Iubitorii voleiului, supravegheaţi de jandarmii sălăjeni

 

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj vor asigura ordinea publică la Sala Sporturilor din municipiul Zalău, joi, 28 martie, începând cu ora 18, pe timpul disputării meciului de volei dintre echipa locală CS Remat Zalău – SCMU Craiova, meci din cadrul Diviziei A1 de volei masculin, faza play-off. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, jandarmii sălăjeni vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a Sălii Sporturilor cât şi pe traseele de deplasare ale spectatorilor. De asemenea, efectivele de jandarmi vor fi pregătite să intervină pentru restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive în situaţia în care se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, sportivilor, oficialilor, personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi.

 

Leave a Comment