Mămicile din Sălaj, controlate de autorităţi

Dosarele părinţilor care stau în concediu pentru creşterea copilului vor fi verificate de către Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Sălaj. Potrivit oficialilor instituţiei, controlul privind stabilirea, acordarea şi plata indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se va derula în perioada 11 martie-20 mai 2013.

Obiectivul specific al acestui control îl constituie reducerea erorilor, fraudelor şi corupţiei în accesarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, în scopul eficientizării utilizării fondurilor din sistemul de asistenţă socială”, ne-a declarat Marinela Cipleu, consilier juridic în cadrul Agenţiei sălăjene.

Aceasta a mai spus că , în situaţia în care se vor constata nereguli, “se vor lua măsuri de remediere a deficienţelor constatate”. Dacă verificările vor scoate în evidenţă faptul că anumiţi beneficiari au încasat în mod necuvenit indemnizaţia pentru creşterea copilului, sumele în cauză vor fi recuperate.

La nivelul judeţului Sălaj, 1.786 de părinţi încasează, în prezent, indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Legislaţia în vigoare permite concediu de un an cu o indemnizaţie lunară cuprinsă între 600 şi 3.400 de lei, în funcţie de media veniturilor realizate în ultimele 12 luni, sau concediu de doi ani, cu indemnizaţie de minim 600 de lei şi maxim 1.200 de lei. Celor care se întorc la muncă mai repede de un an li se acordă stimulente de reinserţie de 500 de lei.

Ziarul nostru a tras un semnal de alarmă în urmă cu puţin timp referitor la unele mămici care erau dispuse să folosească documente false prin care copiii le sunt încadraţi într-un grad de handicap pentru a-şi prelungi şederea în concediu de maternitate.

One Thought to “Mămicile din Sălaj, controlate de autorităţi”

  1. vasile

    ce bine daca a ti face vericari la persoanele care incaseaza bani pentru grad de invaliditate respectiv handicap si fon sunt posesori de permise de conducere

Leave a Comment