Fermierii pot depune, de vineri, cererea unică de plată pentru anul 2019

Fermierii sălăjeni pot depune cererile unice de plată pentru anul 2019 începând de vinerea viitoare, conform unui act normativ al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Într-o primă fază, cererile unice de plată vor fi primite fără penalizări pentru fermieri, iar în faza a doua se vor aplica penalizări în funcție de întârziere.

Ordinul MADR nr. 99/2019 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2019 a apărut pe 21 februarie 2019 în Monitorul Oficial și se aplică deja de la data apariției.

Concret, cererile unice de plată pentru anul 2019 vor putea fi depuse, de către fermierii români, în perioada 1 martie – 15 mai 2019, la centrele locale sau județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

„Cererea unică de plată se depune la centrele juedețene ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafață de peste 50 hectare teren agricol și la centrele locale ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafață de până la 50 hectare teren agricol”, scrie în ordinul ministerului.

Prevederile ordinului MADR stabilesc faptul că fermierii vor putea depune cererile fără nicio penalizare în perioada amintită. Documentele vor putea fi depuse și după data de 15 mai 2019, timp de 25 zile calendaristice, însă numai cu penalizări.

Vorbim de „o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai inclusiv”, după cum scrie în ordinul citat. Așadar, cererile unice de plată se vor putea depune cu penalizări în perioada 16 mai – 9 iunie 2019.

În același timp, MADR a stabilit ca modificările la cererile unice de plată să poată fi depuse la APIA, fără penalizări, până la data de 31 mai 2019. Modificările vor putea fi depuse la APIA și după 31 mai 2019, până la data de 9 iunie 2019, însă cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.

Reprezentanții APIA vor primi cererile unice de plată și le vor autoriza în baza unor controale administrative și de teren. Apoi, sumele vor fi calculate și plătite fermierilor numai în conturile bancare ale acestora.

Referitor la completarea cererii unice de plată în sine, aceasta se va face în format electronic, cu ajutorul unei aplicații puse la dispoziție de către APIA. Informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul APIA.

Alte articole

Leave a Comment