum și societățile comerciale, societățilegricole sau alte forme asociative ale fermierilor.

Pot fi acoperite cheltuieli ca: înfiinţarea sau reconversia de plantații pomicole; înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de depozitare, condiționare și ambalare a fructelor; sisteme de monitorizare audio și video; achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de mașini, utilaje şi echipamente noi, inclusiv rulote sau dozatoare de sucuri naturale; construcția și dotarea spațiilor de desfacere și alte activități de marketing.

Totodată, antreprenorii sălăjeni pot alege să înființeze unități de procesare a fructelor obținute în propria livadă, dar și magazine de comercializare la poarta fermei sau să achiziționeze rulote alimentare prin care vor fi comercializate doar propriile produse. Aceste investiții trebuie să reprezinte o componentă secundară a proiectului.

Alte articole

Leave a Comment